"Cartel ALFA" solicită retragerea OUG prin care se comasează Inspecţia Muncii cu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

E.D.
Companii / 19 decembrie 2014

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" solicită partidelor care formează guvernul să intervină pentru eliminarea prevederilor referitoare la reorganizarea Inspecţiei Muncii din cadrul Ordonanţei de Urgenţă nr. 86/2014, astfel încât să nu devină solidari în răspunderea consecinţelor acestui act normativ.

Potrivit "Cartel ALFA", "încă o dată guvernul sfidează legile europene bazate pe dialog social şi respectarea angajamentelor internaţionale (Convenţia 81 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificata de guvernul României şi care stabileşte principiile de desfăşurare a activităţii de inspecţia muncii, subliniind că aceasta trebuie plasată în cadrul unei autorităţii naţionale cu putere de supraveghere şi control) şi promovează o Ordonanţă de Urgenţă care practic transformă Inspecţia Muncii într-un apendice politic cu caracter de ajutor social".

Comasarea Inspecţiei Muncii cu Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţiei Socială într-o singură agenţie naţională pusă în subordinea unui preşedinte echivalat cu un secretar de stat numit politic nu are nicio justificare (cele două instituţii au competenţe şi atribuţii distincte, fără legătură) şi pare să fie realizată cu unicul scop de a diminua eficienţa şi îngreuna activitatea de control pe care o desfăşoară în prezent inspectorii de muncă, transmite "Cartel ALFA".

Potrivit instituţiei, abrogarea Legii inspecţiei muncii determină totodată eliminarea participării reprezentanţilor partenerilor sociali (patronate şi sindicate) la actul de consultare colectivă în Consiliile Consultative existente la nivel naţional şi judeţean în cadrul Inspecţiei Muncii.

OUG nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale a fost elaborată, adoptată şi publicată în Monitorul Oficial într-un total secret, fără nici un fel de informare, consultare sau aviz din partea partenerilor sociali, procedură obligatorie şi necesară, cu atât mai mult cu cât este vorba de un act normativ care vizează "domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei muncii".

In ciuda acestei obligaţii legale - de a dezbate actele normative cu actorii sociali în Comisiile de Dialog Social, dar şi cu societatea civilă în cadrul Consiliul Economic şi Social - prin OUG 86/2014, sub aparenţa reorganizării guvernului, practic se realizează o disoluţie a instituţiei inspecţiei muncii, ultimul bastion rămas în relaţiile industriale, după promovarea prin asumare în faţa Parlamentului a Legii dialogului social (L62/2011) de către Guvernul Boc şi neschimbată în cei trei ani şi jumătate de guvernare Ponta.

In contextul în care, potrivit ultimei raportări a Ministerului Finantelor Publice, frauda fiscală pe piaţa muncii se ridică la aproape 15% din PIB-ul, Inspecţia Muncii era una dintre instituţiile esenţiale în combaterea fenomenului, având rolul de "poliţie" în acest domeniu, dar şi de verificare şi aplicare a drepturilor lucrătorilor.

Prin aceasta acţiune, guvernul nu face decât să încurajeze frauda fiscală pe piaţa muncii şi să elimine în totalitate ultima speranţă pentru lucrători. Prin politicile sale, executivul pare să urmărească consecvent un singur scop: acela de a încuraja emigraţia, determinând cât mai mulţi români să părăsească ţara.

De asemenea, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" va depune o plângere pe acest subiect la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), la care sperăm să adere şi restul actorilor sociali responsabili.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. CARTEL ALFA va rog sa-l intrebati pe dl.Liviu POP cei nteres are in comasarea Inspectiei Muncii, pe cine vrea sa sustine ca PRESEDINTE. Ca fost lider de sindcat nu cunoaste oare ca trebuie sa informeze OIM despre astfel de decizie ??? Iar lucreaza miseleste guvernul PONTA.

    Domnule Hossu, în anul 2009 atunci când s-a luat hotărârea de a uni Inspectia Socială cu Inspectia Muncii de ce nu ati luat atitudine? Cunoaşteti faptul că s-au cheltuit 6 milioane de Euro pentru înfiinţarea în anul 2006 a Inspectiei Sociale , instituţie de control desfiinţată in anul 2010 şi supusă reorganizării sub diferite forme.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb