BVB şi RASDAQ FP, BRD şi OMV Petrom au susţinut lichiditatea

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 martie 2013

FP, BRD şi OMV Petrom au susţinut lichiditatea

Bursa de la Bucureşti a crescut ieri cu 0,58%, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea (FP), BRD (BRD) şi OMV Petrom (SNP) au ridicat lichiditatea la 34,3 milioane lei.

Piaţa a fluctuat foarte puţin în luna februarie, indicele general al Bursei, BET-C, înregistrând variaţii de peste 1% în doar 2 din cele 20 de şedinţe din această lună. Fluctuaţiile reduse au fost determinate de prudenţa investitorilor având în vedere că pieţele mature sunt în apropierea maximelor istorice şi este anticipată o corecţie, care ar putea duce la scăderi şi pe piaţa locală.

Bursa de la Bucureşti a încheiat pe verde doar jumătate din şedinţele din luna februarie. La sfârşitul lunii, indicele BET-C este cu 4,7% peste nivelul din ianuarie şi, totodată, cu 10,94% peste cel de la finalul anului trecut.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a cres­cut cu 3,15% în această lună, iar indicele BET-FI, al titlurilor SIF-urilor şi Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,72%. Astfel, raportat la nivelul de la sfârşitul anului trecut, BET este pe plus cu 9,8%, iar BET-FI cu 6,95%.

Prudenţa investitorilor s-a reflectat mai ales în lichiditatea bursei, care a scăzut în februarie cu aproape 24%, la 411 milioane lei (93,7 milioane euro), după ce în ianuarie tranzacţiile cu acţiuni au cumulat 538 milioane lei (122,8 milioane euro). În a doua parte a lunii februarie, doar acţiunile de regulă lichide au mai reuşit să atragă atenţia investitorilor, iar rezultatele financiare pe 2012 anunţate de companii nu au avut un efect foarte vizibil în piaţă.

"Este posibil ca după rezultatele financiare să vedem nişte rebalansări de portofolii, însă nu aş putea spune în ce măsură va creşte şi lichiditatea în piaţă. Probabil că piaţa ar trebui să se mai corecteze puţin pentru ca apoi să vedem noi cumpărători", a afirmat un broker, citat de Mediafax.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,78%, iar indicele BET-XT a avansat cu 0,68%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), s-a plasat cu 0,94% peste ziua anterioară.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,9%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,97%.

Acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au încheiat ziua în creştere cu 0,98%, la 1,34 lei, pe un rulaj de 1,5 milioane lei. Cu aceste titluri a fost realizat şi un deal de 667.000 de lei.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 34,3 milioane lei (7,8 milioane euro), valoare de aproape trei ori peste rulajul de miercuri, de numai 12,7 milioane lei (2,9 milioane euro).

Aproape două treimi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (10,1 milioane lei, din care un deal de 1,3 milioane lei), BRD (7 milioane lei, din care trei deal-uri de 6,2 milioane lei) şi cu titlurile OMV Petrom (4,5 milioane lei, din care un deal de 3,1 milioane lei).

Cotaţia acţiunilor Fondului Proprietatea a crescut cu 1,45%, la 0,5965 lei, iar titlurile BRD au încheiat la 9,305 lei, preţ cu numai 0,05% peste nivelul de miercuri.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 6,3 milioane lei, valoare de aproape trei ori peste rulajul de miercuri, de 2,4 milioane lei. Aproape 95% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de un deal cu 39,52% din acţiunile firmei Construcţii Sibiu (5 milioane lei) şi mai multe transferuri cu acţiunile Armax Gaz (922.000 de lei).

Pachetul de acţiuni Construcţii Sibiu transferat este similar celui deţinut de SIF Transilvania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb