Bursa a scăzut ieri cu 0,54%, amplificându-şi reculul din luna mai la aproape 13,5%, astfel că a coborât uşor sub nivelul de la finalul anului trecut, pe o lichiditate redusă şi salvată de transferuri cu acţiuni Fondului Proprietatea (FP) şi un deal cu titluri OMV Petrom (SNP).
Scăderea bursei din luna mai a fost determinată atât de corecţiile de pe pieţele internaţionale, ca urmare a temerilor privind viitorul zonei euro, cât şi de trecerea datelor ex-dividend la mai multe companii importante de la BVB. Comparativ cu nivelul de la finalul anului trecut, indicele general BET-C este cu 1,1% mai jos. Un nivel mai redus a fost atins în penultima şedinţă a anului trecut.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a coborât în luna mai cu 14,2%, iar indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 17,6%. Cei doi indici sunt încă pe plus faţă de finalul anului trecut, cu un câştig de 5,3% (BET) şi, respectiv, 3,9% (BET-FI).
Piaţa a deschis şedinţa de ieri în imediata apropiere a nivelului de miercuri şi în prima oră a trecut foarte uşor pe verde, în linie cu bursele vest-europene, potrivit Mediafax. Deşi pieţele externe au rămas pe creştere, bursa locală a trecut pe scădere după ora 11:15, în condiţiile în care investitorii care au vrut să vândă au fost nevoiţi să ducă preţurile uşor mai jos pentru a găsi contraparte.
Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank, a declarat: "Volumele foarte de mici (de acţiuni tranzacţionate - n.r.) din ultima perioadă sunt determinate în cea mai mare parte de starea de aşteptare în care se află investitorii. O parte dintre cei care doresc să cumpere vor să o facă la un preţ cu aproximativ 10% mai jos decât nivelul actual. Pe termen scurt, strategii de genul acesta nu au cum să genereze volume ridicate de tranzacţionare sau evoluţii pozitive ale pieţei. Investitorii prezenţi în piaţă în momentul de faţă sunt în mare parte de talie mică, tranzacţiile mai mari sunt de cele mai multe ori deal-uri care pot fi puse pe seama investitorilor instituţionali".
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 1,15%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,43% sub nivelul de miercuri.
Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,51%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,71%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au transferat în total acţiuni de 12,7 milioane lei (2,8 milioane euro), valoare cu două treimi mai mare decât rulajul şedinţei anterioare, de doar 7,6 milioane lei (1,7 milioane euro). Peste 68% din lichiditatea de joi a fost asigurată de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (6,9 milioane lei) şi un deal cu titluri OMV Petrom (1,7 milioane lei). Acţiunile transferate prin deal au fost cumpărate de fond adminis-trat de compania americană Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.
Cea mai recentă operaţiune cu acţiunile Fondului Proprietatea a fost realizată la 0,492 lei, preţ în creştere cu 1,03%.
Deal-ul cu titlurile OMV Petrom a fost realizat la 0,35 lei, preţ cu 1% sub închiderea de miercuri, iar pe piaţa principală cotaţia a scăzut cu 1,53%, la 0,3481 lei. Operaţiunile realizate pe piaţa principală cu aceste acţiuni au însumat numai 197.000 de lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de viorel în data de 01.06.2012, 10:32)
Avand in vedere volumul de tranzactionare zilnic, se poate spune ca, practic, BVB NU MAI EXISTA...