Capitalism, oportunităţi, inegalităţi şi alte farafastîcuri teoretice

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 10 iulie 2013

Cornel Codiţă

Ştiu: pe noi, practica ne omoară! Vă rog, însă, să mă credeţi că nici cu teoria nu stăm mai bine! Toată această goană nebună în care, de două decenii şi ceva, modificăm schimbarea, după care schimbăm modificarea şi tot aşa, de la capăt, fără niciun orizont, arată că am reuşit doar să înlocuim "consacrata" formulă "Noi muncim, nu gîndim", cu alta, încă şi distrugătoare: "Noi guvernăm, nu gîndim". Nici o aşchie de perspectivă strategică, nici o umbră de construcţie conceptuală, din care să derive un set coerent de măsuri, nici o preocupare pentru studierea şi înţelegrea consecinţelor structurale determinate în plan social de reforme aruncate ca zoaiele din hîrdaie în capul populaţiei. După această îndelungată terapie cu "reformă", societatea românească are toate şansele să împărtăşească soarta pisoiului murdar, confruntat cu tehnologia spălării automatizate: s-ar putea să reziste la programul de curăţare, dar nu şi la faza de stors!

Dintre toate aceste consecinţe, cele care determină sau modifică dinamica oportunităţilor şi a inegalităţilor sociale sunt, de departe, cele mai importante. O confirmă, recent, în prestigioasa revistă "Foreign Affairs", studiul publicat de profesorul Jerry Z. Muller: "Capitalism şi Inegalitate. Ceea ce n-a înţeles nici Dreapta nici Stînga". Producerea de inegalităţi sociale, incertitudinea, schimbarea adesea bruscă a poziţiilor, a ierarhiilor şi a rolurilor sociale, a paletelor ocupaţionale şi profesionale, dimpreună cu modificarea zestrei educaţionale, producerea şi difuziunea oportunităţilor şi a beneficiilor sociale generate de dezvoltare sunt caracteristicile care însoţesc şi asigură dinamica societăţii pe care o numim generic "capitalistă". Avantajele şi costurile sociale ale acestei diamici nu se balansează, însă, de la sine! Iar, scăpate de sub control, periclitează mariajul fericit, dar dificil, dintre capitalism şi democraţie, susţine profesorul J. Muller. De aceea, orice guvernare trebuie să pună în focarul ei de interes menţinerea echilibrului dinamic între cele două aspecte care însoţesc dinamica societăţii capitaliste.

Ce fel de capitalism generează guvernările noastre şi nesfîrşitele lor măsuri de reformă?, ar trebui să fie întrebarea pe care nu doar oamenii de specialitate să şi-o pună mai des, ci şi oamenii, în general, oricare ar fi statutul lor social sau profesional. Nu de alta, dar de răspunsul la această întrebare depinde viaţa lor de mîine, de poimîine şi din fiecare altă zi a ceea ce numim Viitorul, fie el mai apropiat sau mai îndepărtat! Oricum ai privi lucrurile, oricum le-ai întoarce şi răsuci, guvernările pe care le mandatăm din patru în patru ani se comportă ca nişte maşinării neobosite de produs inegalităţi sociale, în proporţie de masă şi cu viteză constant accelerată. Trec în revistă, cu titlu exemplificator, cîteva dintre aceste surse de inegalităţi, supra-potenţate de politicile de guvernare, ori încă şi mai mult, de lipsa acestor politici. Dinamica angajărilor şi a disponibilizărilor din sectorul generos al "administraţiei publice", chiar dacă nu a creat, a înrăutăţit drastic raporturile dintre funcţionalitate instituţională, performanţă şi salariu. Un tînăr prim ministru descoperea zilele trecute, deconcertat, după 20 de ani de reforme ale administraţiei, că sunt mii de amploiaţi de care s-ar putea lipsi, fără nici o pagubă şi că nu puţini dintre ei încasează salarii binişor mai grase decît ale domniei sale! QED! Dacă o să mai întîrzie, măcar o secundă cu ochii deschişi, atunci domnul Prim Ministru o să bage de seamă că în loc de profesionalizare a administraţiei, legislaţia funcţionarilor publici a creat feude şi feudali administrativi, perfect paraleli cu noţiunile de profesionalism şi performanţă instituţională, pe care nici chiar domnia sa nu-i poate urni din "castelele" lor, după cum ar putea să bage de seamă că există arii largi ale sistemului administrativ a căror funcţie unică este redistribuirea veniturilor bugetare către buzunare şi conturi dinainte pregătite, ale găştilor şi prietenilor de partid şi de trib! La fel ar mai putea să constate că gradul real de profesionalizare din administraţia României este mult mai jos de genunchiul broaştei pentru întregi arii ministeriale!

Discrepanţele salariale şi mecanismul prin care oportunităţile sociale sunt "dirijate" cu adrese fixe şi culori precise de partid sunt, însă, doar o picătură din oceanul de inegalităţi disfuncţionale în care suntem scufundaţi. Într-un registru mai înalt, poate cea mai gravă inegalitate, alimentată constant de politicile şi măsurile de guvernare, este cea dintre protecţia proprietăţii şi protecţia muncii! Nu o să mă leg de toate aberaţiile legilor şi mecanismelor de restituire a proprietăţilor care s-au pus în aplicare în România ultimilor 20 de ani, astfel încît, în loc să rezolve o problemă socială şi economică fundamentală, au reuşit doar să nemulţumească pe toată lumea şi să creeze o specie de profitori şi paraziţi care au înlocuit de mult temeiurile şi actele juridice legale cu un carusel infinit mai colorat de contrafaceri, abuzuri şi măsluiri ilegale pe baza cărora funcţionează "mecanismele retrocedării"! Totuşi, în timp ce problema proprietăţii, a reconstituirii ei, a prezervării şi dezvoltării sale au fost cît de cît marcate, preocuparea pentru problema muncii, a prezervării şi dezvoltării ei, în forme actualizate şi neactualizate, a rămas complet descoperită. Pentru mai mult de 80% din populaţia activă a României, capacitatea de a munci rămîne singura sursă de venituri şi supravieţuire! În ciuda acestei impunătoare realităţi, guvernările României sunt complet dezinteresate de crearea condiţiilor pentru ca acest potenţial să producă efecte de dezvoltare măsurabile şi durabile, după cum par încă şi mai dezinteresate de funcţionarea instituţiilor care contribuie decisiv la menţinerea şi dezvoltarea acestui potenţial: educaţia şi calitatea asistenţei medical-sanitare. Dacă te iei după realităţile dramatice din aceste două domenii, pare că guvernările noastre vor cu tot dinadinsul nu să sprijine Munca, ci să dărîme cît mai repede chiar şi potenţialul existent. În lista inegalităţilor cu consecinţe dramatice, care se acumulează în societatea românească, trebuie trecută prăpastia tot mai mare dintre sat şi oraş; dintre copiii familiilor care trăiesc pe sau sub pragul sărăciei şi restul populaţiei de aceeaşi vîrstă - inegalităţi care au şanse de peste 90% să se conserve şi să se adîncească pe tot parcursul vieţii lor sociale; dintre cei care nu urmează sau abandonează şcoala şi restul generaţiei; între copiii care au crescut în familii dislocate, o lungă perioadă de timp, sau fracturate; între segmentele de populaţie cu veniturile foarte mari şi restul populaţiei; între referenţialele profesionale ale diferitelor categorii de vîrstă, mai ales pe segmentele 18-28, respectiv 48-58; între etaloanele, aspiraţiile şi formele de realizare culturală ale diferitelor categorii de populaţie etc.

Concluzia inevitabilă a analizei nu poate fi decît una: capitalismul pe care îl moşmondim noi, cînd după ureche, cînd după interesele altora, este unul nu doar grosier şi disfuncţional, ci de-a dreptul nesustenabil! Pe fruntea lui e scris cu litere mari: FALIMENT! Nu vă grăbiţi însă, nici să disperaţi, nici să vă bucuraţi, cumva, prea tare: există viaţă şi după! Una care, desigur, are şi avantaje, dar sigur are un inevitabil cusur: nu se mai pupă deloc, nici cît negru sub unghie, cu democraţia!

Opinia Cititorului ( 13 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Extinderea capitalismului coincide cu extinderea democratiei este o concluzie general acceptata. Intrebarea este daca poti crea o societtae democratica post-capitalista, cea capitalista nu a reusit sa creeze egalitate de facto, nici libertate de facto ca sa nu mai vorbin de echitate. etica si justitie sociala. Va dau un singur exemplu este etic ca băncile să împrumute bani pe care nu-i au şi să perceapă dobânzi pentru ei. Posibilitatea de a face bani pentru bani care nu există, îmbogăţire...

    1. Se spune : imbogatire fara just cauza... 

      din franceza, da, merci.

    etica bancara

    Comisia ACTA sugerează crearea unei poliţii a internetului, fără să prevadă cine controlează acest tip de poliţie. Iata un exemplu edificator pentru ce va fi dupa, care a si inceput.

    Este etic ca să plăteşti pentru copii online, ce nu presupun costuri .Calculatorul este digital și copierea unor octeți se face cu costuri zero sau apropiate de zero. Și nu plătește nici utilizatorul, nici creatorul. Iar Internetul este rețeaua deschisă la care se conectează toate... 

    1. ... problema drepturilor de autor este una complexa si, in acelasi timp, vicleana; doar personalitatile naive isi pot inchipui ca tinta este un grup care copiaza un fisier si il imparte intre membrii sai, tinta esentiala este ADN-ul ... deja exista corporatii care se vor a fi stapane peste anumite domenii ale ADN-ului si apeland la dreptul de proprietate cenzureaza cercetarea in bransa si monopolizeaza efectele ... costurile efective si costurile asociate fac inaccesibil domeniul, scumpind...

      Asa este doar un pretext pentru controlul total ce va urma dupa era democratiei....Ptem schimba sau trebuie sa devenim cu totii stoici?

      Este vorba despre epigenetica sau d inginerie genetica?

      ... in ceea ce priveste discutia de fata, vorbim despre dreptul de proprietate intelectuala asupra ADN-ului, mai exact, asupra anumitor gene, nu despre tehnici si metode, odata dobandit acest drept si odata acceptat pe scara larga, corporatia care detine acest drept poate bloca sau orienta cercetarile, produsele si serviciile in directia in care doreste ea ... in cazul in care globalizarea se realizeaza pe modelul actual - de tip monopol/cartel - aceste “certificate de...

    Pirateria on-line organizată în cult religios în Suedia factor de evoluţie a societăţii

    Biserica "Kopimismului" sustine ca "actul de copiere" - distribuirea de informatii prin intermediul copierii, pe internet, este asemănător slujbei religioase, "informatia este sfântă şi copierea este un lucru sacru. Informaţia este valoroasă prin ea însăşi, prin ceea ce contine, şi este cu atât mai valoroasa cu cât este distribuită. Copierea este un element central în organizatţe şi pentru membri săi"... 

    Capitalismul actual sufera de manipulari grosolane care creaza distorsiuni ale pietelor si o distributie exacerbata a veniturilor intr-o singura directie. Dincolo de fetisismul banilor, teoretizat inca din secolul XIX, :"banii creaza bani", apar manipulari ale dobanzilor, creatii paralele banilor cu rol de redistribuire a profiturilor prin piata derivatelor, apar reglementari bancare (Basel) impotriva suveranitatii nationale asupra propriilor venituri exprimate prin bani (valute) si peste...

    La noi din pacate e clar sau cel putin asa pare si din cartierul meu, suntem pe vine, ca sa nu zic pe duca. Normal, exista viata si dupa, referindu-ma strict la materie, dar va fi una transnationala, "la comun".

    As imparti in mod simplist democratia moderna in trei tipuri / etape:  

    1. "populara" alias dictatura proletariatului (cu obstescu-i sfarsit); 

    2. capitalista alias dictatura profitului real cu orice pret (pe duca);

    3. virtuala sau dictatura banului fara acoperire (scop: mentinerea... 

    1. Uniti-va sau uimiti-va?. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb