Buzău: Transportul public în comun, în pericol din cauza crizei financiare

Ana Felea
Miscellanea / 20 ianuarie 2021

Buzău: Transportul public în comun, în pericol din cauza crizei financiare

Pe cât de mult prinsese viteză în ultimii ani, pe atât de mult este acum încetinit. Este vorba despre transportul public în comun din municipiul Buzău, dar şi în 11 comune din jurul oraşului care este pus în pericol din cauza crizei financiare provocate de pandemia de coronavirus. Mai exact, după ce în ultimii ani societatea de transport public în comun din subordinea primăriei municipiul Buzău, respectiv TransBus, s-a extins şi în localităţile din jurul municipiului acum nu mai poate face situaţiei din cauză că nu se mai poate susţine financiar.

Anunţul a fost făcut de Constantin Toma, primarul municipiului Buzău care a explicat că în viitorul apropiat mai multe autobuze vor fi trase pe dreapta, iar numărul curselor efectuate de TransBus va fi redus la jumătate. Măsura va fi aplicată atât în municipiul Buzău, cât şi în toate cele 48 de localităţi în care ajung acum autobuzele TransBus.

Domnia sa a explicat la o televiziune locală că Primăria municipiului Buzău nu mai poate susţine subvenţia transportului public în comun. Singura soluţie pentru ca autobuzele TransBus să ajungă în continuare în judeţ ar fi ca primarii din fiecare comună să plătească această subvenţie pentru transport.

TransBus, prezent în municipiul Buzău şi alte 48 de localităţi

În ultimii ani, Transbus s-a extins în localităţile limitrofe municipiului astfel că în prezent societatea asigură transportul public în comun atât în municipiul Buzău, cât şi în 48 de localităţi din 11 comune. Criza economică generată de pandemia de coronavirus însă a afectat grav bugetul Primăriei astfel că edilul a anunţat că anul acesta trebuie strânsă cureaua ceea ce presupune tăieri la mai multe capitole. În acest context, Toma a anunţat că nu mai poate susţine subvenţia pentru transportul public în comun motiv pentru care a decis reducerea la jumătate a numărului de curse atât din municipiul Buzău, cât şi în judeţ.

"Suntem în plină analiză şi cuTransBus-ul pentru că vom reduce transportul în comun şi în Buzău şi în judeţ. Vom asigura, cu prioritate, la primele ore, autobuze, iar în timpul zilei vor fi mult mai puţine autobuze. Am luat această decizie pentru că subvenţia pentru TransBus este foarte mare şi în condiţiile în care, în timpul pandemiei, noi mergem cu autobuzele, chiar şi la ore de vârf, păstrând distanţa socială, s-au micşorat foarte mult încasările", a spus, în exclusivitate la FOCUS NEWS, Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

În concluzie, pe toate rutele vor fi mai puţine autobuze. Concret, edilul a explicat că vrea să reducă la aproape jumătate numărul de kilometri parcurşi într-un an de mijloacele de transport public în comun aflate în flota TransBus.

"Noi vom veni cu o propunere să ducem la jumătate numărul de kilometri. Anul trecut s-au realizat 6,4 milioane de kilometri în Buzău şi în cele 48 de localităţi în care se realizează transportul public în comun de către TransBus. În condiţiile actuale nu mai putem susţine subvenţia", a anunţat Toma.

Pentru ca autobuzele TransBus să continue să ajungă pe rutele din mediul rural, Toma a spus că va cere primarilor din fiecare comună în care este acest transport public în comun o contribuţie financiară. Practic, să suporte subvenţia care până acum era plătită de Primăria Buzău.

"Îi rog şi pe ei să înţeleagă pentru că nu mai avem soluţii. Vom avea luni o şedinţă cu toţi primarii din cele 48 de localităţi în care avem transport public în comun şi bineînţeles că îi vom chema şi pe cei trei primari care doresc să intre în ADI, respectiv Costeşti, Gherăseni şi Ulmeni. Acum subvenţia este de 9,7 milioane de lei, adică aproape 2 milioane de euro. Dacă reducem la aproape jumătate numărul de kilometri ar mai fi de plătit, de către cele 11 comune (în care sunt cele 48 de localităţi) circa 5,8 milioane de lei. Plata s-ar face în funcţie de distanţă până la fiecare comună, localitate şi kilometri parcurşi", a explicat Constatin Toma.

De asemenea, Toma aşteaptă sprijin şi de la Consiliul Judeţean. În acest sens, edilul a avut deja o întâlnire cu preşedintele Petre Emanoil Neagu de la care are promisiunea că va adera la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport astfel că va putea veni cu o contribuţie pentru a susţine continuarea transportului public în comun în cele 11 comune în câte ajung acum autobuzele TransBus.

Situaţia este foarte delicată şi trebuie rezolvată destul de rapid dat fiind faptul că în doar trei săptămâni elevii se întorc în bănci iar Buzăul are şi sute de copii care fac naveta la unităţile de învăţământ din municipiul Buzău.

În prezent, autobuzele TransBus ajung în comunele Mărăcineni, Săpoca, Cernăteşti, Vadu Paşii, Gălbinaşi, Ţinteşti, Smeeni, Stâlpu, Merei, Verneşti şi Tisău.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb