Ce spun analiştii despre măsurile impuse de FMI

Viviani Mirică
Ziarul BURSA #Companii / 17 august 2012

Ce spun analiştii despre măsurile impuse de FMI

Reprezentanţii misiunii FMI în România au convenit cu autorităţile noastre o serie de măsuri, printre care majorarea, în septembrie, cu 5% a preţului la gaze naturale livrate populaţiei, respectiv cu 10% pentru companii, precum şi privatizarea Oltchim şi vânzarea a 15% din Transgaz.

Totodată, oficialii străini au declarat că nu recomandă reducerea TVA pentru alimentele de bază la 9% şi nici trecerea la sistemul de impozitare progresivă, cu o cotă maximă de 16%.

Aurelian Dochia: Listarea unor noi companii ar duce la întărirea Bursei

Bursa este slabă pentru că nu sunt suficiente companii listate, ne-a declarat analis­tul Aurelian Dochia, care consideră că beneficiile listării nu trebuie privite doar din perspectiva sumelor de bani obţinute, "care s-ar putea să nu fie mari".

Economistul dă ca exemplu Bursa de la Varşovia, unde s-au listat companii de stat semnificative, astfel că prezintă lichiditate, volume mari şi a atras investitorii naţionali şi internaţionali.

În cazul companiilor de stat care trebuie vândute, analistul se pronunţă: "Se spune că nu este momentul să vinzi o companie de genul Otchim, însă argumentul acesta a existat mereu. S-a spus tot timpul că nu este bine să vindem, să mai aşteptăm 2-3 ani. De fapt, niciodată nu a fost momentul. Nu există, însă, altă alternativă.

Ţinem aceste companii la stat şi uite unde am ajuns. Acestea produc pierderi.

Nici despre companiile rentabile, din sectorul resurselor naturale, nu putem şti dacă sunt la nivelul de rentabilitate maximă".

Despre majorarea preţului la gaze, Aurelian Dochia spune că, deşi exista un calendar pe tema asta, este o supriză că măsura se va aplica din septembrie, şi nu de anul viitor.

Pe de altă parte, analistul consideră că aplicare unei cote progresive de impozitare, de 8%, 12% şi 16%, măsură propusă de Guvern pentru anul viitor, ar fi fost greu de aprobat, pentru că, pe de o parte, trebuie să ţinem deficitul bugetar sub control, iar, pe de alta, trebuie să rambursăm împrumuturile contractate anterior.

"A fost o măsură care nu a avut şanse de realizare de la început.

Economic, bugetar, era imposibil de realizat", concluzionează economistul.

Totodată, Aurelian Dochia consideră că reducerea TVA pentru alimentele de bază nu s-ar fi regăsit în preţuri, mai ales că, în 2013, presiunile pe produsele agricole va fi mare, "urmare a unui an agricol nefavorabil atât pentru România, cât şi pentru alte state".

Dacă măsura s-ar fi aplicat, s-ar fi mărit şansele de evaziune fiscală, "pentru că unii ar fi încercat să-şi treacă produsele la o cotă mai avantajoasă", concluzionează Aurelian Dochia.

Ionel Blănculescu: Nu este bine să vindem "la disperare", că avem nevoie de 2 lei

Ionel Blănculescu nu recomandă nici vânzarea, nici listarea companiilor de stat în această perioadă:

"De exemplu, o acţiune Transelectrica valora 45 lei, înainte de criză, acum a ajuns la 12 lei. Dacâ vând cu 12 lei acţiunea, pierd 400%.

După ce trece criza, valoarea acţiunilor va ajunge iar la cea de dinainte de criză, spune managementul pieţei de capital.

Atunci, de ce să vând cu 12 lei o acţiune, când pot să mai aştept până în 2015-2018? Consider că atunci vom avea din nou o perioadă de boom economic.

Transelectrica este într-un proces de dezvoltare, va fi un gigant peste câţiva ani. Cine vinde astăzi, va afecta avuţia statului. Nu se vinde la disperare, că am nevoie de 2 lei! "

Despre majorarea preţului la energie, analistul spune că este o mişcare firească, o obligaţie asumată anterior, care nu s-a respectat:

"Este o măsură scadentă. Nu cred că reprezintă un element de îngrijorare. Este clar că va creşte inflaţia, dar va fi o creştere marginală, nu trebuie să dramatizăm.

Unele companii vor renunţa la o parte din profit, asfel că majorarea preţului la energie nu se va regăsi în creşterea preţurilor. În acelaşi timp, altele vor opera mici creşteri de preţ, la anumite produse, pe care consumatorul le va accepta, cel mai probabil, pentru că vor fi marginale".

Avantajul este că atât companiile care produc gaze, cât şi cele care îl transportă, vor avea cu 10% mai mulţi bani de la firme, respectiv cu 5% mai mulţi de la persoane fizice, astfel că vor putea să se retehnologizeze, mai spune analistul, adăugând:

"Acum, companiile nu vând la preţul pieţei, ci la preţuri administrate, dirijate, astfel că banii aceştia rămân la alte companii din industrie.

Această liberalizare pe piaţa gazelor şi electricităţii reprezintă o revenire la normal. Nu vor mai fi duse în spate populaţia sau industria".

Despre propunerea unei cote progresive, de fapt, "regresive", după cum afirmă Ionel Blănculescu, domnia sa consideră că nu era cazul să adoptăm o asemenea măsură, pentru că nu ar fi produs valoare adăugată. În schimb, analistul recomandă reducerea CAS, pentru că ar conduce la crearea de locuri de muncă şi la consolidarea celor existente.

Pe de altă parte, analistul recomandă reducerea TVA la alimente de anul viitor, nu în timpul actualului exerciţiu bugetar: "Este o măsură foarte bună. Vom avea 9% încasabili în loc de 24% evazionabili.

Temerea FMI, că şi aceşti 9% vor fi evazionabili, nu este justificată, pentru că evaziunea fiscală are un cost, cu şpăgile, cu avocaţii.

Atunci, firmele vor prefera să plătească un TVA de 9%".

Dragoş Cabat: Reducerea TVA la alimente nu ar fi fost oportună

Reducerea TVA la alimentele de bază nu ar fi condus la scăderea preţurilor, este de părere Dragoş Cabat: "Plăteai 24% şi ţi se dădea înapoi 15%. De fapt, 15% dintr-un preţ mai mic ar fi însemnat mai puţini bani de recuperat. Nu există, în această situaţie, motiv economic pentru care să scazi preţul. Era ideea că un TVA de 9% ar fi făcut sens mai puţin să practici evaziunea fiscală. Dar, sincer, nu ştiu dacă cei care vând la negru gândesc aşa".

Analistul mai spune că majorarea preţurilor la energie este un pas firesc şi că ne va conduce la "a şti care ne sunt costurile reale în economie şi cât suntem de competitivi la nivel mondial".

Deşi admite că va fi un impact asupra inflaţiei, Dragoş Cabat nu consideră că ne putem aştepta la scăderea consumului.

Făcând referire la propunerea de trecere la o cotă de impozitare progresivă, analis­tul consideră că orice măsură care complică sistemul de calcul al impozitelor este greşită: "România este o ţară cu un grad mare de corupţie şi evaziune fiscală, astfel că orice sistem care complică calculul este greşit. Trebuie să mergem spre sim­plificare".

Dragoş Cabat consideră, totodată, că privatizările au fost amânate de foarte mulţi ani, astfel că măsura este una bună, chiar dacă nu este momentul cel mai potrivit pentru acest deziderat.

Analistul spune că, după ce vor fi privatizate, companiile de stat vor fi mai eficiente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb