Liderul USR Cătălin Drulă a atras atenţie că România riscă să piardă, în acest an, aproape 15 miliarde de lei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit news.ro.
Întrebat astăzi câţi bani din PNRR ar risca să piardă ţara noastră în acest an, Cătălin Drulă a afirmat: "Eu nu ştiu ce se fumează acolo, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că domnul Boloş pare complet pe lângă cu realitatea. Începând de la aceste renegocieri care n-au nicio miză, în momentul în care tu stai cu tranşele blocate şi tot ne spune că suntem bine cumva, dar nu suntem bine, păi, discutăm de între 1,4 şi 3 miliarde de euro, adică, atenţie, aproape 15 miliarde de lei, cam cât gaura aia de la buget de care vorbea Câciu".
El a adăugat că momentan "stăm blocaţi în pensiile speciale" şi a subliniat că există probleme şi în domeniul energiei, unde ministrul Virgil Popescu nu şi-a făcut treaba. Liderul USR a mai atras atenţia că reformele din PNRR ar putea afecta clientela de partid, de aceea formaţiunile din coaliţie nu doresc în mod real să le realizeze.
Drulă a mai explicat: "Stăm blocaţi cu pensiile speciale, mai au probleme pe partea de energie, nu şi-a făcut treaba Virgil Popescu. Orice astfel de reformă inevitabil atinge interesele clientelei de partid PSD şi PNL. Marea ură a PNL-iştilor pe mine, cât am fost la Ministerul Transporturilor, a fost pentru că, pur şi simplu făcându-mi treaba, eu şi echipa mea am afectat inevitabil pe cei care erau mufaţi la diverse chestii. (...) Şi reformele astea din PNRR înseamnă afectarea acestor clientele de partid, iar ei nu vor să le facă, şi atunci suntem în această permanentă discuţie în care mai ales Ciolacu, că la PNL, în fine, nu mai are nimeni opinii, lansează câte un balon de săpun aşa, ba face impozitare progresivă, ba îi ia pe bugetarii care au peste nu ştiu ce sumă, păi despre ce discutăm aici?".
Chestionat ce va rămâne după guvernarea Ciucă, preşedintele USR a răspuns: "Economia făcută praf, asta în primul rând".
Liderul USR a concluzionat: "Zero reforme, zero reforme, deci PNL este partidul sinonim cu zero reforme. Mă uitam şi astăzi în Parlament, chiar în comisia pe care o conduc (Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor - n.r.), e un jalon în PNRR legat de planurile de mobilitate urbană, de planurile de dezvoltare ale municipiilor, în special, şi i-au mai pus un amendament în ultimul moment, cu cinci minute înainte a venit deputatul PNL Florin Roman, care duce obligaţia primarilor de a respecta aceste planuri, pentru care primesc finanţare, din 2026 încolo, şi ştii că atunci va veni o ordonanţă care va amâna în continuare".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.05.2023, 19:42)
In ultimul sondaj IRSOP din martie 2023, peste 70% din respondenti considera ca Romania se indreapta intr-o directie gresita, si peste 90% NU au incredere in actualul guvern. Asta-i chiar o "performanta" , nu stiu cine mai ia peste 90% din sondaje la ceva.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.05.2023, 20:21)
USR a format alianta PSD-PNL care ne va conduce mult si bine,
la alegerile viitoare victoria e deja e a lor
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.05.2023, 22:17)
Corect!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 10:58)
PSD = partidul bugetarilor si al jmecherilor care capuseaza bugetul
PNL= partidul corporatiilor si al marilor oameni de afaceri (nu este partidul micilor intreprinzatori asa cum in mod fals se recomanda)
USR= partidul serviciilor
Lipseste un partid al angajatilor din privat + al familiilor cu copii, adica fix fraierii care tin in spate tot statul roman. In momentul in care o sa apara acest partid scapam de ciuma+holera+servicii.