CĂTĂLIN DRULĂ: ''Prioritatea mea este unitatea USR''

G.U.
Politică / 8 februarie 2022

Cătălin Drulă (Sursă foto: Facebook)

Cătălin Drulă (Sursă foto: Facebook)

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat astăzi că în perioada următoare prioritatea lui va fi unitatea partidului, care are nevoie de fiecare membru al său, conform Agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, Drulă a adus în discuţie posibilitatea organizării simultane a congresului pentru modificarea statutului USR şi a celui pentru validarea preşedintelui formaţiunii.

"În perioada următoare, prioritatea mea este unitatea partidului. Sunt convins că vom ieşi din acest moment mai puternici decât înainte, iar acesta este mesajul meu atât pentru colegii mei, cât şi pentru cei de la PSD şi PNL - USR va face opoziţie pe bune", a precizat el.

Întrebat ce le transmite membrilor USR care ar fi tentaţi să plece din partid, Cătălin Drulă a afirmat că proiectul fuziunii dintre USR şi PLUS trebuie să se adâncească, pentru a forma o singură echipă.

"Le transmit că suntem toţi o echipă şi că nu mai vorbim de culori diferite şi că proiectul acesta al fuziunii trebuie numai să se adâncească şi să fim cât mai uniţi. (...) Mă voi uita către viitor, nu către trecut. Avem nevoie de fiecare membru al partidului nostru. Avem nevoie să fim uniţi, ca o echipă", a precizat preşedintele interimar al USR.

Cătălin Drulă i-a mulţumit fostului preşedinte al partidului Dacian Cioloş pentru munca din ultimele luni şi pentru contribuţia lui la proiectul fuziunii. El a subliniat că "fără Dacian Cioloş şi fără Dan Barna" fuziunea celor două partide, USR şi PLUS, nu ar fi existat, notează sursa citată.

"Eu sunt convins şi am toată speranţa şi încrederea că (Dacian Cioloş - n.r.) va dori în continuare să contribuie la viitorul acestui proiect. A contribuit şi până acum şi cred că va contribui în continuare. Suntem toţi o echipă", a subliniat acesta.

Preşedintele interimar al USR a adăugat că va discuta cu colegii săi din Biroul Naţional despre o posibilă organizare simultană a congresului pentru alegerea preşedintelui şi a celui pentru modificarea statutului.

"O să discut cu colegii mei în Biroul Naţional. Nu am apucat încă să avem această discuţie. Probabil că ar putea fi împreună aceste congrese. Nu se stabilise data nici a celuilalt (cel pentru modificarea statutului - n.r.). E o decizie pe care trebuie să o luăm. În orice caz, trebuie să ţinem cont şi de situaţia epidemiologică, pentru că pregătirea acestui congres nu e o treabă de o zi. E perioadă de campanie electorală internă, sunt alegeri în filiale locale, judeţene. Trebuie să ne gândim bine şi responsabil cum o facem", a spus acesta.

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. DRULĂU:

    ''Prioritatea mea este ranga'' 

    1. De unde e citatul?

      Din putul gandirii lui Drulau.

      Pune sursa.

      Sursa este in cei 2 neuroni ai drulăului. Cauta acolo, e simplu.

      Deci nu reusesti sa indici o sursa.

      Nu inventa citate, e simplu. 

    USR nu mai exista. Este o fantoma...

    Singurul partid ce sta-n gat parazitilor mafioti.

    1. USR, una din gastile puse sa distruga Romania.

      Corect!

      si trolilor AUR+PSD+PNL+UDMR

      Mai ales trolilor useristi - slugile rusilor care se dau europeni.

      Le este frica mafiotilor de schimbare! Respect, Drula!

      Incerci si placa cu USR=USSR? poate merge

      Stie toata lumea ca usr sunt un fel de bolsevici. Ai dormit pana acum sau te-au spalat pe creier?

      Si despre bolsevici cunosti ceva sau ai invatat termenul in textele de la scoala postacilor?

      Userista bolsevica:

      "Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele” spunea Oana Bogdan 

      Si ce functie are in USR madam Oana Bogdan?

      da, tin minte afirmatia Oanei Bogdan (USR) ...se intampla cred in 2016 sau ceva de genul asta!

      M-a cutremurat cand am citit ce a putut sustine putoarea aia neo-marxista!  

      Auzi tu! Sa vina careva sa-mi ia banii sau proprietatile colectivizandu-le pe motiv ca exista un alt principiu superior dreptului la proprietate!  

      Bai! Stii cum ?.... Numai cu ranga o bateam in cap pana se transforma ranga in banana rascoapta si blegita! Ma intelegi ???  

      Adica eu (sau oricine ) am muncit o viata si am pus ban pe ban ca sa vina o dementa si sa imi explice scrasnind printre dinti ca tot ce am muncit eu trebuie luat si dat la unii care nu au pus in viata lor doi bani unul peste altul in economii pentru ca sunt oameni rai si cheltuitori ???

      Doamne fereste!  

    Asadar, nu iti este rusine ca te numesti roman . . .ula, ula, sau cum te numesti. Ce ati facut si ce vreti sa faceti voi este un razboi impotriva poporului roman, razboi nedrept si injust. Insa pentru aceasta nedreptete blestemul romanesc o sa te loveasca si o sa-i loveasca pe cei ca tine. Ca blestemul lui Rasputin. Calai ai poporului roman, popor bland, bun, cinstit si omenos, roman. De omenie. Blestemul Lui Rasputin ... O sa va loveasca pe voi si neamul vostru de blestemati.

     

    1. Sa tii minte mai (...)

      Ce razboi au astia cu poporul roman?

      impotriva identitatii romanilor.

      dar nu-ti fa griji, au fost stersi din viitor, nu mai constituie o problema pentru Romania.

    dand afara securistii lui Ciolos. raman securistii tai :) simplu, nu?

    A dat in cap mafiotilor din sindicatul de la Metrou, seful sindicatului fiind apropiat al psd-ului. Respect Drula!

    1. Sa aberezi ca a dat in cap unora, este mesaj legionar.

    am zis in vara 2021 ca incepe o curbare agresiva a atractivitatii la electorat a USR sau nu am zis? am zis.

    s-a petrecut si se petrece? da.  

    de mult timp am vazut pericolul acestor infami neo-marxisti aici in Romania.  

    Romania nu mai are nevoie de teorii deplasate si schizoidale extrase din putul gandirii continuatorilor lui Marx!  

    Viziunea lui Marx (sau a continuatorilor sai) e viziunea (!) satanista (!) care incalca (cel putin) una dintre poruncile Decalogului din Biblie: ma refer la porunca cu "sa nu ravnesti la averea vecinului", etc...  

    Dar viziunea marxista si neo-marxista se bazeaza tocmai pe a ravni ce nu e al tau!  

    Are un miez rau, satanist, asadar!  

    A ridica o pornire satanista la rang de principiu de conducere a unei societati... e reteta pentru disolutie sociala in acea societate !  

    Asadar in vara trecuta (2021) eu am luat irevocabil decizia reducerii procentelor USR-ului in sondaje si in general am decis ...nu mentinerea lor ca si cum ar fi fost un fel de PNTCD in versiune secundara... nu!  

    Am decis STERGEREA LOR din peisajul public (o veti vedea si pe asta!) caci scurgerile fetide neo-marxiste NU isi au locul intr-o tara asa buna ca Romania!  

    Isi au locul altundeva unde oamenii au mintile si sufletele stricate! Dar nu in Romania, tara cu spirit crestin drept!  

    Mijloacele prin care chiar s-a intamplat ce s-a intamplat sunt strict treaba mea si nu le detaliez aici sa va plictisesc cu ele!  

    Dar realitatea arata ca am reusit.  

     

    In vecii vecilor nu va domni satan in Romania! Eu m-am asigurat de asta!

    Mare greseala au facut romanii ca nu au revenit in tara cand le-am tot zis asta in 2019 si 2020 si 2021.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb