Tranzacţiile au însumat 32,21 milioane de lei (7,26 milioane de euro), în şedinţa de ieri, pe fondul unor scăderi uşoare ale indicilor bursieri.
Principalii indici, BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au scăzut cu 0,24%, respectiv cu 0,22%.
BET Plus include cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.
Schimburile "deal" au cumulat 11,74 milioane de lei (36% din rulajul zilei).
În şedinţa de ieri, au fost realizate tranzacţii negociate cu acţiuni Fondul Proprietate (FP), în sumă de 9,25 milioane de lei, BRD, totalizând 1,22 milioane de lei, şi "Transgaz" (TGN), de 1,27 milioane de lei.
Pe piaţa regular, au mai fost efectuate transferuri cu titluri FP, de 4,47 milioane de lei, cotaţia coborând cu 0,81%, la 0,921 lei/unitate. Titlurile FP au ocupat poziţia a doua în topul tranzacţiilor, după Electrica (EL), cu o lichiditate de 5,23 milioane de lei.
Acţiunile EL au stagnat la 11,2 lei/acţiune.
Indicele sectorului energetic, BET NG, a scăzut cu 0,27%, în linie cu piaţa, iar BET FI, format din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,16%.
Indicele extins BET XT s-a depreciat cu 0,15%, la fel ca BET BK.
BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Declinul pieţei a fost limitat de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au urcat cu 2,5%. Schimburile vizând BRD, unul dintre emitenţii cu pondere ridicată în principalii indici, s-au ridicat la 2,05 milioane de lei, din care 1,22 milioane de lei printr-un deal.
Transferurile cu acţiunile OMV Petrom (SNP) au însumat 1,36 milioane de lei. Acţiunile companiei de petrol şi gaze au închis în scădere cu 0,6% şi au tras în jos bursa.
Acţiunile SSIF Broker (BRK) au crescut luni cu până la 10% şi au închis în urcare cu 7,3%, după ce s-a anunţat că SIF Moldova (SIF2) a primit acordul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziţionarea în mod direct a unei participaţii de 32,99% din capitalul firmei de brokeraj. SIF Moldova avea la sfârşitul lunii septembrie o participaţie de 4,99% la firma de brokeraj.