CARNAGIU PE PIAŢA MUNCII DIN STATELE UNITE Coronavirusul distruge 700.000 de locuri de muncă în Statele Unite în martie

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 aprilie 2020

Coronavirusul distruge 700.000 de locuri de muncă în Statele Unite în martie

Rata şomajului creşte din SUA cu 0,5% în fiecare zi Ce-i mai rău abia urmează în trimestrul al doilea, atrag atenţia analiştii Şomajul ar putea depăşi nivelul istoric atins în perioada Marii Depresiuni

Lovită sever de cel mai mare şoc economic din istoria sa modernă, economia americană a pierdut circa 701.000 de locuri de muncă în luna martie şi a încheiat abrupt cea mai lungă perioadă de creare de locuri de muncă, de 113 luni, confirmând recesiunea în cea mai mare economie a lumii.

Coronavirusul a adus cel mai mare şoc din istorie pe piaţa muncii americane, în condiţiile în care ţările lumii au dispus închiderea majorităţii activităţilor economice şi sociale. Mult-aşteptatul raport de vineri al Departamentului Muncii din Statele Unite nu reflectă însă întreg carnagiul economic provocat de virus în condiţiile în care guvernul american a realizat sondajul (în rândul firmelor şi gospodăriilor) la mijlocul lunii martie, înainte ca o mare parte din populaţia SUA să intre sub o formă sau alta de carantină.

William Beach, comisar la biroul de statistică din cadrul Departamentului Muncii, a precizat: "Este important de reţinut că sondajul pentru luna martie (...) a precedat multele închideri de afaceri şi şcoli care au avut loc în a doua jumătate a lunii. Adiţional, colectarea datelor pentru cele două sondaje (1 pentru firme şi 1 pentru gospodării - n.r.) a fost afectată de coronavirus".

Circa 459.000 de locuri de muncă distruse sunt din industria de divertisment (cinematografe şi alte adunări sociale similare) şi ospitalieră, în special în zona de localuri, respectiv servicii de mâncare şi baruri. S-au mai făcut concedieri în zona de construcţii, servicii de business şi profesionale, comerţ cu amănuntul, precum şi în zona de sănătate şi asistenţă socială.

Date publicate în 26 martie şi 2 aprilie au arătat deja că un număr record de 10 milioane de americani au depus cereri de ajutor de şomaj în ultimele două săptămâni. Rata şomajului menţionată în raport a crescut la 4,4% în martie de la un minim istoric de 3,5% în februarie, însă economiştii atrag atenţia că şomajul este la un nivel mult mai ridicat.

"Rata şomajului este o ţintă în mişcare rapidă: în momentul actual creşte cu circa jumătate de procent pe zi. În comparaţie, de-a lungul revenirii economice din ultimul deceniu, şomajul a scăzut într-o măsură similară pe an. Rata şomajului astăzi (vineri, 3 aprilie - n.r.), este 13%, cel mai ridicat nivel de la Marea Depresiune încoace", arată Justin Wolfers, profesor de economie la Universitatea din Michigan, într-un articol publicat în New York Times.

La rândul său, David Blanchflower, profesor de economie la Colegiul Dartmouth din SUA şi fost membru extern în comitetul de stabilire a dobânzilor de politică de la Banca Angliei, avertizează că şomajul în Marea Britanie şi Statele Unite ar putea să depăşească nivelurile atinse în prima parte a anilor 1930, la vârful Depresiunii.

În cazul UK, el spune că 6 milioane de oameni ar putea ajunge în şomaj, în timp ce în Statele Unite rata şomajului ar putea să atingă un vârf de 32% din forţa de muncă totală de 165 de milioane de oameni.

"Nu a existat niciodată un colaps atât de concentrat al business-ului. Guvernul (britanic) a încercat să răspundă dar nu are nicio idee despre cât de mare este problema cu care va avea de a face. Calculele sunt înspăimântătoare", a scris Blanchflower în The Guardian.

Materialul lui e semnat şi de David Bell, un economist britanic specializat pe piaţa muncii, care adaugă că căderea liberă a activităţii economice şi creşterea aferentă a şomajului pare să fie de cel puţin 10 ori mai mare decât cea din recesiunea provocată de criza financiară din 2008.

"Dacă lăsăm rata şomajului să crească la 20% în şase luni, noţiunea că aceasta se va retrage înapoi la 3,5% dacă nu mai avem veşti negative de pe frontul cu coronavirusul este comică", spun şi economiştii americani Bob Barbera, Floyd Norris şi Jonathan Wright într-o analiză publicată pe site-ul Center for Financial Economics (CFE) de la John Hopkins University.

Pentru acest an, Bank of America Merryll Lynch (BofAML), a doua cea mai mare bancă americană după active, estimează o contracţie de -10,4% a PIB-ului SUA în 2020, mai mult decât dublul contracţiei economice din perioada Marii Recesiuni.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Distruge 6.6 milioane de locuri de munca nu 700 de mii ar trebui mentionate si cateva grafice pentru ca lumea sa realizeze gravitatea impusa de autoizolare si comparatia cu rata somajului din 2008-09 cand atunci chiar erau 800.000 in somaj sa vezi distractie cand va iesi lumea din casa

    1. Carnagiu este si in romania nu doar la ei ;) un milion cereri de somaj

      cam 35% somaj , sau 1 din 3 nu va mai avea ce sa faca

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb