Casa de oaspeţi Reveria, aflată în satul transilvănean Alma Vii, şi-a deschis porţile acum doi ani, cu ajutorul fundaţiei ASR Prinţul Charles, care a contribuit la renovarea sa.
Proprietarul casei Iacob Liviu Florin ne-a declarat că a ales această casă pentru că avea o structură foarte bună, neafectată de faptul că, timp de 20 ani, nu a fost locuită. Potrivit domniei sale, costurile nu au fost atât de mari pe cât se aşteptau, întrucât a renovat/reparat totul cu mijloace şi materiale tradiţionale cu ajutorul unei echipe de muncitori locali "şcoliţi" în renovări de case vechi la cursurile organizate de Mihai Eminescu Trust (fundaţia patronată de către ASR Prinţul Charles). Proprietatea încă nu este definitiv reparată/renovată, pe de o parte pentru că este destul de mare - include şi o şură pe care proprietarii intenţionează să o amenajeze cu fonduri europene -, iar, pe de altă parte, din necesitatea unor fonduri destul de importante.