Vicepreşedintele Bursei de Valori Bucureşti Mircea Botta şi-a retras, vineri, candidatura depusă pentru un loc în Consiliul de administraţie al Depozitarului Central, dând dreptate sesizării Asociaţiei Brokerilor trimise, în aceeaşi zi, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), care semnalează incompatibilitatea unor candidaturi.
Asociaţia Brokerilor invocă Dis-punerea de măsuri CNVM nr.17/11.11.2009, care la art.3., prevede:
"Membrii consiliului de adminis-traţie al unui depozitar central nu pot fi membri în consiliul de administraţie al unei societăţi ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau al unei societăţi tranzacţionate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare şi care a încheiat contract de registru cu depozitarul în cauză".
În această incompatibilitate se află, deja, Stere Farmache, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), situaţie care a fost tolerată de CNVM, fără nicio explicaţie.
Dar, mai inexplicabil este că preşedintele BVB intenţionează să perpetueze situaţia, căci şi-a înscris candidatura pentru alegerile care urmează.
O a treia şi o a patra incompatibilate înregistrează candidatura lui Ciprian- Ioan Zah, care şi el este membru în Consiliul Bursei, ca şi Lucian Ovidiu Isac.
• Mircea Botta: Este normal să respect regulamentul
"În momentul în care mi-am depus candidatura (n.r. pentru un loc în Consiliul Depozitarului Central), nu aveam cunoştinţă despre dispunerea de măsuri a CNVM", ne-a declarat domnia sa, adăugând: "Este normal să respect un regulament în vigoare. Consider că ar fi fost normal ca cineva de la Departamentul Juridic să mă fi anunţat de această incompatibilitate, întrucât nu pot să cunosc chiar toate dispunerile pe de rost. În acest moment, consider că este bine să rămân doar în funcţia de vicepreşedinte al BVB".
Domnia sa ne-a mai spus că "din păcate, piaţa noastră de capital este, în prezent, marcată de orgolii şi interese personale". (A.A.)
• Situaţia de incompatibilitate a fost creată de listarea BVB
Cumulul de funcţii la conducerea mai multor societăţi din Grupul BVB a fost interzis de CNVM prin dispunerea de măsuri nr. 17 din noiembrie 2009. Ulterior, în ianuarie 2010, probabil la presiuni din partea unor oameni din piaţă, Comisia a relaxat prevederile dispunerii precedente, prin modificarea unor articole. Astfel, după ce în noiembrie 2009, tuturor administratorilor BVB le era interzis să ocupe o funcţie similară la Depozitarul Central, în ianuarie 2010, arbitrul pieţei a dispus că "Majoritatea membrilor consiliului de administraţie al unui operator de piaţă/sistem nu pot fi membri în consiliul de administraţie sau conducători ai unui depozitar central ori ai unei case de compensare sau ai Fondului de Compensare a Investitorilor".
Pentru că, la acea dată, Bursa nu era "o societate ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată", Articolul 3 din dispunerea nr 17/11.11.2009 nu deranja pe nimeni aşa că a rămas nemodificat şi este în vigoare.
Bursa de Valori Bucureşi a devenit însă, în iunie 2010, societate tranzacţionabilă, punându-i în incompatibilitate pe câţiva dintre cei care doresc, acum, un loc în Consiliul Depozitarului. (A.A.)
• Ciprian Zah: "Bursa de Valori Bucureşti" este un caz particular
Ciprian Zah, membru în Consiliul de Administraţie al BVB şi candidat pentru un loc în conducerea Depozitarului Central spune că nu există nicio incompatibilitate între cele două funcţii.
"Dacă aş fi fost membru în CA-ul Petrom, nu aş fi intrat în lupta pentru un loc de administrator la Depozitarul Central pentru că Dispunerea CNVM interzice acest lucru, însă Bursa de Valori Bucureşti este un caz particular", a declarat Ciprian Zah, pentru ziarul BURSA.
În opinia sa, "particularitatea" cazului BVB rezultă din faptul că Bursa este şi societate listată, dar şi operator de piaţă, iar Dispunerea CNVM nr.1/18 ianuarie 2010 permite ca majoritatea administratorilor unui operator de piaţă să fie membri şi în CA-ul Depozitarului.
"Am verificat cu CNVM şi cu Departamentul juridic al Bursei şi mi s-a comunicat că nu există nicio incompatibilitate", a mai precizat Ciprian Zah.
Stere Farmache şi Lucian Isac nu au fost disponibili pentru declaraţii la momentul redactării acestui articol. (Ş.C.)
1. dehhh,hotia romaneasca!!!!!!!!!!
(mesaj trimis de braunn în data de 06.09.2010, 11:03)
Hotia,excrocheria,marlania,miz eria morala din tara asta nu va dispare,niciodata. Trebuie schimbata intreaga Conducere a Depozitarului ,dar cu cine????Cu alti hoti care sa se imbuibe si sa fure la randul lor,cat se poate,nu??
1.1. materie si antimaterie (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2010, 15:08)
Cind produci un strop de antimaterie, in ce fel de recipient il pastrezi?