Regele Charles al III-lea şi emirul Qatarului au discutat despre situaţia din Gaza şi întărirea cooperării economice
A.B.Internaţional / 4 decembrie
A.F.Internaţional / 14 august
Autorităţile talibane urmează să sărbătorească, miercuri, a treia aniversare de la preluarea puterii în Afganistan, cu o paradă militară la o fostă bază militară americană şi festivităţi în principalele oraşe, transmite AFP.
A.F.Politică / 6 iulie
Japonia va conlucra cu Cambodgia pentru deminare în Ucraina şi în alte ţări sfâşiate de război, a anunţat sâmbătă şefa diplomaţiei nipone Yoko Kamikawa în timpul unei vizite la Phnom Penh, informează AFP.
A.V.English Section / 18 iunie
UEFA Euro 2024 is one of the most watched football competitions in the world, so it's no surprise that famous brands are giving significant sums, through sponsorships, to be associated with it.
S.B.Internaţional / 11 iunie
Brigada ucraineană Azov a anunţat marţi că Washingtonul a decis să îi acorde ajutor militar, după un embargo de zece ani din cauza îngrijorărilor legate de legăturile sale cu mediile ultranaţionaliste, informează Agerpres.
A.F.Politică / 7 iunie
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP.
MAKEEnglish Section / 24 mai
• Palestinians, winners in social media
MAKEZiarul BURSA #Internaţional / 16 mai
• Ajutorul lumii
MAKEEnglish Section / 16 mai
• Help the world
A.F.Internaţional / 28 aprilie
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP.
A.F.Politică / 6 martie
Prim-ministrul din Peru, Alberto Otarola, a demisionat, marţi, pe fondul acuzaţiilor de trafic de influenţă pentru a ajuta o tânără căreia i s-ar fi adresat cu afecţiune în înregistrări difuzate de mass-media, transmite France 24.
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 26 februarie
George MarinescuEnglish Section / 26 februarie
T.B.Internaţional / 11 noiembrie 2023
Actualizare - Agenţii de presă: "Şeful ONU cere un armistiţiu pe termen lung în Gaza"
Radu SovianiEnglish Section / 3 noiembrie 2023
Radu Soviani: Mr. Stolojan, how does mass privatization look now compared to the initial intentions for this program?
A.F.Internaţional / 2 noiembrie 2023
Mii de afgani părăsesc Pakistanul într-un exod în masă, după ce ieri i a expirat un ultimatum stabilit de guvernul ţării pentru sute de mii de imigranţi ilegali, care trebuiau să plece sau să fie arestaţi şi deportaţi, relatează AFP.
T.B.Internaţional / 14 octombrie 2023
Actualizare - CNN: Armata israeliană afirmă că majoritatea ostaticilor din Gaza sunt în viaţă
T.B.Internaţional / 13 octombrie 2023
Armata israeliană a declarat vineri că nu a folosit fosfor alb în războiul său din Gaza săptămâna aceasta, într-o aparent negare a unui raport Human Rights Watch, informează reuters.
T.B.Internaţional / 13 octombrie 2023
S.B.Internaţional / 10 septembrie 2023
Preşedintele american Joe Biden este aşteptat duminică după amiază la Hanoi, în efortul de a întări relaţiile bilaterale şi pentru a contracara influenţa chineză în creştere în regiune, informează Agerpres.
I.GHE.Ziarul BURSA #Internaţional / 29 august 2023
I.GHE.English Section / 29 august 2023
A.C.Politică / 12 iulie 2023
Fostul preşedinte american Donald Trump a atacat decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei muniţii cu dispersie, măsură care, a spus el, duce către cel de-al treilea Război Mondial, a transmis EFE.
I.A.Internaţional / 27 aprilie 2023
Grăniceri turci torturează şi împuşcă sirieni care încearcă să treacă frontiera, iar pe unii i-au ucis ucis, acuză astăzi ONG-ul Human Rights Watch (HRW), care îndeamnă Ankara să ancheteze aceste abuzuri, relatează news.ro.
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 7 noiembrie 2022
G.D.Internaţional / 4 noiembrie 2022
V.G.Internaţional / 9 septembrie 2022
G.D.Internaţional / 1 septembrie 2022
S.B.Internaţional / 31 august 2022
Vietnamul va elibera aproximativ 2.500 de deţinuţi cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la proclamarea independenţei, a anunţat regimul comunist marţi, informează news.ro.
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
A.V.
O.D.
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7871 |
Franc elveţian | 5.3453 |
Liră sterlină | 6.0070 |
Gram de aur | 403.2660 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie