CCIR susţine parcursul proeuropean al Ucrainei

CCIR susţine parcursul proeuropean al Ucrainei

G.U.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 15 februarie 2022

CCIR susţine parcursul proeuropean al Ucrainei

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut, astăzi, o întrevedere online cu Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Ucrainei, Gennadiy Chyzhykov, agenda discuţiilor cuprinzând subiecte legate de modalităţile de dezvoltare a relaţiilor economice şi comerciale între comunităţile de afaceri dintre cele două ţări, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Totodată, întrevederea a accentuat importanţa dinamizării schimburilor comerciale dintre cele două state, prin dezvoltarea şi diversificarea domeniilor de activitate, respectiv energie, infrastructură critică, infrastructură portuară, turism şi agricultură, precum şi printr-o creştere a valorii investiţiilor directe reciproce, notează sursa citată.

Mihai Daraban, preşedintele CCIR, a declarat: "Ucraina se află, în acest moment, într-o situaţie politică delicată, avându-se în vedere intenţiile agresive foarte evidente ale Federaţiei Ruse. Escaladarea acestei situaţii nu are cum să nu aibă repercusiuni şi în plan economic. Este cu atât mai important ca, prin intermediul celor două camere de comerţ, să încercăm să găsim soluţiile optime pentru mediile de afaceri din România şi Ucraina, astfel încât vecinii noştri să îşi poată continua parcursul proeuropean şi să aibă acces neîngrădit pe piaţa comunitară. În acest sens, vom organiza la Bucureşti, anul acesta, un Forum Economic România-Ucraina, iar, în paralel vom intensifica acţiunile de lobby la nivel guvernamental, în scopul demarării unor proiecte mari de infrastructură. Nu trebuie uitat faptul că acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina a intrat în vigoare în luna septembrie 2017, reprezentând o etapă majoră în relaţiile bilaterale, oferind noi oportunităţi economice ambelor părţi, Datorită acestor acorduri, comerţul bilateral dintre România şi Ucraina s-a înscris pe un trend ascendent, la sfârşitul lunii noiembrie 2021, valoarea totală a schimburilor comerciale fiind de peste 1,86 miliarde euro".

Gennadiy Chyzhykov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Ucrainei: "Prin acordul de asociere dintre UE şi Ucraina, companiile noastre au primit un acces preferenţial stabil la cea mai mare piaţă unică din lume, în timp ce companiile din UE beneficiază de acces mai uşor pe piaţa ucraineană, permiţând astfel dezvoltarea unor relaţii durabile cu furnizorii şi potenţialii parteneri de afaceri. Chiar dacă cifrele din dreptul României şi Ucrainei, în ceea ce priveşte schimburile comerciale, indică o activitate susţinută, în ultima perioadă, sunt convins că există un potenţial comercial nevalorificat. De aceea, astfel de întâlniri, precum cea de azi, sunt deosebit de importante, deoarece reprezintă prilejul perfect de a afla împreună cu ce provocări avem de-a face şi, bineînţeles de a găsi, tot împreună, soluţiile optime. Avem în vedere organizarea unei întâlniri trilaterale la nivel cameral, Ucraina - România - Republica Moldova, prin care ne dorim să stabilim, printr-un memorandum de înţelegere, un plan concret de acţiune în ceea ce priveşte dezvoltarea economică zonală. Încurajez companiile, atât pe cele din România, cât şi pe cele din Ucraina să-şi intensifice contactele şi să profite de toate oportunităţile de afaceri pe care cele două state le oferă".

''Potrivit datelor ONRC, valoarea totală al schimburilor comerciale România-Ucraina, era de 1,5 miliarde euro, la sfârşitul anului 2020 şi de 1,869 miliarde de euro la sfârşitul lunii noiembrie 2021. La nivelul lunii decembrie 2021, în România activau un număr de 1090 companii ucrainene, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 98,44 milioane de euro'', se precizează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb