Care este impactul Noului Cod de procedură civilă asupra mediului de afaceri?

Pornind de la observaţia că Noul Cod civil (intrat în vigoare în data de 1 octombrie 2011) invită, practic, părţile la a declanşa procese pentru orice tip de neînţelegere, ba chiar pentru completarea raporturilor lor juridice, voi face observaţia că şi analiza - sinoptică - a Noului Cod de procedură civilă ne relevă aceeaşi tendinţă de juridicizare. Faptul că se trimite, în relaţiile dintre profesionişti, la conciliere directă sau faptul că se fac dese referiri la mediere, ca alternativă la proces, nu schimbă această impresie, întrucât noile coduri conţin în exces trimiteri la "instanţa competentă" pentru orice situaţie care ar putea releva un impas legal. În plus, Noul Cod de procedură civilă exacerbează rolul juristului în proces. Recursurile nu mai sunt valabile decât dacă sunt formulate şi susţinute de jurişti. Fiind de acord că recursul, în Noul Cod, devine un dialog între specialiştii dreptului. Şedinţele publice devin excepţia, din moment ce, în fond, cercetarea procesului se desfăşoară în camera de consiliu, iar procesele de mică anvergură se soluţionează, la cererea părţilor, doar pe baza înscrisurilor de la dosar, fără a fi necesare dezbateri. Aşadar, părţile, ele însele, şi publicul, deopotrivă, sunt ţinuţi "la distanţă".

Tendinţele manifeste în jurisprudenţa noastră, începând cu Cauza Beian c. Româ­ niei din decembrie 2007 (ridicarea la rangul de normă de drept a precedentului judiciar şi refuzul aplicării legii interne pe motiv de contrarietate a legii interne cu dreptul Uniunii Europene sau cu drepturile omului), amplifică fenomenul de juridicizare. În ultimii ani, când s-a constatat că legea română era contrară dreptului Uniunii Europene sau contrară CEDO, judecătorul intern a înlăturat-o de la aplicare (art. 3 şi 4 NCPC). Cu toate acestea, nimeni nu acceptă încă să aplice direct şi voluntar aceste concepte juridice şi să li se conformeze. E nevoie de un proces pentru ca legea internă, contradictorie cu aceste două tipuri de drept pozitiv supra-naţional, să fie declarată inaplicabilă. Autorităţile române sunt încă uluite că legi declarate de Curtea Constituţională "perfect compatibile" cu Constituţia sunt înlăturate de la aplicare de judecător.

Asistăm, aşadar, la o nedorită şi generalizată juridicizare a relaţiilor sociale şi la o orientare nefirească a omului către soluţionarea în justiţie a impasului opţiunilor sale. Aceste relaţii sociale sunt conflicte juridice, conflicte inter-umane; multiplicat de milioane de ori, procesul judiciar poate duce fie la o permanentă tensiune socială, fie chiar la conflicte sociale; nu aceasta este menirea dreptului.

Scopul Noului Cod de procedură civilă este de a stabili regulile necesare înfăptuirii justiţiei. Dar ce este justiţia? Este acest termen sinonim cu dreptatea, cu echitatea sau cu pacea socială? Conform DEX, echitate = dreptate, nepărtinire; cinste; respectul drepturilor fiecăruia; omenie.

Echitatea este sensul originar al dreptului, finalitatea sa. Pe temeiul echităţii, dreptul poate fi modul în care se organizează pacea socială.

Despre echitate vorbesc art. 5 alin. (3) in fine NCPC (ca temei ultim al soluţiilor judecătorului care nu identifică o normă de drept şi nici o analogie juridică aplicabilă faptului concret dedus judecăţii) şi art. 1272 NCC (ca întindere sau "limitare" a forţei obligatorii a contractului).

Deşi buna-credinţă este un concept juridic, el are la bază, totuşi, un concept sociologic sau chiar etic: bunul-simţ comun. Ceea ce pentru omul obişnuit, ne-familiarizat cu conceptele juridice, este de bun-simţ, trebuie să fie de bun simţ şi pentru jurist. Cel care acţionează după bunul-simţ comun, este de bună-credinţă. Iar buna-credinţă este starea normală a omului, care nu trebuie probată, ci doar afirmată. Cel care intenţionează să contrazică afirmarea bunei-credinţe trebuie să facă proba contrară, a relei-credinţe.

Criza economică a determinat apariţia unui tip special de procese, acelea în care mai mulţi reclamanţi se asociază în consorţii procesuale pentru a-şi mări şansele de succes în proces. A fost o adevărată revoltă judiciară contra puterii economice sau politice, la care judecătorii au răs­ puns pozitiv. Procesele colective sunt grele şi de natură a demola unele cutume ale instanţelor ori de natură a deranja comoditatea judecătorilor. Refuzul de a le judeca sub diverse pretexte (inadmisibilitate, lipsă de timp, lipsă de resurse financiare, logistice şi umane, complexitate ridicată, lipsă de obiect pe motiv de abrogare sau revocare a actului adminis­ trativ atacat, înlocuit între timp de putere cu un alt act administrativ sau cu o ordonanţă de urgenţă, inatacabilă în contencios, "ne-prevederea" în lege etc.) este cel mai periculos risc pentru statul de drept, mai ales în această perioadă de criză, când cei puternici devin şi mai puternici, pe motiv că sunt prea puternici pentru a eşua. Poate că ar fi momentul să ne întrebăm dacă nu cumva ar fi trebuit organizate curţi cu juri pentru un anumit gen de procese, curţi care să se pronunţe cu simplitate şi pe înţelesul tuturor, pe baza realităţii faptelor, a echităţii şi a bunului simţ comun, lăsând judecătorilor "grija" sau "distracţia" formelor procedurale şi a excepţiilor, a inadmisibilităţilor şi a altor artificii tehnice neinteresante, ba chiar detestabile pentru omul de rând. Şi poate că ar fi bine să ne întrebăm dacă nu cumva unii dintre judecători, măcar cei de la vârful sistemului judiciar, ar trebui să fie supuşi scrutinului alegătorilor - împricinaţi, aşa cum se întâmplă de sute de ani în SUA. Oamenii au vrut să creadă în justiţia noastră şi de aceea au creat consorţii procesuale declanşând procese colective. Implicând un număr mare de oameni, costurile legale şi judiciare sunt suportabile, numărul cauzelor se reduce, iar soluţiile date în dosare cu mii de reclamanţi sunt mai greu de refuzat de judecători cu titlu de precedent judiciar. E simplu, e de bun-simţ. Dacă justiţia va deveni simplă, logică, pe înţelesul tuturor şi predictibilă, oamenii îşi vor recăpăta încrederea în justiţie. Ştiind la ce trebuie să se aştepte, oamenii nu vor mai merge atât de des în justiţie să îşi pretindă drepturile, ci îşi vor respecta convenţiile şi obligaţiile din bun simţ. Iar CtEDO va răsufla, în sfârşit, uşurată, putând să închidă robinetul cu miile de cazuri româneşti cu care este inundată în prezent.

Noţiunea de cod poate părea sinonimă cu cea de cifru, întrucât juriştii, în calitatea lor de interpreţi ai codurilor, asta fac: de-codifică/des-cifrează, încercând practic să găsească înţelesul ascuns al normei de drept pozitiv.

Oare asta se vrea de la norma de drept pozitiv? Să fie cât mai greu de de-codificat/des-cifrat?

Stilul de gândire şi analiza juridică sunt într-o anumită măsură deformate, fiind orientate către înţelesuri şi sensuri ascunse. Juristul caută să de-codifice orice enunţ, chiar dacă înţelesul acestuia este clar şi lămurit.

Codul este, conform DEX: (i) un sistem de semne sau de semnale convenţionale care serveşte la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări; (ii) un ansamblu de reguli, de precepte sau de prescripţii referitoare la conduită; (iii) o culegere de reguli juridice dintr-o anumită ramură a dreptului (codice); (iv) o culegere de simboluri, care are destinaţia de a reprezenta sau a transmite o informaţie secretă (similar cu cifru).

Codul nu se confundă cu cifrul: codul conţine litere sau cuvinte, în timp ce cifrul este: (i) fie un vocabular criptologic în care cuvintele sunt înlocuite cu cifre sau cu combinaţii de cifre şi litere, potrivit unor norme stabilite dinainte; (ii) fie un sistem de semne convenţionale cu care se transmit comunicări secrete; (iii) fie o combinaţie de cifre/ litere cu care se pot deschide închizătoare secrete.

Descoperirea înţelesului ascuns al unui mesaj codificat înseamnă de-codificare, în timp ce descoperirea înţelesului ascuns al unui mesaj cifrat înseamnă des-cifrare. În orice caz, în ambele cazuri, este vorba de interpretare, adică de efortul unui "iniţiat", care cunoaşte semnificaţia ascunsă a codului sau a cifrului, de a lămuri înţelesul mesajului. Şi, în ambele cazuri, este vorba de un mister, de o enigmă, care se ascunde sub acoperirea codului sau a cifrului. Enigma înseamnă: secret, taină, mister, lucru greu de înţeles.

• Care sunt modificările aduse de Noul Cod de procedură civilă

Noul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, astfel cum a fost modificat şi pusă în aplicare prin Legea nr. 76/2012, îşi propune să aducă modificări semnificative procedurii judiciare. Aceasta nu este singura modificare legislativă deoarece, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă au fost aduse modificări serioase unui număr de peste 40 de legi, modificări ce au avut menirea de a adapta întreaga legislaţie civilă la noile norme procesuale. Cu titlu exemplificativ pot fi indicate Legea procedurii insolvenţei, Legea societăţilor, Legea contenciosului administrativ, Legea cambiei şi a biletului la ordin, Legea fondului funciar, Legea brevetelor de invenţie, Legea privind taxele de timbru.

Noua reglementare pune un accent deosebit pe celeritatea procedurii (rapiditatea derulării procesului civil), în acest sens fiind introduse noi proceduri şi instituţii pentru a asigura soluţionarea rapidă a diferendelor. Printre acestea se numără: procedura de verificare a cererii de chemare în judecată, completul filtru în privinţa recursurilor ce se judecă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia în tergiversarea procesului, procedura cu privire la cererile de valoare redusă, evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept etc.

1. Măsuri luate pentru a asigura celeritatea procesului civil

Una dintre cele mai mari realizări ale Noului Cod de procedură civilă este legată de faptul că se pune un accent puternic pe celeritatea procesului. În vederea evitării acordării unor termene de judecată nejustificate pentru a permite reclamantului să îndrepte posibilele lipsuri din cererile de chemare în judecată, Noul Cod de procedură civilă stabileşte ca, anterior citării pentru termenul de judecată, să se comunice cererea de chemare în judecată, urmată de obligaţia pârâtului ca în termen de 25 de zile de la primirea cererii să depună întâmpinare, aceasta fiind comunicată reclamantului. Primind întâmpinarea, reclamantul este obligat să depună un răspuns în termen de 10 zile, răspuns de care pârâtul ia la cunoştinţă de la dosarul cauzei. Termenul de judecată este fixat de judecătorul de serviciu imediat după primirea răspunsului la întâmpinare, termen ce nu va putea depăşi 60 de zile. Aşadar, toate aceste apărări, contra-apărări, excepţii etc., precum şi probele se discută de părţi în formă scrisă, înainte de primul termen de judecată, termen la care, practic, dosarul ar putea fi în stare de judecată - cu excepţia situaţiilor în care cererea de chemare în judecată este modificată sau când este necesară administrarea unui probatoriu complex (cercetarea la faţa locului, expertiza etc).

2. Judecata

2.1. În primă instanţă. La primul termen de judecată, instanţa, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, durata astfel estimată fiind consemnată în încheiere. Cercetarea procesului în fond se va face în camera de consiliu, iar în căile de atac, dacă o astfel de procedură este necesară, se va realiza în şedinţă publică. Pentru cercetarea procesului judecătorul este obligat să fixeze termene scurte, chiar de la o zi la alta. Când judecătorul consideră că este lămurit, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului.

Sub aspect probator, noutatea este reprezentată de reglementarea mijloacelor materiale de probă. Art. 341 din Noul Cod de procedură civilă statuează că sunt astfel de mijloace lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul, semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului. Acelaşi articol exemplifică mijloacele materiale care intră în această categorie: fotografii, fotocopii, filme, discuri, benzi de înregistrare a sunetului, singura condiţie fiind ca obţinerea lor să nu fi determinat încălcarea vreunei legi.

Noul Cod de procedură civilă reţine că printre efectele hotărârilor judecătoreşti este şi autoritatea de lucru judecat. Se menţionea­ ză că această autoritate priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele şi, mai mult, stabileşte că oricare parte poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

2.2. În apel. Termenul de apel a fost modificat, fiind de 30 de zile. După depunerea apelului la instanţa a cărei hotărâre se atacă, aceasta comunică intimatului apelul/ motivele de apel, punându-i în vedere ca în termen de 15 zile să formuleze întâmpinare. La rândul ei, întâmpinarea este comunicată apelantului care are la dispoziţie 10 zile pentru a formula un răspuns la întâmpinare. Intimatul va lua la cunoştinţă de la dosarul cauzei de răspunsul la întâmpinare. Odată finalizată această procedură, instanţa de fond va înainta dosarul celei de apel, iar aceasta din urmă va fixa un termen de judecată ce nu va putea depăşi 20 de zile de la momentul stabilirii aleatorii a completului de judecată Trebuie menţionat faptul că procedura de pregătire a dosarului, pusă în sarcina instanţei a cărei hotărâre se ataca, îşi va produce efectele începând cu 01.01.2016, până la acea dată urmând a fi îndeplinită de instanţa de control judiciar. Conform noilor dispoziţii din Codul de procedură civilă, vor fi situaţii în care apelul este singura cale de atac, adică echivalentul recursului întemeiat pe 3041 din actualul Cod de procedură civilă anterior.

2.3. În recurs. Termenul de recurs a fost şi el modificat, fiind de 30 de zile. Motivele de recurs au fost reduse la un număr de opt. Au fost eliminate două dintre ele, şi anume cel prevăzut la pct. 6 (instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut) şi cel de la pct. 8 (interpretarea greşită a actului dedus judecăţii sau schimbare înţelesului acestuia) din vechiul art. 304. În locul acestor două motive a fost introdus unul nou - când se încalcă autoritatea de lucru judecat. Totodată, motivul reglementat în Vechiul Cod de procedură civilă la art. 304 pct. 9 a fost modificat în sensul că permite atacarea hotărârilor cu recurs doar pentru încălcarea normelor de drept material.

A fost introdusă o nouă procedură, de filtrare a recursurilor, când acestea sunt date în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Această procedură are drept scop admiterea în principiu sau nu a recursului. Admisibilitatea este judecată de un complet format din 3 judecători. Unul dintre aceştia este desemnat drept judecător raportor, acesta urmând pe baza actelor de la dosar (recurs, întâmpinare, răspuns la întâmpinare, probe) să verifice dacă sunt îndeplinite cerinţele de formă prevăzute sub sanc­ ţiunea nulităţii, dacă motivele invocate sunt dintre cele cuprinse în art. 487 (motivele de recurs), dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu sau dacă recursul este vădit nefundat. După analiza raportului asupra admisibilităţii în completul de filtru, acesta este comunicat părţilor care pot formula un punct de vedere în termen de 10 zile.

În situaţia în care completul filtru este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, anulea­ ză sau respinge recursul printr-o hotărâre neatacabilă, dată în camera de consiliu şi fără citarea părţilor.

În situaţia în care completul filtru consideră în unanimitate că recursul este admisibil şi problema de drept care se pune în discuţie nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa fără citarea părţilor printr-o decizie definitivă. Dacă completul filtru consideră recursul admisibil, dar tot­ odată nu se încadrează în situaţiile în care acesta poate fi judecat în camera de consiliu, va pronunţa o hotărâre de admitere în principiu şi va trimite spre stabilirea aleatorie a unui alt complet pentru judecata cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

3. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare - cu aplicabilitate de la 01.01.2016

Această procedură reprezintă o noutate în procedura civilă românească. De acest adevărat recurs în interpretare părţile vor putea face uz dacă în cursul judecăţii, un complet învestit cu judecata unei pricini în ultimă instanţă, va considera că o problemă de drept de care depinde soluţionarea cauzei nu a fost dezlegată în mod unitar în practica instanţelor de judecată, va putea solicita secţiei corespunzătoare a Înaltei Curţi să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu problemei de drept supuse judecăţii. Dezlegarea dată de Înalta Curte problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe, inclusiv în cauza în legătură cu care s-a ridicat problema de drept.

4. Contestaţia privind tergiversarea procesului

Oricare dintre părţi poate face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului de soluţionare a procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru remedierea situaţiei. Judecata aces­ tei contestaţii se face de acelaşi complet învestit cu fondul cauzei, hotărâ­ rea putând fi atacată cu plângere în 3 zile de la comunicare. Plângerea este judecată de instanţa ierarhic superioară.

5. Procedura cu privire la cererile de valoare redusă

Această nouă procedură ar urma să se aplice cauzelor a căror pretenţii nu depăşesc 10.000 lei, exclusiv dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii. Alegerea între această procedură şi cea de drept comun rămâne la latitudinea reclamantului. Judecătoria este competentă, procedura fiind declanşată de reclamant prin completarea unui formular (aprobat prin Ordin al ministrului de Justiţie) şi depunerea sa la instanţa de judecată. La acest formular se vor anexa copii de pe înscrisurile de care reclamantul înţelege să facă uz. Odată primit formularul şi actele doveditoare, judecătoria le va comunica pârâtului care are îndatorirea ca în 30 de zile să depună formularul de răspuns, precum şi orice înscrisuri de care înţelege să se foloseas­ că. Regula acestei proceduri este că instanţa se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor; numai în cazurile în care instanţa consideră necesară afişarea părţilor pentru a da explicaţii suplimentare le va cita pentru termenul de judecată. Hotărârea pronunţată în aceste condiţii este supusă numai apelului în 30 de zile de la comunicare.

6. Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept

Această procedură este diferită de cea de drept comun, fiind adresată numai situaţiilor în care cel care ocupă imobilul nu are calitatea de locatar, ocupând în fapt imobilul, fără permisiunea sau îngăduinţa proprietarului. Pentru a apela la această procedură, proprietarul trebuie să notifice în scris pe ocupantul imobilului, punându-i în vedere să elibereze imobilul în termen de 5 zile de la primirea notificării. Judecata se desfăşoară în camera de consiliu, putând să aibă loc fără citarea părţilor dacă se solicită evacuarea pentru neplata chiriei sau arenzii în temeiul unui contract care constituie pentru plata acestora titlu executoriu. Cererea de evacuare se judecă de urgenţă, hotărârea pronunţată putând fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor, sau de la comunicare dacă s-a făcut fără citarea lor.