CE Oltenia a finalizat achizitia de certificate de gaze cu efect de sera alocate prin PNI

A.C.
Companii / 21 octombrie 2017

CE Oltenia a finalizat achizitia de certificate de gaze cu efect de sera alocate prin PNI

CE Oltenia a achizitionat peste 3,7 milioane certificate de CO2 aferente producţiei de energie realizate în acest an, din care circa 3,4 milioane unităţi EUA au fost alocate prin Planul Naţional de Investiţii (PNI), restul fiind achiziţionate de pe piaţa primară EEX, pentru respectarea obligatiilor de conformare impuse de prevederile HG nr.780/2006, potrivitt unui comunicat de presă.

Conform sursei, cele 3,7 milioane certificate de CO2 au o valoare de peste 20 milioane euro.

Obligativitatea achiziţionării în totalitate a certificatelor de CO2 a apărut după anul 2013, când alocările gratuite pentru sectorul energetic au fost sistate. În anii următori preţurile au înregistrat crşsteri, ajungând chiar până la dublarea valorii, informează sursa.

Potrivit sursei citate, pentru perioada 2013-2020, UE a aprobat Planul Naţional de Investiţii care prevede că 25% din cheltuielile eligibile efectuate pentru eficientizarea instalaţiilor, în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, să fie returnat operatorului economic. Pentru a beneficia de aceste fonduri, o condiţie obligatorie la contractele de finanţare este aceea de a face dovada plăţii la zi a certificatelor care revin instalaţiilor modernizate prin PNI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb