Sfârşitul de săptămână a adus scăderi la BVB. Valoarea totală tranzacţionată în şedinţa de vineri a scăzut cu -30% faţă de cea precedentă, ajungând la 23.838.526 lei. Ziua de vineri a consemnat scăderi ale tuturor indicilor bursieri, chiar dacă acestea nu au fost semnificative. Cel mai mult a scăzut indicele care urmăreşte evoluţia preţurilor celor mai lichide zece acţiuni cotate, BET (-0,93%). Indicele care urmăreşte evoluţia preţurilor tuturor acţiunilor cotate a pierdut -0,89%, iar indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare a scăzut cu -0,31%.
Liviu Avram, de la SSIF "Prime Transaction", a comentat că în ultima zi a săptămânii trecute, şedinţa a adus uşoare corecţii la nivelul întregii pieţe, după ce bursa a crescut în ultima vreme. După creşterea din ultimele zile, vineri s-a depreciat şi acţiunea SNP cu -0,90%, a încheiat domnul Avram. Vineri s-au transferat 5.435.500 de titluri ale societăţii "Petrom" Bucureşti care au totalizat 2.986.802 lei. Titlurile s-au tranzacţionat la preţuri cuprinse între 0,54 si 0,55 lei/acţiune. Ultimul transfer s-a perfectat la preţul maxim.
La formarea valorii totale, cea mai importantă contribuţie au avut-o tranzacţiile cu titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare, care au avut un aport de 14 milioane lei. Dintre cele cinci societăţi, cea mai lichidă a fost SIF 2 "Moldova" cu titlurile căreia s-au realizat tranzacţii, în valoare de 3.119.745 lei, adică 13% din piaţă. La puţin timp după deschiderea şedinţei, titlurile SIF 2 au scăzut, după care spre mijlocul şedinţei cotaţia a început să urce. Titlurile au fost transferate la preţuri cuprinse între 1,99 şi 2,05 lei/acţiune. Cele mai multe tranzacţii s-au efectuat la 2,04 lei/acţiune.
Acţiunile "Banca Transilvania"(simbol TLV) au evoluat vineri strâns între 1,06 şi 1,08 lei/acţiune şi au încheiat şedinţa pe o depreciere de -1,9%. Tranzacţiile cu aceste titluri au cumulat ieri o valoare de 2.068.460 lei. Volumul total a scăzut şi el la sfîrşit de săptămână cu -13% faţă de şedinţa de joi, ridicându-se la 45.532.543 titluri transferate. "Rompetrol Rafinare" Constanţa a fost din nou lider, cu 19.044.000 acţiuni tranzacţionate. Societatea a fost una dintre puţinele care au încheiat şedinţa de vineri pe plus (+1,3%), iar titlurile sale au fost tranzacţionate la preţuri cuprinse între 0,82 şi 0,84 lei/acţiune.
• "Amonil" Slobozia
În ultima şedinţă a săptămânii trecute cea mai nefavorabilă evoluţie au avut-o titlurile AMO, care au cumulat vineri o depreciere de -6,52%. S-au transferat 8.149.000 acţiuni AMO, în valoare totală de 530.158,90 lei. Titlurile s-au tranzacţionat la preţuri cuprinse între 0,061 şi 0,067 lei/acţiune. Domnul Avram apreciază că acţiunea a scăzut pe un volum destul de bun, după ce în ultima perioadă îşi revenise.