Camera Deputaţilor a adoptat, pe articole, proiectul de modificare a Codului Silvic

Alexandru Costea
Companii / 18 februarie 2015

Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, azi, proiectul de modificare a Codului Silvic iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, reprezentanţii PNL criticând prevederile acestui proiect, votul final urmând a fi dat săptămâna viitoare, în şedinţa de plen, potrivit surselor din presă.

Proiectul prevede, printre altele, că valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar de către operatori economici atestaţi.

Astfel, un operator/grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achiziţionat.

Proiectul mai stabileşte că suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 metri pătraţi în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.

Votul final pe acest proiect va fi dat săptămâna viitoare, întrucât şedinţa de vot final a fost amânată din cauza şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb