BVB BVB, în creştere, pe un rulaj de 3,4 milioane de euro

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 septembrie 2015

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, în contextul în care s-a înregistrat, din nou, o lichiditate mică faţă de media zilnică anuală, de numai 15,027 milioane de lei (3,4 milioane de euro).

Marcel Murgoci, director operaţiuni la Estinvest Focşani, ne-a declarat: "Volumul de tranzacţionare de astăzi (ieri, n.r.) de la BVB, de 3,4 milioane de euro, a consemnat o apreciere faţă de şedinţa precedentă pe fondul creşterii uşoare a indicilor bursieri (în medie cu jumătate de procent). Totuşi, evoluţiile pozitive înregistrate pe bursele externe în timpul şedinţei nu s-au reflectat la acelaşi nivel pe piaţa autohtonă, tocmai din cauza volumului de tranzacţii care poate fi considerat unul slab".

Topul lichidităţii a fost condus, ieri, de acţiunile "Transgaz" (TGN), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 3,58 milioane de lei. Cotaţia TGN a crescut cu 0,19%, la 260,5 lei/unitate.

Titlurile "BRD - Groupe Société Générale" (BRD) s-au apreciat cu 0,84%, la 10,85 lei/unitate, în urma unui rulaj de 2,716 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Banca Transilvania" (TLV) de 2,46 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,308 lei/unitate, în urcare cu 1,67%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Fondul Proprietatea" (FP), cu un rulaj de 0,74 milioane de lei. Cotaţia FP a crescut cu 0,92%, ultimul preţ fiind de 0,77 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" nu s-au realizat tranzacţii.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, s-a apreciat cu 0,62%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,59%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,68%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,6%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat şi el cu 0,66%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DNA-ul ar trebui sa investigheze pe cei care tranzactioneaza cate 32 de actiuni le SIF 3 si cate 10 actiuni pe SIF 2 si SIF 5, premeditat fortand scaderea cotatiilor. Asta se intampla zilnic de multa vreme dar ASF nu face nimic(ca de obicei), idem si BVB.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb