Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au crescut ieri, investitorii speculând că societăţile din regiune ar putea minimaliza efectele măsurilor de reducere a deficitelor bugetare.
Titlurile companiei petroliere britanice BP Plc au urcat cu 2,3%, la 542,30 pence, după ce societatea a anunţat că a făcut progrese în restabilirea situaţiei în Golful Mexic, unde a provocat unele scurgeri de ţiţei.
Acţiunile "Banco Popolare" Scrl din Italia au urcat cu 7,3%, la 4,46 euro. Banca a anunţat un profit net de 77,1 milioane de euro pentru primul trimestru din 2010, peste aşteptările analiştilor: 45,8 milioane de euro.
Acţiunile "Telefonica" SA, a doua companie de telefonie din Europa, au crescut cu 2,2%, la 15,21 euro. "Citigroup" Inc. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile societăţii spaniole: "cumpără", de la "păstrează".
Acţiunile "Vodafone Group" Plc, cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume, au consemnat un avans de 1,8%, la 136,95 pence. "Vodafone Egypt Telecommunications" Co. aşteaptă ca numărul abonaţilor săi să crească cu 15% până la finele anului curent, potrivit afirmaţiilor directorului executiv Hatem Dowidar. Anul trecut, creşterea a fost de 30%.
Pe de altă parte, "Vodacom Group" Ltd., cel mai mare furnizor de servicii de telefonie mobilă din Africa de Sud, a anunţat că va majora dividendul cu 50% în anul fiscal 2011. "Vodafone" deţine 65% din "Vodacom".
Titlurile fondului de investiţii "Man Group" Plc au scăzut cu 8,2%, la 203,3 pence. "Man Group" preia "GLG Partners" Inc. pentru 1,6 miliarde de dolari.
Acţiunile companiei aeriene irlandeze low-cost "Ryanair Holdings" Plc au scăzut cu 3,9%, la 3,22 euro. Titlurile "British Airways" Plc, a treia companie aeriană din Europa, au coborât cu 1,7%, la 199,4 pence.
Ieri, operatorii de transport aerian au fost obligaţi să anuleze 1.000 de zboruri în Europa, ca urmare a revenirii norului de cenuşă vulcanică.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,8%, la 5,303.12 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 3.567,64, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,9%, la 6.110,40.
• SUA, pe trend ascendent
Acţiunile de pe pieţele din SUA au urcat ieri, în deschidere, în condiţiile în care euro a mai câştigat ceva teren faţă de dolar, după ce coborâse până la nivelul minim al ultimilor patru ani.
Titlurile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ retail din lume, au urcat cu 0,4%, la 52,34 dolari. Acţiunile lanţului de magazine "Macy"s" au crescut cu 0,7%, la 22,69 dolari.
Acţiunile "Chevron" Corp., al doilea producător de ţiţei din SUA, au urcat cu 0,04%, la 77,14 dolari.
La ora 9:51, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,1%, la 1.136,80 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 2.354,26, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,02%, la 10.617,66.
• Asia, în scădere
Acţiunile de pe pieţele din Asia au scăzut ieri, ca urmare a deprecierii euro faţă de yen, în contextul problemelor din Europa.
Titlurile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, care obţine 36% din venituri în această regiune, au coborât cu 2,3% pe piaţa din Hong Kong, la 72,90 dolari HK. Acţiunile "Standard Chartered" Plc, creditor britanic, au coborât cu 2,6%, la 185,10 dolari HK.
Acţiunile "Commonwealth Bank of Australia", cea mai mare bancă comercială din Australia, au pierdut 3,1%, ajungând la 52,04 dolari australieni.
Titlurile "Esprit Holdings" Ltd., distribuitor de îmbrăcăminte care obţine peste 80% din vânzări în Europa, au scăzut cu 7,7%, la 45,15 dolari HK.
Acţiunile "Sony" Corp., al doilea producător mondial de electronice de larg consum, care realizează 21% din vânzări în Europa, au coborât cu 4,5%, la 2.817 yeni. Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au scăzut cu 1,7%, la 3.975 yeni. Titlurile "Nintendo" Co., producătorul consolelor video Wii, care încasează 34% din vânzări în Europa, au coborât cu 3,6%, la 26.120 yeni.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au consemnat un declin de 4,5%, la 36,89 dolari australieni, ca urmare a scăderii preţurilor materiilor prime. Titlurile "Mitsubishi" Corp., casă de comerţ din Japonia, care obţine cel puţin 40% din vânzări pe segmentul materiilor prime, au coborât cu 3,4%, la 2.063 yeni. Acţiunile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător de ţiţei offshore din China, au scăzut cu 2% pe piaţa din Hong Kong, la 12,62 dolari HK.
Acţiunile "Posco", al treilea producător siderurgic din Asia, au coborât cu 4,7%, la 442.000 woni. Potrivit ziarului Chosun Ilbo, este posibil ca societatea să nu lanseze o ofertă pentru preluarea "Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering" Co. Acţiunile "Daewoo Shipbuilding", al treilea constructor de nave din lume, au scăzut cu 4,2%, la 18.450 woni. Purtătorul de cuvânt al "Posco", Choi Doo Jin, a declarat că "nimic nu a fost decis deocamdată".
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 2,2%, la 10.235,76 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 2,1%, la 19.715,20, Kospi al celei din Seul - cu 2,6%, la 1.651,51.