BVB Suspendările diminuează drastic lichiditatea pieţei

Alexandra Mariş
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 aprilie 2006

Valoarea totală a transferurilor s-a cifrat ieri la numai 9,8 milioane RON, îndeosebi datorită suspendării de la tranzacţionare a mai multor emitenţi semnificativi ca urmare a întrunirii adunărilor generale. Brokerii apreciază că este a doua oară în ultimele luni cînd valoarea totală tranzacţionată coboară sub 10 milioane RON însă susţin că această sumă trebuie interpretată pe fondul marilor absenţe. Analiştii "Prime Transaction" afirmă că şedinţa de ieri a fost slabă, fără fluctuaţii deosebite de curs. Indicii bursieri au înregistrat evoluţii divergente. Singurul care s-a apreciat a fost BET-FI, în sectorul societăţilor de inves-tiţii financiare aprecierea medie a cursului fiind de +0,16%. Cele mai lichide zece titluri de pe piaţă au înregistrat o depreciere medie a cursului de 0,05%, în timp ce BET-C a pierdut -0,02%. La prima categorie a pieţei au fost tranzacţionate titlurile a numai cinci emitenţi. Spre surprinderea brokerilor, cel mai lichid emitent a fost "Banca Comercială Carpatica". Transferurile cu acţiuni BCC s-au cifrat la peste 1,2 milioane RON, pe fondul unui volum de peste două milioane de titluri. În contrast, valoarea totală a transferurilor cu titluri BRD s-a cifrat la puţin peste 500.000 RON. Titlurile "Banca Transilvania" au fost suspendate ca urmare a întrunirii adunării generale şi publicării rezultatelor financiare pe primul trimestru al acestui an. Compania a raportat un profit brut de 30.705 milioane RON, în creştere cu 33% faţă de perioada similară a anului anterior, în condiţiile în care dinamica veniturilor a fost de +56%, devansată de cea a cheltuielilor, de 61%. La categoria a doua a pieţei, printre preferinţele investitorilor s-au aflat în primul rînd acţiunile "Impact" (simbol IMP). De-a lungul şedinţei, cursul titlurilor IMP a oscilat în intervalul 0,6250 RON şi 0,6300 RON/acţiune, iar la final ultimul transfer a fost perfectat la preţul minim, în scădere cu -1,6% comparativ cu şedinţa anterioară. Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate cu titlurile IMP s-a cifrat la pes-te 850.000 RON. De la începutul acestui an, cotaţia acţiunilor "Impact" a înregistrat o evoluţie puternic ascendentă, aducînd investitorilor un cîştig de 38%. Sectorul SIF-urilor nu a fost marcat de evenimente deosebite, cea mai semnificativă apreciere fiind de +1,3% în cazul "SIF Muntenia". Preţul titlurilor SIF4 a crescut pînă la 1,57 RON/acţiune, pe fondul unui rulaj de 1,1 milioane RON. Cel mai lichid emitent al acestui sector a fost SIF5 "Oltenia" cu o valoare totală a tranzacţiilor de 1,8 milioane RON.

"Socep" Constanţa

Unul dintre evenimentele semnificative care au caracterizat piaţa în şedinţa de ieri a fost transferarea unui pachet de aproape 1% din capitalul social al "Socep" Constanţa. Tranzacţia a fost realizată pe piaţa deal şi a implicat 32 de milioane de titluri, la preţul de 0,2050 RON/acţiune. La finalul zilei au fost perfectate şi o serie de transferuri pe piaţa principală, rulajul total depăşind 1,9 milioane titluri. Cotaţia a înregistrat o depreciere de -0,9%, ultimul transfer fiind perfectat la preţul de 0,21 RON/titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb