CĂLDURĂ MARE ŞI... CONSENS

Căldura ne este furnizată, deocamdată gratis, de încălzirea globală. De consens se ocupă, mai nou şi din nou, politicarii României. Două fenomene, în esenţa şi prin consecinţele lor, dăunătoare vieţii pe Pămînt. Diferenţa dintre ele reiese doar din unităţile cu care măsurăm şi uşurinţa cu care acceptăm pagubele provocate de fiecare în parte.

Nu trebuie să caute cineva prea mult motivele pentru care, pe plaiurile mioritice, s-a procedat la dezgroparea "cadavrului" consensului, tocmai acum. Toate ţin de "Sfîntul Ciolan" şi implacabila lui "logică".

Primul şi cel mai important dintre motive are de a face cu poziţionarea PSD-ului faţă de polul de putere Iohanis. Klaus Iohannis! Aşa, prea puţin vorbitor, cum este, cu structurala lui lipsă de reacţie, cu tot cu naivităţile lui politice, Preşedintele a devenit totuşi "stăpînul inelelor". Al butoanelor, mai bine zis! Nu le ştie el chiar pe toate, nu poate ajunge chiar la fiecare, nu e cine ştie ce virtuos al clapelor în faţa cărora stă, ca la orgă, şi cu mîinile şi cu picioarele, dar măcar pe unele a învăţat să apese şi anume....de capul lui! Şubrezit de dizolvarea mitului "noii generaţii", cu portăreii la uşă şi mai ales cu complicaţiile create de maşinăria justiţiei pe cap, PSD s-a vîrît singur într-o fundătură din care nici un fel de viitor electoral nu se vede prea bine. Prin "manevra Dragnea" partidul eternei ratări a întîlnirii cu social-democraţia a făcut o alegere, hotărîtă. A părăsit calea confruntării cu Preşedintele Iohannis, pe care Ponta o alesese; nu se ştie dacă pentru a încerca să repare mult prea şubrezitul său piedestal politic, pentru că aşa credea el că ar fi mai bine, ori pentru că nu mai vedea nici o altă soluţie. Oricum, nu mai contează! Ponta şi "echipa" care l-a adus şi susţinut la putere sunt pe făraş!

Al doilea motiv derivă din formularea clasică a posturii Preşedintelui faţă de ecuaţia politică. Redusă la formula "vreau la putere un partid al meu", la prima vedere nu e cine ştie ce orizont pentru PSD! Şi totuşi, "where there's a will there's way"! Al doilea obiectiv al "manevrei Dragnea" este să-i ofere Preşedintele ceea ce el are atît de neapărată nevoie! Un partid gata să-i realizeze "proiectele". Desigur, nu ştim care sunt acelea, dar asta are mai puţină importanţă! Ironia sorţii face ca această postură, cel puţin paradoxală, pentru PSD să apară în contextul actual nici de-cum ridicolă, ci cvasicredibilă. Motivul este evident. Cu toate sforţările, cu toate farafastîcurile de "imagine", struţo-cămila politică rezultată din altoirea miciurinistă a istoricei umbre pnl-iste cu stafia pd-istă se arată cu totul incapabilă să ofere Preşedintelui partidul de care, cel puţin el, crede că are nevoie. Păi, dacă PNL-ul de viţă nouă nu poate, de ce nu ar încerca PSD-ul? Chiar aşa, de ce nu! În sfîrşit, cea de a treia circumstanţă care a impus PSD-ului "manevra Dragnea" este ameninţarea UNPR-ului. Această creaţie a absurdistanului parlamentar al României, în care un partid neales niciodată de nimeni (nu e primul!!!), devine un actor politic capabil să aplece balanţa guvernării fie spre dreapta, fie spre stînga, după cum o cer "enteresele superioare" (ori ale superiorilor! Cum vă place!) este în postura de a pune condiţii PSD-ului, pentru susţinerea guvernării sale. Cum existenţa viitoare a UNPR depinde exclusiv de "utilitatea" sa în jocurile politice actuale şi cum viitorul său scor electoral depinde mult mai mult de "ajutorul" pe care îl va primi de la "stăpînul inelelor", decît de la performanţele sale politico-organizatorice, nu mai miră pe nimeni faptul că, mai mult decît oricare altul, acest partid şi liderii săi şi-au manifestat în toate chipurile şi cu toate ocaziile disponibilitatea de a deveni "partidul preşedintelui", oricum, unealta prin care Preşedintele ar putea să-şi realizeze proiectul înlocuirii guvernării PSD cu o altă formulă. Înţelegînd ecuaţia, "manevra Dragnea" nu face altceva decît să spună UNPR-ului: e OK, putem să rămînem împreună la guvernare şi pe partitura "să facem jocurile Preşedintelui".

Dincolo de aceste elemente, care definesc condiţiile actuale ale bătăliei pentru guvernare, există, însă, factori mai adînci, de structură, ba chiar de destin istoric al politicii şi al politicienilor României, care explică resuscitarea "consensului", în politica de la noi. Neputinţele, eşecurile, iresponsabilitatea, deficitul masiv, istoric, de înţelegere a rosturilor politicii de tip democratic, a mecanismelor ei specifice au închis mereu cercul perioadelor noastre democratice printr-un derapaj autoritarist-dictatorial. Prefaţa lui a fost întotdeauna refrenul, cîntat pe toate tonurile de iresponsabilii vieţii noastre politice, al abolirii "diferenţelor şi confruntării", al "horii unirii, hai să dăm mînă cu mînă", al "marelui consens", al "proiectului unificator". Politica interbelică a României a eşuat în artificiul "Frontului Renaşterii Naţionale", "mica revoluţie" a lui 1989 a fost răpusă de iţele "Frontului Salvării Naţionale", după cum astăzi tranziţia eşuată ameninţă să se încheie în braţele altui proiect "unificator", al "consensului", pe care îl plimbă ca pe sfintele moaşte, să le vadă toţi credincioşii şi să se închine!, un alt partid al "unităţii naţionale", de data aceasta dedicat "progresului". Culoarea şi ideologia de circumstanţă cu care s-au drapat aceste malformaţii ale politicii României, vestitori ai cancerului autoritarist-totalitar, sunt fără importanţă. Esenţa lor comună ţine de ardoarea cu care propovăduiesc abolirea soluţiilor şi a mecanismelor democraţiei. Incapacitatea clasei noastre politice de a rezolva probleme grave ale societăţii româneşti, folosindu-se de "tehnologia" democraţiei este astăzi mai evidentă ca oricînd. De aceea, confruntată electoral cu nota de plată a eşecului tranziţiei şi a reformelor fără de sfîrşit, ca şi fără de conţinut, altul decît îmbogăţirea fulgerătoare a profitorilor puterii, soliştii şi corul politicii noastre au început să cînte cu avînt, din nou, partitura uverturii autoritarist-totalitare.

Cum spuneam, căldură mare şi consens!

Vezi Caragiale:"Amice, eşti.... idiot! Ba nu, domnule."