BVB Cel mai înalt nivel înregistrat de TEL pînă acum

Eduard Dobre
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 septembrie 2006

Prima şedinţă a săptămînii nu a fost prea spectaculoasă, notabilă fiind numai creşterea titlurilor TEL ale "Transelectrica" de la 25,5 la 26,7 lei/acţiune.

În lipsa unei tranzacţii surpriză ca în şedinţa de vineri, volumul total a scăzut ieri la 36.590.185 acţiuni transferate, cu 73,5% mai puţin decît în sesiunea precedentă. Şi valoarea a fost mai mică cu -2%, de 37.549.272 lei (10,6 milioane euro).

Şedinţa a fost salvată de tranzacţiile cu acţiunile TEL. În cadrul sesiunii de ieri brokerii au remarcat scăderea ofertei de titluri TEL, ceea ce a dus la creşterea cotaţiei lor.

Mihai Pangrate, de la "G.I.F - Grupul de Intermediere Financiară" SA, crede că este posibil ca pe fondul creşterii foarte mari a cotaţiilor TEL, o parte din investitorii mai mari să fi fost tentaţi să îşi vîndă acţiunile.

Tot domnia sa ne-a spus că, dacă vor reuşi să rupă bariera de 0,57 lei/acţiune, titlurile SNP "Petrom" vor avea cale liberă să urce pînă la 0,65 lei/acţiune. Domnul Pangrate ne-a precizat că evoluţia cotaţiilor băncilor a fost conformă cu aşteptările, şi anume acestea au avut o evoluţie încetinită. Evoluţia lor a fost bună, dar nu spectaculoa-să. Întrebat ce crede despre preluare de către "Naniero Invest-ments" a "Rolast" SA, domnia sa ne-a zis că este foarte posibil ca aceasta să fie o preluare strategică, urmînd ca grupul de investiţii să se implice mai mult în controlul societăţii.

În opinia brokerului citat, acţiunile "Azomureş" (AZO) au atins un prag acceptabil, fiind posibilă o redresare a cotaţiei titlurilor.

La rîndul său, Silviu Antones-cu, de la "Harinvest", ne-a declarat că evoluţia cotaţiei "Trans-electrica" a fost mai bună decît se aştepta, dar fiind o acţiune "tînără" este posibil orice, fie să urce pînă la gradul de 30 lei/acţiune prevăzut de unii specialişti, fie să sufere o corecţie. Acţiunile TEL au urcat în cadrul sesiunii de ieri pînă la valoarea de 26,7 lei/acţiune, care a depăşit maximul înregistrat de pînă acum, de 25,5 lei.

Un titlu care nu a mers prea grozav a fost "Banca Transilvania"(TLV) care a scăzut pînă la 1,04 lei/acţiune. După părerea domnului Antonescu, este posibil ca investitorii să fi făcut o mutare a fondurilor, de pe titlurile TLV pe cele TEL.

În privinţa SIF-urilor, Silviu Antonescu ne-a declarat că aces-tea au avut un volum nu tocmai bun, însă din cauza cererii foarte scăzute de ieri, este normal ca acestea să scadă. Domnia sa crede că dacă nu vor reuşi să depăşească pe volum benzile în care sunt acum, atunci cotaţiile SIF vor fi nevoite să scadă din nou.

Dintre toate SIF-urile, cel mai bun comportament pe piaţă l-a avut SIF 2 "Moldova" care s-a situat pe primul loc atît ca valoa-re, cît şi ca volum. Acesta a înregistrat un volum de 3.464.500 titluri transferate, la o valoare de 7.609.895 lei.

Titlurile "Rompetrol" (RRC) nu au mai avut un comportament atît de spontan ca în şedinţa de vineri, iar SNP "Petrom" au mers pe nivelul de 0,550 de pînă acum.

Indicii au evoluat destul de bine, o creştere bună fiind înregistrată de BET-FI, cu 1,33%. Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide şi active zece acţiuni tranzacţionate la BVB, a crescut şi el cu +0,40%, iar BET-Compozit, indicele care reflectă evoluţia preţurilor tuturor acţiunilor, a crescut cu puţin peste un procent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb