CARMEN HOLBAN, DEPUTAT PSD: ''Preşedintele ţării iese complet din atribuţiile sale constituţionale''

G.U.
Politică / 26 noiembrie 2020

''Preşedintele ţării iese complet din atribuţiile sale constituţionale''

Deputatul PSD de Dâmboviţa Carmen Holban, candidat pentru un nou mandat, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Iohannis "iese din atribuţiile sale constituţionale" şi face campanie electorală pentru PNL, potrivit Agerpres.

"Am trecut de jumătatea campaniei electorale şi constatăm cu stupoare că preşedintele ţării iese complet din atribuţiile sale constituţionale. Este un fapt foarte grav şi fără precedent, periculos pentru democraţia românească. Niciun preşedinte nu şi-a permis să sfideze atât de mult atribuţiile conferite de Constituţie şi să renunţe la rolul său de arbitru imparţial, asumându-şi coordonarea campaniei PNL", a precizat Carmen Holban.

Parlamentarul social democrat face referire şi la declaraţia preşedintelui în care acesta susţine că "în Constituţie nu se spune că preşedintele trebuie să fie mut".

"Preşedintele Iohannis foloseşte tribuna prezidenţială în scopuri electorale partizane. Preşedintele Iohannis târăşte instituţia prezidenţială şi resursele sale în acţiuni de campanie electorală, în dispreţul total al Constituţiei (...). Am văzut declaraţia preşedintelui în care acesta afirmă că în Constituţie nu se spune că preşedintele trebuie să fie un mut. Ironia face ca Iohannis să fi tăcut în cinci ani de mandat în toate momentele şi la toate întrebările cheie ale românilor, iar acum, în campanie electorală, şi-a regăsit vocea în favoarea clară a unui partid politic", a mai spus deputatul PSD Carmen Holban.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. S-a trezit si Holbata asta?

    Asta vede toata lumea normala la cap! Doar ca problema Plavanului e mult mai grava, deoarece el nici macar n-a intrat vreodata in atribuţiile sale constituţionale, fiind tot timpul pe langa acestea!

    In primul rand PSD ar trebui sa raspunda punctual si cu argumente la criticile Presedintelui. A facut-o ? O face ?

    Apoi PSD sa arate realizarile lor si cum si-au indeplinit promisiunile electorale din 2016. Unde sunt cele 8 spitale regionale ? Unde sunt autostrazile promise ?

    Cum s-au imbunatatit in guvernarea PSD indicatorii macroeconomici ai Romaniei ? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb