Cazana, OPSPI: "Oltchim nu este o fată bună de măritat acum"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 aprilie 2011

Şeful Oficiului s-a arătat mirat de tranzacţia prin care un fond de investiţii britanic a cumpărat circa 9% din "Oltchim", dat fiind preţul destul de mare

Strategia pentru privatizarea "Oltchim" ar putea fi anunţată de către Guvern în a doua jumătate a anului viitor, a anunţat, ieri, Victor Cazana, şeful OPSPI, timp în care statul pare determinat să pună societatea pe picioare şi să o facă profitabilă. Şeful OPSPI a anunţat, ieri, că "Oltchim" urmează să demareze negocieri pentru preluarea rafinăriei "Arpechim" de la "OMV Petrom", după ce, la finele lui 2009, a cumpărat divizia de petrochimie, după negocieri îndelungate.

Victor Cazana a declarat: "Sperăm la o achiziţie în termeni rezonabili a rafinăriei Arpechim de către Oltchim".

Este nevoie de recrearea lanţului de aprovizionare a < Oltchim >, ar fi mai rentabil şi pentru că ar dispărea TVA-ul între societăţi. În prezent, ar mai fi nevoie de 50-100 de milioane de euro pentru a da drumul unei astfel de structuri. În două-trei luni după asta, < Oltchim > ar reuşi să atingă pragul de rentabilitate. În acest moment, < Oltchim > nu este o fată chiar bună de măritat, nu cred că este momentul oportun ca să ieşim cu ea la vânzare".

Ideea ca "Oltchim" să preia şi rafinăria Arpechim circulă de ceva vreme, Constantin Roibu, preşedintele "Oltchim" precizând, la începutul lunii, la Piteşti, că achiziţia se va face doar dacă acţionarul majoritar al societăţii, Ministerul Economiei, o va decide. Victor Cazana a precizat, ieri, că este o chestiune de câteva zile până când Guvernul ar putea anunţa un plan pentru începerea negocierilor cu "Petrom" şi că, probabil, acestea ar fi fost demarate mult mai devreme, dacă ar fi avut banii necesari.

Preluarea rafinăriei "Arpechim" a devenit urgentă, în opinia reprezentantului statului, după ce conducerea "OMV Petrom" a decis să închidă permanent societatea.

"Dacă stăteam pe un maldăr de bani, negociam imediat preluarea rafinăriei, înainte de închiderea ei, însă acum ne vedem puşi în situaţia să găsim o soluţie urgentă", a precizat Victor Cazana.

Deocamdată, nu se ştie de unde va face "Oltchim" rost de bani ca să cumpere rafinăria de la "Arpechim", având în vedere că este destul de îndatorată şi către stat şi către bănci.

"Rămâne de văzut de unde ar putea face rost de bani, se iau diferite variante în discuţie, probabil că ar fi mult mai uşor dacă am avea sprijinul financiar al unui investitor strategic. Toţi cei interesaţi să cumpere < Oltchim > ne cer o Strategie de Guvern aprobată".

Deşi preţul acţiunilor OLT pe bursă a tot crescut de la începutul anului, cu 106%, atingând, săptămâ-na trecută, un maxim al ultimilor doi ani, şeful OPSPI spune că societatea are o capitalizare prea mică (148,15 milioane de lei) pentru a fi privatizată şi că preţul actual nu reflectă valoarea ei. Şeful OPSPI a mai precizat:

"Capitalizarea < Oltchim > este încă mică, noi am propus, printre altele, şi conversia datoriile sale către stat în acţiuni, o propunere aflată în analiza Comisiei Europene. Dacă va fi aceptată această conversie, probabil că < Oltchim > îşi va creşte capitalizarea şi va fi atractivă pentru investitori".

La finele săptămânii trecute, "Carlson Private Equity", un fond care investeşte în companii de talie mijlocie aflate în dificultate, a anunţat că a cumpărat de la SIF Oltenia şi de la aţi investitori acţiuni OLT, ajungând la o deţinere de aproape 12% din combinat. Tranzacţiile s-au făcut la preţul de 0,45 de lei/acţiune.

"Mă miră aceste tranzacţii, la un preţ destul de ridicat. Nu ştiu cine se află în spatele acţionarului care a ajuns la 11,9% din societate", a spus Victor Cazana.

"Oltchim" are o capitalizare bursieră de 148,15 milioane de lei, potrivit preţului de 0,43 de lei/acţiune de ieri.

Compania a raportat, în primele nouă luni ale anului trecut, pierderi de 178,19 milioane de lei. Datoriile combinatului totalizau 2,19 miliarde lei, la finele lunii septembrie, anul trecut.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nea Cazana pana o faceti voi profitabila folosind managementul arhicunoscut al staului roman si al conducatorilor PDL va seca Oltul.Sper ca nu veniti acum sa mai taiati 40-50% din veniturile salariatilor sau ale pensionarilor (ca in 2009) pana va dati voi seama de unde vin marile pierderi la bugetul vostru consolidat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb