BVB Rulaj de numai 34 milioane lei, sub media zilnică a anului

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 noiembrie 2023

Rulaj de numai 34 milioane lei, sub media zilnică a anului

Închideri mixte pentru indici

Valoarea tranzacţiilor derulate vineri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 33,6 milioane lei, cu mult sub media zilnică anului, de 139 milioane lei, în condiţiile în care nu avut loc tranzacţii de tip "deal". Ecartul apare şi deoarece media zilnică a urcat puternic încă din vară, în special pe fondul ofertei Hidroelectrica.

Indicii au avut oscilaţii reduse, într-o zi cu deprecieri în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a avut un recul de 0,02%, la 14.532 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,05%, la 2.728 de puncte.

Echipa de la Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Final de săptămână cu evoluţii mixte pentru indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0,03% pentru BETPlus şi 0,56% în cazul BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a fost de 6,75 milioane euro, cea mai mică valoare înregistrată de la mijlocul lunii august (...). Din indicele BET, Electrica (EL) a avut cea mai bună evoluţie, fiind şi singurul emitent care s-a apreciat cu peste un procent, respectiv o creştere de 1,56% a cotaţiei bursiere. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat cea mai mare scădere, cu o corecţie de 1,52%. De asemenea, notăm şi avansul de 11,29% înregistrat de Compa (CMP) după comunicatul transmis de societate, în care se ia în calcul o divizare a activaţii imobiliare de activitatea de producţie".

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 6,2 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,26%, la preţul unitar de 22,6 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce s-au apreciat cu 0,56%, până la preţul de 0,543 lei, în condiţiile unor schimburi de 4,3 milioane lei.

Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au urcat cu 0,17%, la preţul de 118 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 2,8 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 2,8 milioane lei, titlurile SNP încheind ziua în scădere cu 0,18%, la preţul de 0,544 lei.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,09%, la 1.049 de puncte, în vreme ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni ale pieţei noastre, s-a apreciat cu 0,04%, la 1.254 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Nergră" (EFO): +14,62%

2. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +11,50%

3. "Compa" (CMP): +11,29%

4. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +11,00%

5. "Bermas" (BRM): +6,35%

------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -10,00%

2. "UAMT" (UAM): -9,24%

3. "Ves Sighişoara" (VESY): -6,38%

4. "Chimcompex" (CRC): -2,67%

5. "Comelf" (CMF): -2,52%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb