CAZUL COPIILOR DIN ARGEŞ/ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII: "Au fost evidenţiate nereguli de raportare a situaţiilor privind bolile transmisibile"

Andrei Stan
Miscellanea / 5 martie 2016

"Au fost evidenţiate nereguli de raportare a situaţiilor privind bolile transmisibile"

Actualizare 12:20 Ministerul Sănătăţii: La "Marie Curie" mai sunt internaţi trei copii cu SHU, în stare bună, cu evoluţie favorabilă

Trei copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic (SHU) mai sunt internaţi astăzi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie", starea lor de sănătate fiind "bună, cu evoluţie favorabilă", a anunţat Ministerul Sănătăţii.

"Toţi cei trei copii sunt internaţi în secţia de nefrologie, acolo unde primesc tratament de specialitate, iar doi dintre aceştia sunt supuşi procedurilor de dializă peritoneală. Copiii au o stare bună de sănătate cu evoluţie favorabilă", se arată într-un comunicat al ministerului, potrivit Agerpres.

Sursa citată precizează că, în această perioadă, în unitatea sanitară au primit tratament de specialitate pentru sindrom hemolitic uremic un număr de 14 copii, opt dintre aceştia fiind vindecaţi şi externaţi.

----------

Actualizare 11:40 Doi copii diagnosticaţi cu boală diareică acută au fost transferaţi la Spitalul Marie Curie

Doi copii diagnosticaţi cu boală diareică acută au fost transferaţi în ultimele 24 de ore de la Spitalul de Pediatrie Piteşti la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, au anunţat astăzi reprezentanţii Instituţiei Prefectului Argeş.

Potrivit Agerpres, unul dintre copii are un an şi jumătate, iar celălalt un an şi nouă luni.

În spitalele din judeţul Argeş mai sunt internaţi astăzi 32 de copii, care prezintă scaune diareice, cu 11 mai puţin decât ieri, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului.

Dintre cei 32 de copii internaţi la unităţi medicale din Argeş, 26 sunt mai mici de doi ani.

La Spitalul de Pediatrie Piteşti sunt internaţi 24 de copii, dintre care 19 mai mici de doi ani, iar la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti sunt trei copii, doi dintre ei cu vârsta sub doi ani. Un copil mai mic de doi ani se află în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Curtea de Argeş şi alţi patru la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel.

------------

Corpul de control al ministrului Sănătăţii a depistat nereguli privind respectarea procedurilor de raportare a situaţiilor privind bolile transmisibile şi infecţiile nozocomiale, atât intra, cât şi inter-instituţional în cazul copiilor din Argeş cu sindrom hemolitic-uremic, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS), rezultatele acţiunii de control au fost înaintate Corpului de control al prim-ministrului.

"În privinţa acţiunilor derulate la nivelul structurilor locale, potrivit informării transmise de către DSP Dolj, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru alimente şi furaje, DSP Dolj a informat ANSVSA în privinţa neregulilor constatate în urma verificărilor efectuate la o exploataţie comercială de bovine din judeţul Dolj, care furnizează lapte crud pe raza judeţului Argeş", precizează sursa citată.

Astfel, la data de 26 februarie, o echipă de inspectori ai DSP Dolj, împreună cu medici veterinari de la DSVSA Dolj, a constatat că nu se efectuează triajul epidemiologic al mulgătorilor - cinci persoane - la ieşirea din tură, motiv pentru care societatea a fost sancţionată cu amendă, în valoare de 3.000 de lei, conform HG 857/2011.

Totodată, la data de 2 martie, o echipă a DSP Dolj a constatat neconformităţi în privinţa structurii controlului medical periodic conform fişei corespunzătoare personalului încadrat ca îngrijitor de animale.

"Lucrătorii Ministerului Sănătăţii continuă activităţile legale, împreună cu specialişti din cadrul ANSVSA, pentru identificarea surselor de îmbolnăvire a copiilor cu SHU. Ministerul Sănătăţii şi ANSVSA au încheiat Protocolul de Colaborare din data de 24 aprilie 2012, în scopul de a asigura funcţionarea sistemului de control oficial al alimentelor şi coordonarea adecvată a activităţilor specifice de către autorităţile competente semnatare, cu responsabilităţi în domeniul siguranţei alimentelor şi prevenirea riscurilor legate de siguranţa alimentelor pentru sănătatea publică, a protejării intereselor consumatorilor şi informarea corectă a acestora", precizează MS.

ANSVSA a fost desemnată ca instituţie coordonatoare în îndeplinirea obiectivelor acestui protocol.

"Protocolul de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi ANSVSA s-a încheiat în vederea aplicării uniforme a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 178/2002 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale şi a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor", mai precizează comunicatul de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb