BURSELE DIN LUME Motive de declin pe bursele internaţionale

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 11 decembrie 2013

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au scăzut ieri, pe fondul unor date sub aşteptări privind producţia industrială din China.

Titlurile "Peugeot" SA, cel mai mare constructor auto din Franţa, au pierdut 5,1%, ajungând la 11,62 euro.

Acţiunile "Volvo" AB, al doilea mare producător de camioane din lume, au crescut cu 0,5%, la 84,5 coroane. Compania a decis să-şi vândă operaţiunile de închirieri auto din America de Nord, "Volvo Rents", către firma de private-equity "Platinum Equity", pe aproape 7,2 miliarde coroane suedeze (1,1 miliarde dolari).

Titlurile "European Aeronautic Defence & Space" Co. (EADS), compania-mamă a Airbus, s-au depreciat cu 3,2%, la 48,86 euro. Compania va tăia 5.800 de locuri de muncă până în 2016, pe segmentul militar şi cel aerospaţial.

La ora 16.50 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,8%, la 4.103,30 puncte, OMX al Bursei din Stockholm - cu 1%, la 1.270,77.

În SUA, acţiunile au coborât ieri, în deschidere, investitorii fiind atenţi la negocierile din Washington privind bugetul.

Titlurile "Sysco" Corp., cel mai mare distribuitor alimentar din SUA, au scăzut cu 1,7%, la 36,70 dolari. Compania a preluat rivalul "US Foods" în cadrul unei tranzacţii evaluate la 8,2 miliarde dolari, inclusiv datorii. "Sysco" va plăti 3,5 miliarde dolari în numerar şi acţiuni şi îşi va asuma datorii de 4,7 miliarde dolari.

Acţiunile "General Motors" Co. (GM), cel mai mare producător auto din SUA, au urcat cu 0,1%, la 40,95 dolari. Guvernul american a vândut, luni, ultima sa participaţie la GM.

La ora 09.55, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 1.804,78 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 15.991,88.

În Asia, cele mai multe dintre acţiuni au scăzut, pe fondul apariţiei informaţiei potrivit căreia producţia industrială din China a crescut sub aşteptări în noiembrie.

Titlurile "China Coal Energy" Co. au pierdut 2,4% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 4,92 dolari HK. "Macquarie Group" Ltd. şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru titlurile companiei: "neutral", de la "outperform". Acţiunile "Yanzhou Coal Mining" Co., care au primit calificativul "underperform", au consemnat un declin de 1,4%, la 7,78 dolari HK.

Titlurile companiei miniere "OZ Minerals" Ltd. au scăzut cu 1,9%, la 3,09 dolari australieni, iar cele ale producătorului chinez de cupru "Jiangxi Copper" Co. - cu 0,6%, la 14,42 dolari HK.

Acţiunile "QBE Insurance Group" Ltd., cea mai mare companie de asigurări din Australia, s-au depreciat cu 9,8%, la 10,82 dolari australieni. Luni, compania a estimat că va consemna pierderi.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,3%, la 23.744,19 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,02%, la 5.143,56.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb