Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze traiectoria burselor externe şi a scăzut vineri cu 0,16%, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au continuat să fie prudenţi la tranzacţionare, astfel că lichiditatea abia a depăşit 17 milioane lei. Piaţa a încheiat în scădere patru din cele cinci şedinţe din săptămâna trecută, astfel că indicele general BET-C a coborât cu 1,82%. Raportat la nivelul de la finalul lunii februarie, piaţa este cu 4,12% mai jos, iar comparativ cu nivelul din 2011. Corecţia din martie a redus la 13,5% câştigul din acest an al indicelui general. Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank, a declarat: "Atât pieţele internaţionale, cât şi bursa noastră se află într-un moment de incertitudine. În ultimele zile au fost publicate o serie de indicatori economici, de exemplu producţia manufacturieră de joi în zona euro, care indică prelungirea turbulenţelor economice. Investitorii sunt prinşi undeva la jumătate, ei nu sunt tentaţi să marcheze în totalitate profiturile obţinute de la începutul anului până în prezent, dar nici nu sunt interesaţi de noi achiziţii".
La închiderea şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,27%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,7% sub nivelul de joi.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în creştere cu 0,26%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,11%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 17,1 milioane lei (3,9 milioane euro), valoare cu 39% peste rulajul şedinţei precedente, de doar 12,3 milioane lei (2,8 milioane euro). Piaţa a înregistrat joi cea mai redusă lichiditate din ultimele două luni.
Mai mult de o treime din rulajul de vineri a fost asigurat de operaţiunile cu titlurile Fondului Proprietatea, de 6,3 milioane lei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste acţiuni a fost realizată la 0,58 lei, preţ în creştere cu 0,26%.
Acţiunile Azomureş (AZO) au continuat să crească vineri, cu 2,75%, după ce joi au avansat cu 1,17%, sus-ţinute de ordinele de cumpărare plasate de investitorii care cred că noul acţionar majoritar al combinatului, Ameropa Holding, va lansa o ofertă de preluare la un preţ peste cotaţiile actuale de la bursă.
Evoluţia acţiunilor Azomureş a venit pe al patrulea rulaj din piaţă, de 1,5 milioane lei, iar preţul a ajuns la 1,87 lei.
Pe de altă parte, acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au scăzut cu 1,73%, la 1,081 lei, pe a şasea lichiditate din piaţă, 1 milion de lei. Corecţia a venit după ce banca a anunţat că administratorii propun acţionarilor o majorare de capital de 129,3 milioane lei, la 1,903 miliarde lei, prin capitalizarea unor rezerve, precum şi o emisiune de obligaţiuni convertibile de 30 milioane euro. "Corecţiile de pe acţiunile Băncii Transilvania sunt perfect normale, o mică parte din investitori considerând că este mai oportun să vândă decât să participe la o nouă majorare de capital sau să aştepte emisiunea de obligaţiuni", a afirmat traderul, citat de Mediafax.
Acţiunile Transelectrica (TEL) au scăzut cu 2,08%, la 16,02 lei, pe un rulaj de 210.000 de lei.
Cu câteva zile înainte de finalul ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din Transelectrica, în sistemul bursei erau plasate ordine de subscriere pentru 47,74% din titlurile scoase la vânzare. Valoarea cumulată a subscrierilor era de 78,5 milioane lei (18 milioane euro). Vineri au fost plasate ordine pentru 31,58% din ofertă. Oferta se va încheia marţi, 27 martie.
Subscrierile în ofertă sunt realizate la preţuri care au atins minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei. Preţul final de vânzare va fi stabilit după închiderea ofertei. Cele mai multe acţiuni au fost subscrise pe tranşa investitorilor mari, la nivelul minim al ofertei, de 14,9 lei/titlu.
"Cred că oferta este în grafic, iar în ultimele două zile ale ofertei vom vedea un număr şi mai mare de inves-titori care vor dori să subscrie. Este normal ca investitorii, fie că ei fac parte din tranşa mică, fie din cea mare, să dorească să obţină preţul cel mai mic. Oricum, există posibilitatea ca pe tranşa adresată investitorilor mari să avem un preţ diferit faţă de cel de pe tranşa mică. Modul de plasare a ordinelor pe tranşa mică este dat de tipologia investitorilor şi de comportamentul acestora în situaţii asemănătoare cum ar fi momentele de pre-deschidere sau pre-închidere a bursei", a mai spus Niculae.
Tranzacţiile încheiate, vineri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 265.479 lei. Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a scăzut cu 0,44%, la 1.555 puncte.
Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, a crescut cu 0,09%, la 796 puncte.
Indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, s-a depreciat cu 2,76%, la 2.072 puncte.
1. traseu bursier
(mesaj trimis de razasul în data de 26.03.2012, 11:19)
din curiozitate dar si interes, am urmarit un anume "simbol", mai ales "ucigasa faramitate" a pretului, si desigur, deprecierea cu peste 70 % a pretului actiunilor in perioada ultimelor cateva luni, ... mereu si mereu ... "ghiciti ?" ... in ... jos..., ce spun astia, brasoave, ce fraieri ii mai crede !.