Căile ferate române, deraiate cu şase kilometri la finalul lui 2019

I.GHE.
Ziarul BURSA #Companii / 27 aprilie 2020

Căile ferate române, deraiate cu şase kilometri la finalul lui 2019

Cu numai 4029 km de cale ferată electrificată, ne situăm mult sub media Uniunii Europene

Situaţia infrastructurii feroviare este una în continuă degradare, iar acest fapt este reliefat şi de ultimul raport prezentat de Institutul Naţional de Statistică. Conform datelor prezentate de INS, anul trecut infrastructura feroviară din ţara noastră a mai pierdut încă şase kilometri de cale ferată. Astfel, dacă în 31 decembrie 2018, reţeaua de cale ferată publică a României însuma 10.765 km, la sfârşitul anului trecut era de 10.759 km, din care 10.621 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg (specific spaţiului ex-sovietic) şi 4 km linii cu ecartament îngust.

Din păcate, starea precară a căilor ferate este redată şi de procentul infrastructurii feroviare electrificate. Din documentul prezentat de INS reiese că doar 37,4% din reţeaua feroviară este electrificată, adică aproximativ 4.029 km, procent care ne situează sub media Uniunii Europene, unde ponderea liniilor electrificate este de 53%.

La nivelul continentului european, Elveţia este ţara cu 100% grad de electrificare, urmată de Luxemburg, cu 95,3%, Muntenegru (89,5%), Belgia (86%) şi Olanda (75,6%, iar la polul opus se situează Irlanda, cu 5,7% din reţea electrificată, Lituania (8%) şi Estonia (12,8%).

În ceea ce priveşte vecinii României, suntem surclasaţi net de Bulgaria, cu 71,2%, dar şi, la limită, de Ungaria, cu 40,5%. Dintre fostele ţări comuniste, peste noi la gradul de electrificare se mai află Polonia (63%), Slovenia (50,5%) şi Slovacia (43,8%).

Menţionăm că în ultimii 30 de ani în România nu a fost electrificat niciun kilometru de cale ferată.

Nevoia de electrificare a căilor ferate române a fost trecută şi în Strategia feroviară 2019-2023, document în care se arată: "Necesitatea creşterii gradului de electrificare a reţelei feroviare române derivă pe de o parte din obligaţia - în calitate de stat membru UE - privind alinierea la politica europeană în domeniul transporturilor, iar pe de altă parte din necesitatea internă de a asigura reducerea dependenţei de petrol a economiei naţionale şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a emisiilor de substanţe poluante".

Cu toate acestea, se pare că în anul curent nu vor fi realizate lucrări în acest domeniu de electrificare a unor reţele unde se circulă în acest moment doar cu automotoare. Acest lucru este cauzat de faptul că bugetul CFR SA - administratorul reţelei de căi ferate din ţara noastră - aprobat de Guvern săptămâna trecută este mai mic cu 392,6 milioane lei (aproximativ 80 milioane euro), comparativ cu anul trecut.

În condiţiile în care activitatea operatorilor feroviari, în special cea a celui de stat CFR Călători, s-a redus drastic din cauza pandemiei de coronavirus, este de aşteptat ca şi veniturile CFR SA să scadă faţă de estimări, cu precădere cele din Tariful pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI).

Cheltuielile cu personalul erau bugetate în proiectul iniţial la 1,7 miliarde de lei. La finele anului, se prognoza că CFR SA va avea 23.406 salariaţi, faţă de numărul mediu de 22.947.

Cheltuielile pentru investiţii au fost stabilite, în proiectul supus aprobării Guvernului, la peste nouă miliarde de lei, echivalentul a aproape două miliarde de euro, din care numai 83 milioane de lei provin de la bugetul statului. Creanţele restante se ridică la 1,26 miliarde de lei, dintre care aproape un miliard reprezintă restanţele CFR Marfă la plata TUI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb