Camera Deputaţilor a decis abilitarea Guvernului demis de a prezenta bugetul pe 2010

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 11 noiembrie 2009

Camera Deputaţilor a decis abilitarea Guvernului demis de a prezenta bugetul pe 2010

Camera Deputaţilor a decis, ieri, modificarea articolului 26 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, care va permite Cabinetului Boc, demis, să prezinte în Parlament proiectul de buget pe anul 2010. Nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă, ci doar două abţineri.

Legea în cauză are caracter organic, iar modificarea a fost votată prin ridicare de mână, în condiţiile în care luni votul fusese amânat din lipsa cvorumului.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat, proiectul în cauză urmând a fi dezbătut şi de Senat. Concret, modificarea vizează art. 26 al Legii 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, astfel încât, în situaţii excepţionale, un Executiv demis, dar încă în funcţie până la depunerea jurământului de către un nou Cabinet, să poată depune în Parlament proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale.

Această modificare a întrunit acceptul tuturor grupurilor parlamentare, însă ea a fost iniţiată de PSD şi PNL, la care s-a raliat ulterior şi PD-L. În cursul zilei de luni, deputatul social-democrat Aura Vasile a anunţat că PSD va susţine şi va vota acest proiect de lege, pentru ca parlamentarii să poată delibera asupra proiectului de buget şi pentru a rezolva, în acest context, una din condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional. La rândul său, liberalul Călin Popescu-Tăriceanu sublinia că Executivul, demisionar la data de 15 octombrie, era "în deplinătatea puterilor sale şi nu şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a depune proiectul de buget".

Modificarea legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, pe ordinea de azi a Senatului

Biroul Permanent al Senatului a decis, ieri, ca pe ordinea de zi a şedinţei plenului Senatului de azi să fie inclus proiectul de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, a anunţat chestorul Senatului, Ioan Chelaru (PSD). Potrivit lui Chelaru, senatorii vor trebui să discute adoptarea sau respingerea unui amendament prin care este modificată Legea 90/2001, în sensul că actualul executiv, care a fost demis prin moţiune de cenzură, va avea posibilitatea să înainteze celor două Camere ale Parlamentului proiectul de buget pentru anul 2010. Totodată, chestorul Senatului şi-a exprimat speranţa că amendamentul va fi votat "de toate partidele politice".

"În şedinţa de plen de mâine (miercuri - n.r.) vom include pe ordinea de zi, la punctul 2), Legea privind organizarea şi func-ţionarea Guvernului în sensul adoptării unui amendament la această lege prin care se modifică articolul 26 al Legii 90/2001, dându-se astfel posibilitatea actualului Guvern să înainteze Parlamentului proiectul de buget pentru anul 2010. Sperăm ca mâine (n.r. astăzi), în şedinţa de plen, proiectul să fie votat de toate partidele politice şi să îl putem trimite de urgenţă la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi promulgat", a declarat Ioan Chelaru.

Totodată, chestorul Senatului a făcut cunoscut programul Camerei Superioare afirmând că, în săptămâna dintre cele două tururi de scrutin, Senatul va trebui pe parcursul a trei zile de plen să dezbată toate proiectele înscrise la această Cameră. "Având în vedere că sunt foarte multe proiecte de lege extrem de importante, care trebuie dezbătute în regim de urgenţă, în săptămâna dintre cele două tururi de scrutin se va lucra din plin, cu trei zile de şedinţă de plen. Va trebui să analizăm şi să votăm toate proiectele cu care a fost sesizat Senatul pentru a nu exista posibilitatea ca ceva să treacă prin adoptare tacită", a mai spus Chelaru.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb