Opt dintre principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri depreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mic decât vineri, de 9,26 milioane de lei (2,07 milioane de euro).
Gabriel Rotaru, trader în cadrul Intercapital Invest, ne-a declarat: "Suspendarea burselor vest-europene ca urmare a vacanţei din perioada Paştelui catolic s-a resimţit destul de acut la BVB. Lichiditatea a avut atât de mult de suferit, încât numai pentru un singur emitent valoarea tranzacţiilor a trecut de 1 milion de lei, majoritatea menţinându-se la valori foarte reduse. În aceste condiţii, evoluţia acţiunilor a fost mixtă, trecerile de la plus la minus fiind destul de frecvente. La final, majoritatea indicilor au închis pe minus, însă foarte aproape de nivelurile de referinţă anterioare".
În ceea ce priveşte evoluţia emitenţilor pe Bursă, domnul Rotaru a punctat: "Pe această absenţă crescută a investitorilor, singura companie care a ieşit în evidenţă datorită numărului mai mare de tranzacţii a fost Banca Transilvania, iar în privinţa volatilităţii s-au evidenţiat acţiunile Nuclearelectrica, cu o creştere de 1,32%".
Aşadar, pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 1,13 milioane de lei. Cotaţia TLV a urcat cu 0,38%, preţul de închidere fiind de 2,675 lei/unitate.
Titlurile "Electrica" (EL) s-au depreciat cu 0,64%, la 12,36 lei/unitate, în urma unui rulaj de 0,7 milioane de lei. Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Fondul Proprietatea" (FP) de 0,22 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,776 lei/unitate, în stagnare.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,04%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,03%.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,19%.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,07%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a stagnat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.03.2016, 00:14)
BVB făra instituţionali e ca SIBEX în zile bune.