CE propune un act legislativ privind prevenirea şi gestionarea speciilor invazive

F.A.
Internaţional / 9 septembrie 2013

Comisia Europeană (CE) a propus un nou act legislativ pentru prevenirea şi gestionarea speciilor invazive, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

În Europa există, în prezent, peste 12.000 de specii alogene, aproximativ 15% din acestea fiind invazive şi aflându-se într-­o creştere rapidă.

Speciile acestea provoacă probleme pe plan economic, politic, dar şi ecologic.

Janez Potoènik, comisarul pentru mediu, a declarat: "Combaterea speciilor alogene invazive este un principal exemplu al unui domeniu în care Europa este mai eficace dacă toate statele sale membre lucrează împreună. Actul legislativ pe care îl propunem va ajuta la protejarea biodiversităţii. El este special conceput pentru a ne permite să ne concentrăm asupra celor mai grave ameninţări. Prin intermediul acestuia, se va contribui la sporirea eficacităţii măsurilor naţionale şi la obţinerea de rezultate în cel mai avantajos mod din punct de vedere economic. Aştept cu interes să colaborez cu statele membre şi cu Parlamentul European pentru a pune această legislaţie în aplicare şi pentru a ne intensifica eforturile de combatere a acestei probleme grave în toată Europa".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb