Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri apreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mare decât în ziua precedentă, de 22,65 milioane de lei (5,06 milioane de euro).
Domnul Marcel Murgoci, director operaţiuni la Estinvest Focşani, ne-a declarat: "Lichiditatea de pe BVB de până acum (ieri, ora 17:45, n.r.) se situează la jumătatea mediei înregistrate de la începtul anului, fiind susţinută şi de două «deal-uri», mai mici, cu acţiuni Transgaz. Indicii au crescut uşor, în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe pieţele externe, bursele internaţionale înregistrând aprecieri în aşteptarea deciziei FED, privind modificarea dobânzilor, din această seară (ieri, n.r.). A rezultat, astfel, o stare de aşteptare şi pe bursa noastră, fără surprize pe piaţă.(...) În ceea ce priveşte evoluţia emitenţilor, acţiunile FP nu au mai pătruns în top 3 al tranzacţionării, locul acestora fiind luat de titlurile Banca Transilvania. Remarcăm faptul că, de o săptămână, preţul acţiunilor TLV creşte şi probabil îşi va menţine trendul până la publicarea convocatorului în care se va anunţa dacă vor fi sau nu acordate dividende acţionarilor. Cel mai probabil, investitorii mizează pe faptul că profitul care va fi anunţat de Banca Transilvania va fi mult mai mare decât anul trecut, de unde rezultă şi această creştere constantă a preţului titlurilor TLV".
Aşadar, pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 7,3 milioane de lei. Cotaţia TLV a urcat cu 1,63%, preţul de închidere fiind de 2,49 lei/unitate.
Titlurile "BRD - Groupe Société Générale" (BRD) au crescut cu 0,77%, la 10,42 lei/unitate, în urma unui rulaj de 3,18 milioane de lei.
Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Electrica" (EL) de 2,7 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 12,46 lei/unitate, în apreciere cu 0,16%.
Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Fondul Proprietatea" (FP), cu un rulaj de 1,87 milioane de lei. Cotaţia FP a urcat cu 1,32%, ultimul preţ fiind de 0,77 lei/unitate.
Pe piaţa "deal" au fost consemnate două tranzacţii, însumând 0,67 milioane lei, cu titluri "Transgaz" (TGN), la preţul de 270 lei/unitate.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,89%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a sporit cu 0,87%.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,71%.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,76%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,39%.