Casa de modă Pierre Cardin, vizată de o anchetă europeană pentru practici anticoncurenţiale

G.B
Companii / 31 ianuarie 2022

Margrethe Vestager (Sursa foto: Twitter)

Margrethe Vestager (Sursa foto: Twitter)

Comisia Europeană a deschis astăzi o anchetă ce vizează casa de modă Pierre Cardin şi Ahlers Group, un producător german de articole vestimentare, pe care le suspectează de practici anticoncurenţiale, informează Reuters, citată de Agerpres.

"Este posibil ca brandul Pierre Cardin şi Ahlers Group să restricţioneze offline şi online vânzările de bunuri de consum" în Uniunea Europeană prin licenţele şi politicile lor de distribuţie, a anunţat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, într-un comunicat.

Ahlers Group este unul dintre cei mai mari contractanţi sub licenţă ai casei Pierre Cardin în Europa, fapt ce permite grupului german să producă şi să distribuie produsele acestei case de modă.

Designerul francez Pierre Cardin, născut în Italia, a devenit cunoscut în industria modei în 1947, când lucra pentru Christian Dior. El este considerat unul dintre inventatorii modei futuriste. În 1950 şi-a înfiinţat propria companie, care a avut mare succes. Celebrul designer a murit în decembrie 2020, la vârsta de 98 de ani.

Comisia Europeană s-a declarat îngrijorată într-un comunicat că ambele companii ar fi putut încălca reglementările europene în privinţa concurenţei prin restricţionarea capacităţii altor contractanţi sub licenţă de a vinde produsele casei Pierre Cardin peste graniţe şi către anumiţi clienţi.

CE va analiza în special dacă brandul Pierre Cardin şi Ahlers Group au dezvoltat restricţii în privinţa acordurilor de licenţă pentru a preveni vânzările paralele şi importurile.

Comisia Europeană nu a oferit alte informaţii în acel comunicat de presă despre activităţile suspectate.

O anchetă aprofundată care le vizează pe ambele companii este în curs de desfăşurare. Deschiderea unei anchete oficiale nu dovedeşte însă, doar prin ea însăşi, comiterea unei fapte ilicite.

Dacă ancheta demarată de CE va găsi că practicile suspectate au avut într-adevăr loc, acest lucru ar putea duce la penalităţi financiare majore din cauza încălcării reglementărilor UE din domeniul concurenţei, care interzic acordurile anticoncurenţiale între companii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb