Bursa de la Bucureşti a avansat ieri uşor, cu 0,32%, după patru şedinţe consecutive în care a scăzut, cumulat, cu 3,66%, într-o piaţă în care puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni cu volume foarte reduse de acţiuni.
Piaţa locală a deschis ziua în scădere, în contrast cu evoluţia burselor vest-europene, care au înregistrat de dimineaţă creşteri, susţinute de zvonuri potrivit cărora China ar putea introduce măsuri suplimentare de stimulare a economiei. După ora 13:30, bursa de la Bucureşti a revenit peste nivelul de la închiderea şedinţei precedente, însă volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse.
Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, a declarat: "În aşteptarea summitului UE de la sfârşitul acestei săptămâni, parcă toate pieţele financiare au intrat într-o stare de amorţeală. Toţi investitorii stau în cea mai mare parte a timpului în expectativă şi în încercarea de anticipare a măsurilor care vor fi luate la acest eveniment reacţionează la fiecare ştire care apare pe această temă, iar acest lucru se transmite în piaţă printr-o volatilitate ridicată şi volume scăzute de tranzacţionare. Aceste mişcări haotice şi parcă fără nicio direcţie nu fac altceva decât să crească nervozitatea investitorilor, care în aceste momente pot face mişcări nechibzuite".
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,89%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,55% sub nivelul de marţi.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a încheiat în creştere cu 0,55%.
Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 0,77%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Recuperarea pieţei a venit, însă, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse de tranzacţionare. Lichiditatea redusă a fost influenţată şi de oprirea de la transfer a acţiunilor Fondului Proprietatea pentru AGA.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 12 milioane lei (2,7 milioane euro), valoare de peste două ori mai mică faţă de lichiditatea de marţi, de 26,9 milioane lei (6 milioane euro). Rulajul a fost susţinut în proporţie de 35% de deal-uri cu titluri BVB (1,8 milioane lei), BRD (1,4 milioane lei), Banca Transilvania (966.000 de lei).
"Piaţa locală continuă să se încadreze în parametrii în care evoluează de câteva şedinte, respectiv lichiditate scăzută şi evoluţii discrepante de la un titlu la altul. Singurul lucru care însă iese în evidenţă este multitudinea de tranzacţii de tip deal, care parcă sunt ieşite din peisaj, în condiţiile actuale ale pieţei. Faptul că investitorii mari mişcă portofoliile în această perioadă poate fi pus mai mult pe seama considerentelor fis-cale, în condiţiile în care acest final de săptămână coincide şi cu finalul trimestrului doi. Chiar dacă starea actuală de apatie continuă să fie simţită în piaţă, iar fiecare şedinţă este diferită de la o zi la alta, faptul că investitorii găsesc resursele necesare pentru a susţine la cumpărare acţiunile în perioadele de revenire transmite încredere că piaţa poate avea forţa unei reveniri accelerate în orice moment", a mai spus Mureşian, citat de Mediafax.
Pe piaţa destinată obligaţiunilor au fost realizate 24 de deal-uri cu obligaţiuni din zece emisiuni de titluri de stat în valoare cumulată de 93 milioane lei (20,9 milioane euro).
Titlurile BVB şi acţiunile Băncii Transilvania au fost transferate la preţuri similare ultimelor cotaţii de marţi, în timp ce deal-ul cu titlurile BRD a fost realizat la o cotaţie cu 0,6% sub închiderea şedinţei precedente.
Pe piaţa principală, acţiunile BVB au avansat cu 0,22%, la 23,24 lei, iar titlurile Băncii Transilvania au cres-cut cu 2,94%, la 0,91 lei. Evoluţia acţiunilor BVB a venit pe un rulaj de doar 24.000 de lei, iar cu titlurile Băncii Transilvania au fost efectuate operaţiuni de 245.000 de lei.
În acelaşi timp, pe piaţa principală acţiunile BRD au crescut cu 0,84%, la 8,4 lei, iar operaţiunile au cumulat 305.000 de lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat titluri de numai 270.000 de lei, valoare de două ori sub operaţiunile efectuate marţi pe piaţă, de 570.000 de lei.