CAMERA DEPUTAŢILOR: Persoanele care se consideră vătămate de Legea carantinării pot apela la instanţă

J.P.
Miscellanea / 25 august 2020

Persoanele care se consideră vătămate de Legea carantinării pot apela la instanţă

Persoanele care se consideră vătămate de Legea carantinării pot apela la instanţă, au decis, marţi, deputaţii prin adoptarea unei propuneri legislative pentru modificarea Legii nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, conform Agerpres.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Astfel, se precizează că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art.8 alin. (3) poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătorie. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în complet de 5 judecători constituit în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 5 zile de la sesizare, prin hotărâre definitivă.

Potrivit articolului 8, alineatul 3, "izolarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, în condiţiile alin. (6), atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, stabilită conform alin. (2) (care se referă la lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora - n.r.), în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore. Potrivit alineatului 1 al articolului 8, "Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive".

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb