Acţiunile societăţilor de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) şi "Moldova" (SIF2) au fost cele mai tranzacţionate titluri din şedinţa bursieră de ieri, cu schimburi în valoare de 10,73 milioane de lei şi, respectiv, 7,88 milioane de lei. În acelaşi timp, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, a înregis-trat, ieri cea mai mare creştere dintre indicii bursieri, de 0,74%, ajungând la 29.887,51 puncte.
Darie Moldovan, director de tranzacţionare la "Broker" Cluj, a spus, pentru ziarul BURSA: "Preţurile acţiunilor societăţilor de inves-tiţii financiare au incorporat, ieri, ştirea despre avizul favorabil dat, marţi, de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor pentru proiectul de ridicare a pragului la SIF-uri la 5%. Tranzacţiile cu SIF-uri au fost peste medie. În prima parte a şedinţei, am văzut creşteri destul de importante ale acţiunilor SIF, în timp ce în a doua parte a şedinţei s-au făcut marcări de profit".
În total, au fost tranzacţionate, ieri, 6,52 milioane de acţiuni SIF5, la preţuri cuprinse între 1,6 lei şi 1,68 de lei/titlu. Cotaţia de referinţă a pierdut 0,62%, ajungând la 1,61 de lei/acţiune.
Titlurile SIF "Transilvania" (SIF3) au consemnat, ieri, o apreciere de 2,35%, la 0,87 de lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 4,03 milioane de lei. Cele 4,63 de miliaone de acţiuni SIF3 schimbate ieri au avut preţurile cuprinse între 0,86 de lei şi 0,885 lei/titlu.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, a înregistrat, ieri ceai mai mare creştere dintre indicii bursieri, de 0,74%, ajungând la 29.887,51 puncte.
"Tranzacţiile cu titluri bancare nu au reuşit să ţină pasul cu schimburile cu acţiuni SIFS, deşi de obicei aceste două categorii de acţiuni sunt destul de corelate", a mai spus Darie Moldovan, adăugând: "Indicele BET (al celor mai lichide zece acţiuni de la Bursă) a avut o performanţă destul de slabă faţă de indicele BET-FI, urcând cu doar 0,04%, la 5.129,79 puncte.
Dintre titlurile bancare, tranzacţiile cu acţiuni BRD au avut cea mai mare valoare, de 6,4 milioane de lei.
1. SSIF BROKER e short pe SIFURI !
(mesaj trimis de Razvan în data de 04.02.2010, 07:25)
..am inteles mesajul, :)
Va multumim