BVB Uşoare reveniri ale indicilor către finalul şedinţei

ALEXANDRA MARIŞ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 iunie 2006

Deşi în ultima şedinţă bursieră din luna mai au dominat ordinele de vînzare, către final cumpărătorii şi-au făcut simţită prezenţa determinînd o revenire a principalelor cotaţii. Cristian Negoiţă, broker în cadrul "Confident Invest" ne-a explicat că "piaţa bursieră s-a situat ieri pe o pantă descendentă, în tandem cu celelalte pieţe din regiune, însă către final am asistat la o revenire a celor trei indici". Domnia sa consideră că este de remarcat faptul că în piaţă majoritatea ordinelor de vînzare nu au fost de tip "client", provenind de la diverse instituţii, probabil fonduri de investiţii. Valoarea totală a transferurilor perfectate ieri pe bursă a fost de peste 19 milioane RON, în creştere comparativ cu primele şedinţe ale acestei săptămîni. Indicii bursieri au înregistrat uşoare variaţii pozitive, în frunte cu indicele BET (+0,42%). Cotaţiile celor cinci societăţi de inves-tiţii financiare au crescut în medie cu +0,31% în timp ce indicele BET-C a cîştigat 0,34%.

Investitorii s-au orientat ieri către acţiuni SIF, lichiditatea acestora depăşind media ultimelor şedinţe bursiere. Cel mai tranzacţionat titlu a fost SIF2 "Moldova", valoarea totală a transferurilor fiind de 3,1 milioane RON. La finalul şedinţei, acţiunile SIF2 au fost cotate la preţul de 1,9 RON/acţiune, în scădere cu 0,52%. O evoluţie mai volatilă a înregistrat-o ieri cotaţia acţiunilor SIF "Oltenia". În prima parte a zilei, cursul titlurilor SIF5 a pierdut circa 2,2%, însă cumpărătorii apăruţi către finalul şedinţei au determinat o apreciere de pînă la 2,35/acţiune RON, în creştere cu 1,29% faţă de ultimul preţ de referinţă.

Acţiunile "Rompetrol Rafinare" au înregistrat o depreciere a cotaţiei de 0,25%, pe fondul unui rulaj de 4,1 milioane titluri. Brokerii consideră acest volum de tranzacţionare ca fiind destul de mic, ţinînd cont că valoarea de pe piaţă a unei acţiuni RRC este scăzută (0,0789 RON). În contrast, acţiunile SNP au încheiat şedinţa fără o modificare a cursului, preţul de închidere fiind de 0,51 RON/acţiune.

Acţiunile "Banca Transilvania" au fost printre puţinele titluri a căror cotaţie a crescut uşor încă de la începutul şedinţei. Cursul titlurilor TLV a fluctuat în ultimele zile în jurul valorii de 0,9 RON/acţiune, preţ la care a fost perfectată şi ultima tranzacţie de ieri (+0,56%). O uşoară revenire a realizat-o şi cursul acţiunilor "BRD-Groupe Société Générale", în creştere cu 0,61% faţă de preţul de referinţă de marţi. Comparativ cu finele săptămînii însă, cotaţia BRD a pierdut aproape 3%. Brokerii estimează că, cel mai probabil, în zilele următoare vom asista la o revenire a cursului BRD la pragul de 17 RON/titlu.

"UAMT" Oradea

Cea mai bună evoluţie a înregis-trat-o ieri cursul titlurilor UAM, care a încheiat şedinţa cu o creştere de 13,24%. Cristian Negoiţă ne-a explicat că, fiind vorba de o acţiune nu foarte lichidă, ne putem aştepta la scăderi la fel de pronunţate în perioada imediat următoare. Domnia sa susţine că este posibil ca, la fel ca în anii anteriori, cotaţia titlurilor UAM să se apropie de 0,8 RON/acţiune, după care să se situeze din nou pe o pantă descendentă. La închiderea şedinţei bursiere de ieri, preţul de referinţă pentru o acţiune UAM a fost de 0,77 RON/acţiune.

"Socep" Constanţa

În topul scăderilor, prima poziţie a fost ocupată ieri de cotaţia acţiunilor operatorului portuar "Socep" Constanţa. După ce la finele săptămînii trecute, cursul SOCP înregistra o apreciere de peste 13%, în şedinţa de ieri preţul a coborît la 0,1900 RON/acţiune (-4,52%). Deprecierea cursului s-a realizat în condiţiile unei lichidităţi reduse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb