CE lansează consultare publică privind sistemele alternative de soluţionare a litigiilor pentru consumatori

F. A.
Internaţional / 19 ianuarie 2011

Comisia Europeană (CE) a lansat, marţi, 18 ianuarie, o consultare publică privind sistemele alternative de soluţionare a litigiilor (ADR) pentru consumatori, pe baza căreia Comisia va elabora o propunere legislativă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Obiectivul iniţiativei Comisiei este să sporească încrederea consumatorilor în mecanismele pieţei unice, prin identificarea unor metode alternative de soluţionare a litigiilor dintre consumator şi comerciant, în afara instanţei. Avantajul ADR este că oferă o mai mare flexibilitate decât acţionarea în instanţă, şi în acelaşi timp răspunde mai bine nevoilor consumatorilor şi agenţilor economici, fiind un sistem mai rapid şi mai puţin costisitor.

Rezultatele acestei consultări, deschisă până în 15 martie, vor fi utilizate pentru elaborarea unei propuneri legislative pe care Comisia intenţionează să o lanseze în luna noiembrie 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb