CBRE a asistat Adventum în achiziţionarea Hermes Business Campus

G.U.
Companii #Construcţii / 3 august 2021

Mihai Pătrulescu, Head of Investment Properties, CBRE România

Mihai Pătrulescu, Head of Investment Properties, CBRE România

CBRE România a asistat Adventum Group, un manager de investiţii imobiliare concentrat pe regiunea Europei Centrale şi de Est (CEE), în intrarea pe piaţa imobiliară din România, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Adventum a cumpărat Hermes Business Campus, un complex de birouri amplasat în nordul Bucureştiului. Prima investiţie realizată de Adventum în România reprezintă cea mai mare tranzacţie de birouri din Bucureşti din acest an, precum şi cea mai mare investiţie a unui nou jucător imobiliar în România din 2018 şi până în prezent.

"Dimensiunea record a acestei tranzacţii încheiate de clientul nostru, Adventum, este un semn important de încredere pentru piaţa românească, fiind cea mai mare intrare pe piaţa locală din ultimii trei ani. Este, de asemenea, un vot de încredere pentru piaţa de închirieri de birouri. Investitorii revin cu încredere către acest segment şi ne aşteptăm ca sectorul de birouri să fie focusul în anul următor", a declarat Mihai Pătrulescu, Head of Investment Properties, CBRE România.

Cu o suprafaţă totală de 75.000 de metri pătraţi, Hermes Business Campus (HBC) a fost achiziţionat de Adventum pentru fondul imobiliar Quartum, care deţine acum peste 200.000 de metri pătraţi închiriabili în Polonia, Ungaria şi România. Primele două clădiri, HBC 1 şi HBC 2, sunt închiriate integral către chiriaşi cu renume precum DB Schenker, Luxoft, Lavalin, Mondelez, Ambasada Olandei şi Xerox, iar ultima clădire, HBC 3, va continua să fie ocupată în totalitate de Genpact, pentru cel puţin următorii şapte ani.

"Ce este important de remarcat este faptul că ambele tranzacţii, Hermes Business Campus şi Campus 6.2 şi 6.3, unde CBRE a asistat de asemenea cumpărătorul, marchează revenirea unei tendinţe pe piaţa de birouri: tranzacţionarea proiectelor mari, care cuprind mai multe clădiri. Acesta este un răspuns natural la cererea mare pentru închirieri pe care am văzut-o încă din 2016, când a existat un flux constant de chiriaşi noi care lansează afaceri în România", a adăugat Mihai Pătrulescu.

O jumătate de an dinamică pentru România: 17 tranzacţii semnate

Potrivit sursei citate, volumul total al investiţiilor imobiliare în România a atins 303,6 milioane de euro în prima jumătate a anului, cu 21% sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit celor mai recente date CBRE Research. În primele şase luni, au fost semnate 17 tranzacţii cu o valoare medie de 17,8 milioane de euro, fiind considerată o primă jumătate a anului foarte dinamică.

Bucureştiul a atras mai mult de jumătate din volumul investiţiilor, respectiv 67%, în cinci tranzacţii cu birouri şi hoteluri, în timp ce 12 oferte reprezentând 33% din volumul total au fost semnate în oraşele regionale, care au atras în special investitorii în căutare de proiecte industriale.

Din punct de vedere al sectoarelor de piaţă, primele două poziţii sunt ocupate de sectorul de birouri şi cel industrial, aflate însă la distanţe considerabile. Sectorul de birouri a reprezentat 64% din volumul tranzacţionat, în timp ce sectorul industrial a reprezentat 26%, piaţa de birouri consolidându-şi astfel rolul de sector preferat pentru investitorii naţionali şi internaţionali, potrivit CBRE Research.

În ceea ce priveşte naţionalitatea investitorilor, cel mai mult capital, 67% din volumul total, a fost adus de austrieci, urmaţi de americani şi cehi, fiecare cu o cotă de 8% din capitalul investit. Au participat şi cumpărători din Africa de Sud, Suedia, Elveţia, Germania şi Grecia cu procente de 6%, 5%, 4%, 3% şi 2%, în timp ce românii au contribuit cu doar 1% la volumul investiţiilor imobiliare din primul semestru, conform CBRE Research.

Pieţele europene de investiţii imobiliare şi-au revenit în trimestrul al doilea din 2021

Conform comunicatului, în Europa, volumul total al investiţiilor imobiliare a ajuns la 70 de miliarde de euro în trimestrul al doilea din 2021, determinat de o activitate puternică în Marea Britanie şi Germania, în creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit CBRE. Performanţa puternică a celui de-al doilea trimestru a adus volumul de investiţii din prima jumătate a anului 2021 la 125,6 miliarde de euro în Europa, în scădere cu 9% faţă de cele 138,7 miliarde de euro din aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, CBRE observă o tendinţă generală pozitivă, având în vedere că primul trimestru din 2020 a fost pre- Covid şi totodată a adus cel mai mare volum înregistrat în primul trimestru pe piaţa imobiliară europeană.

Privind sectoarele imobiliare, creşterea comerţului online, un catalizator al ratelor de neocupare scăzute şi al cererii puternice, a determinat sectorul industrial să îşi menţină performanţele bune în Europa. Volumul atras de sectorul industrial a crescut cu 64% în primul semestru din 2021 în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, investiţiile ajungând la 25,4 miliarde de euro.

Pe măsură ce guvernele şi-au redeschis economiile şi au revenit la birouri, investiţiile în sectorul de birouri au crescut cu 37% în al doilea trimestru al anului 2021, ajungând la 22 miliarde de euro în Europa, inclusiv în Marea Britanie. Recuperări semnificative în trimestrul respectiv au fost observate pe unele dintre pieţele importante, inclusiv Marea Britanie (în creştere cu 300%), Spania (în creştere cu 249%) şi Germania (în creştere cu 67%).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb