CDR a prezentat Guvernului propunerile de politici publice în domeniile esenţiale

D.I.
Miscellanea / 15 martie 2018

CDR a prezentat Guvernului propunerile de politici publice în domeniile esenţiale

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), iniţiativă a mediului de afaceri din România, au prezentat membrilor Guvernului priorităţile mediului de afaceri, "exprimându-şi totodată disponibilitatea de a sprijini Executivul cu expertiza necesară şi cu soluţii pentru corectarea vulnerabilităţilor semnalate", se arată într-un comunicat al CDR, remis astăzi Redacţiei.

Reprezentanţii CDR au declarat: "În pofida creşterii economice înregistrate anul trecut, suntem îngrijoraţi de lipsa de sustenabilitate a acesteia şi de cifrele macroeconomice care indică multiple puncte slabe. Acestea ţin de teme care sunt deja de notorietate precum infrastructura precară, educaţia deficitară şi un sistem medical problematic, dar şi de teme care au devenit acute în ultima perioadă". Problemele prioritare semnalate de CDR, în cadrul primei întâlniri cu noul Executiv, sunt:

- Lipsa forţei de muncă, în special a celei calificate, atât din punct de vedere numeric (ca urmare a evoluţiei demografice dublate de emigrare), cât şi din punct de vedere calitativ (sistem educaţional neadaptat nevoilor actuale) şi al atitudinii faţă de muncă;

- Lipsa predictibilităţii legislative, a transparenţei şi a dialogului real dintre decidenţii de la nivel local şi central şi mediul de afaceri, lucru care generează, pe termen lung, politici economice neadaptate ritmului de dezvoltare a iniţiativei private;

- Birocraţia sufocantă care rezidă în bună parte din lipsa digitalizării serviciilor publice furnizate de autorităţilor statului (în special de ANAF);

- Imaginea generală proastă a României în exterior, în discordanţă cu potenţialul real al ţării, ceea ce duce la probleme mari în zona exporturilor, a investiţiilor străine şi a turismului;

- Creşterea nesustenabilă (deşi necesară şi dorită) a salariilor, în special în zona bugetară, care atrage automat creşterea salariilor în zona privată, fără o cuplare însă la productivitate.

În timpul discuţiilor, reprezentanţii CDR au solicitat Guvernului României să adopte măsuri concrete de corectare a politicilor în toate aceste domenii esenţiale, pentru o dezvoltare economică solidă.

În acest sens, coordonatorii CDR afirmă: "Avem, în interiorul Coaliţiei, resurse importante pe care dorim să le punem la dispoziţia Executivului şi Legislativului. Este vorba, în primul rând, de experţi recunoscuţi în diferite domenii de activitate, care pot contribui cu expertiza lor la elaborarea unor politici publice coerente. Mai mult, suntem în măsură să furnizăm Executivului expertiză tehnică pentru a ieşi din paradigma actuală a lipsei de coerenţă şi de predictibilitate. Planul nostru de revigorare economică a României este un document cu propuneri punctuale, foarte tehnice, deloc politice, pe care suntem gata să le împărtăşim actualului Executiv. Ne dorim ca în 2018 să lucrăm împreună cu Guvernul pentru a crea stabilitate".

Un alt domeniu în care Coaliţia "şi-a oferit sprijinul prin elaborarea unor soluţii punctuale, în cel mai scurt timp posibil, este combaterea evaziunii fiscale prin desfiinţarea muncii la negru".

De asemenea, CDR, împreună cu mediul de afaceri, "îşi exprimă dorinţa de a menţine dialogul cu Guvernul României pe marginea principalelor direcţii de politică economică şI fiscală, făcând apel la transparenţă decizională şi predictibilitate în elaborarea politicilor publice".

Potrivit sursei citate, prin intermediul celor 13 grupuri de lucru, Coaliţia va formula în mod constant soluţii tehnice punctuale pentru menţinerea competitivităţii în 2018, prin măsuri care să stimuleze mediul de afaceri şi să mobilizeze resursele umane valoroase de care dispune ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb