Schimburile înregistrate, vineri, la Bursa de Valori Bucureşti, au totalizat doar 9,88 milioane de lei (2,4 milioane de euro), cea mai mare parte a rulajului fiind asigurată de tranzacţiile cu acţiuni (5,59 milioane de lei) şi de cele cu obligaţiuni (2,5 milioane de lei).
Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a înregistrat în şedinţa de vineri, o creştere de 0,05%, ajungând la 5.624,54 puncte, în timp ce indicele BET-C, care reflectă evoluţia preţurilor tuturor companiilor listate pe piaţa reglemetată BVB a crescut cu 0,07%, ajungând la 3.342,80 puncte.
Indicele BET-FI, care indică evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi ale "Fondului Proprietatea" (FP), a crescut cu 0,13% la 22.775,15 puncte.
Indicele BET-NG, al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, a crescut cu 0,4% la 799,07 puncte.
Cotaţia "Fondul Proprietatea" a consemnat, vineri, o scădere de 0,1%, la 0,5065 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 1,31 milioane de lei.
Primele titluri de conversie la "Fondul Proprietatea" (FP), emise după data de 2 mai, au ajuns, săptămâna trecută, la Depozitarul Central.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a emis titluri de conversie în cuantum de 56.405.993 acţiuni, valoarea celui mai mare titlu de conversie din cele procesate până la data respectivă fiind de 7.289.508 acţiuni, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Autorităţii.
Tot săptămâna trecută, "Fondul Proprietatea" a anunţat că şi-a răscumpărat acţiuni proprii de 3,8 milioane de lei pe 11,12 şi 13 mai.
Acţiunile "SIF Moldova" (simbol SIF2 ) s-au scumpit, vineri, cu 1,43%, la 1,275 lei/titlu, fiind tranzacţionate, în total, 662.000 de acţiuni, în doar 81 de schimburi. Valoarea schimburilor cu acţiuni SIF2 a fost de 839.352 de lei.
Titlurile SIF "Oltenia" (SIF5) au înregistrat, vineri, o depreciere de 0,71%, la 1,4 lei/acţiune, pe fondul unei lichidităţi de aproape jumătate de milion de lei. În total, au fost schimbate 347.000 acţiuni SIF5, la preţuri cuprinse între 1,399 lei şi 1,411 lei/titlu.