BVB BURSA A ÎNCHIS SĂPTĂMÂNA INDECIS: Avans de 0,28% pentru indicele BET-FI

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 noiembrie 2010

Avans de 0,28% pentru indicele BET-FI

Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti a depăşit vineri 15,8 milioane de lei, fiind în creştere faţă de valoarea tranzacţiilor efectuate joi, pe fondul revenirii uşoare în piaţă a investitorilor.

Acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti au încheiat şedinţa de vineri indecis, sectorul SIF fiind câştigătorul pieţei, după ce a reluat aprecierile, consemnând creşteri de până la 0,28% pe parcursul zilei. Astfel, indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia preţurilor la care se tranzacţionează acţiunile celor cinci SIF-uri, a ajuns, în prezent, la 22.023 puncte.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), s-a depreciat cu 0,32%, în şedinţa bursieră de ieri, ajungând la 5.153 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, care reflectă evoluţia generală a preţurilor acţiunilor cotate la bursă, a pierdut 0,14%, până la 3.024 puncte.

Acţiunile SIF2 "Moldova" au fost cele mai lichide din piaţă, înregistrând schimburi de 2,81 milioane lei, fiind urmate de titlurile SIF "Oltenia", cu rulaje de 2,07 milioane de lei.

Acţiunile "Băncii Transilvania" Cluj-Napoca (simbol TLV) s-au apreciat cu 0,78%, la 1,3 lei/titlu, în urma unor transferuri de 2,06 milioane de lei, încheind topul celor mai tranzacţionate trei companii.

Cel mai mare avans de vineri a fost consemnat de acţiunile "Mefin" Sinaia (simbol MEF), de 14,39%, în timp ce cea mai mare corecţie a fost înregistrată de "Petrolexportimport" (simbol PEI), de 4,17%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb