California se confruntă din nou cu riscul de inundaţii

M.C.
Internaţional / 6 ianuarie 2023

California se confruntă din nou cu riscul de inundaţii

Mai multe alerte de inundaţii erau în vigoare în statul american California, ieri, după trecerea unei furtuni violente care a provocat cel puţin două decese, a lăsat fără curent electric zeci de mii de locuitori şi ar putea fi urmată de alte evenimente similare, conform meteorologilor, transmite astăzi AFP, conform Agerpres.

Centrul şi nordul statului au fost lovite de o furtună care a generat pe alocuri rafale de până la 160 km/h şi a adus ploi torenţiale. Fenomenul a provocat numeroase inundaţii, a întrerupt mai multe drumuri şi a privat de energie electrică peste 190.000 de locuinţe, potrivit site-ului PowerOutage.

Cel puţin două persoane au murit, printre acestea numărându-se un copil mic aflat într-o locuinţă mobilă pe care a căzut un copac.

Această furtună a măturat statul California afectat deja de o serie de furtuni severe care au străbătut zona la sfârşitul lunii decembrie.

În noaptea de Revelion, intemperiile au provocat inundaţii şi pene de curent şi au lăsat pământul îmbibat cu apă. Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) din SUA, oraşul San Francisco a cunoscut cele mai ploioase zece zile înregistrate după 1871, cantităţile de precipitaţii atingând 25 cm.

Ploile au scăzut în intensitate joi, însă autorităţile au îndemnat în continuare la prudenţă. Pentru următoarele zile sunt prognozate şi alte fronturi atmosferice care vor aduce ploi, iar solurile saturate nu vor reuşi să absoarbă acest surplus, potrivit meteorologilor.

Avertizările de inundaţii "rămân în vigoare atât pentru regiunile centrale cât şi pentru coasta Californiei, până vineri dimineaţă", conform NWS.

Serviciul de meteorologie a prognozat încă un episod ploios care va afecta nordul Californiei şi sud-vestul statului Oregon încă de vineri seara. "Ploile suplimentare, în intervalul de 3 până la 6 inchi (7,6 până la 15,2 cm), ar putea exacerba riscul de inundaţii într-o regiune complet saturată", a avertizat NWS.

Mai multe episoade de precipitaţii abundente ar putea afecta California până la jumătatea lunii ianuarie, potrivit NWS.

Ploile din ultimele două zile provin de la un "râu atmosferic", o bandă îngustă din atmosferă, asemănătoare cu un râu, care transportă cantităţi uriaşe de umiditate de la tropice.

Departe de a fi excepţional iarna, acest fenomen în curs este însoţit de o "bombă ciclonică", un sistem capabil să provoace scăderea bruscă a presiunii, generând astfel vânturi foarte violente.

Deşi este dificil de stabilit o legătură directă între această furtună şi schimbările climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă încălzirea vremii creşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme.

Ca şi restul vestului american, California suferă de pe urma unei secete extinse care durează de mai bine de două decenii. În numeroase zone afectate de incendii importante, solurile lipsite de vegetaţie sunt în prezent mai vulnerabile la inundaţii şi alunecări de teren.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb