Ce vină are bietul virus? (2)

Proba nr.3: Degringolada specialiştilor

Cele mai multe dintre nenorocirile pe care le trăim zilnic sunt puse în cîrca virusului coronarian care bîntuie lumea. O face de capul lui, după nişte reguli pe care nu ni le-a explicat încă nimeni cu precizia şi acurateţea metodologică necesare unui model statistic credibil şi controlabil independent. În realitate, însă, s-ar prea putea ca cea mai mare parte a pagubelor să fi fost produsă nu de virus, ci de reacţiile autorităţilor de toate felurile, nu rareori dezlînate, lipsite de fundamentare ştiinţifico-logică şi de aderenţă la realitate, bazate pe scenarii apocaliptice şi pe frica de confruntarea cu o posibilă reacţie necontrolabilă din partea populaţiei. Situaţia nu este cîtuşi de puţin ipotetică. Chiar şi manualele de intervenţie la dezastru pentru "începători" previn asupra faptului că acţiunile lipsite de coordonare şi mai ales de aderenţă la cerinţele reale ale fenomenului şi la realităţile create pe teren pot determina creşterea masivă a numărului de victime şi mai general a costurilor sociale, mult după ce efectul evenimentului iniţial s-a disipat. Este cazul cutremurelor şi al prăbuşirilor ulterioare de clădiri, infrastructuri de diferite feluri etc. Este cazul, desigur, şi al intervenţiei medicale în condiţii de urgenţă. Codificarea pînă la detaliul cel mai puţin relevant (aparent!) a schemelor de acţiune în intervenţiile medicale de urgenţă este rezultatul vastei experienţe practice şi a unei stricte expertize teoretice care au arătat că drumul spre controlul strict al celor mai grave situaţii care ameninţă viaţa unui pacient în stare critică, într-o unitate de timp foarte mică, nu are de regulă decît o singură linie de succes şi, aproape sigur, linia această nu este de găsit nici cu lanterna bunului simţ, nici cu opaiţul intuiţiei şi nici cu reflectorul bunelor intenţii. Trebuie să ştii precis ce, cum şi cînd să faci... şi... să faci exact ce trebuie, cum trebuie şi cînd trebuie! În mod cu totul ciudat şi ultra-păgubos, dar previzibil pentru mai mult decît precara cultură organizaţională a instituţiilor guvernării din România, algoritmii de intervenţie socială în situaţia creată de virusul coronarian nu au fost stabiliţi din timp, fie şi în linii generale, nu mai vorbesc despre rafinarea, standardizarea, evaluarea în condiţii simulate, respectiv trimiterea lor spre însuşire către instituţiile şi autorităţile care ar trebui să acţioneze pe baza lor. Aceşti algoritmi, în cazul virusului coronarian, au fost "creaţi ad hoc" de tot felul de persoane instituite peste noapte cu autoritatea de a decide, fără nici un cost propriu sau instituţional, pentru viaţa a milioane de semeni ai lor. Iar cînd spun viaţa, înţeleg viaţa şi moartea. Calificările lor profesionale şi calităţile lor personale sunt irelevante. Exact precum în cazul unei intervenţii la o urgenţă medicală, oricît de bine intenţionaţi, solid pregătiţi profesional sau ce calităţi excepţionale ar fi avut ca indivizi membrii echipei de intervenţie, şansa lor să găsească drumul critic pentru salvarea pacientului din prima încercare, în lipsa unui cod de acţiune prestabilit, se află garate în vecinătatea lui zero. Numărul de greşeli posibile este pur şi simplu covîrşitor, iar şansa de a le evita pe toate este net mai mică decît aceea de a descoperi mîine în galaxia vecină o planetă asemenea Pămîntului, pe care se află alţi "pămînteni" care ne caută de vreun milion de ani cu telescoapele lor. Pînă la urmă, politicienii, căci ei sunt cei care au luat deciziile, au mers pe mîna Doamnei Merkel. Singurul politician care, încă de pe la începuturile fenomenului coronavirus, a simţit că are obligaţia să explice cetăţenilor ţării sale, pe ce se bazează deciziile guvernării pe care o conducea (2020!). În acest caz, pe un singur criteriu: Rt. Un indicator care ne spune cîţi oameni infectează un purtător al viruslui, într-o unitate de timp. Dacă raportul este subunitar şi chiar dacă se află în creştere, dar nu trece de 1/1, lucrurile pot fi ţinute oarecum sub control. Sistemul sanitar (al Germaniei, vezi bine!) face faţă cererii de asistenţă şi îngrijire, inclusiv îngrijire specială. Cum se duce indicatorul este 1, chiar şi la 1,1, presiunea pe sistem creşte atît de mult încît rezistenţa lui se măsoară în luni. La 1,2 se măsoară în doar cîteva luni, iar la 1,3 în cîteva săptămîni. Rezultanta de politică a acestei abordări a fost aşa zisa strategie a relaxărilor şi restrîngerilor alternative, funcţie de variaţia indicatorului Rt. Pe modelul, (apud Mircea Dinescu) iar te prinde, iar te (....) carantinează, iar îţi dă drumul prin curte! Se vede uşor, modelul este cel aplicat şi la noi, cu rezultatele cunoscute, dată fiind precaritatea şi sub-funcţionalitatea vecină cu dezastrul a infrastructurii sanitare din România, pentru care nimeni şi niciodată nu are nici timp şi nici bani să o aducă măcar în secolul XX, dacă de XXI nici nu poate fi vorba. Spre deosebire de politicenii noştri, aceeaşi Doamnă Merkel avea să recunoască, ceva mai tîrziu, faptul că deciziile guvernării sale au înotat într-un ocean de necunoaştere şi incertitudine şi că în ultimă instanţă nimeni nu ştie dacă costurile strategiei de răspuns adoptate de Guvernul de la Berlin puteau fi reduse, ori dacă altă abordare ar fi adus beneficii mai multe şi costuri mai puţine. Rezultatul este mai peste tot acelaşi: autorităţile s-au baricadat în propriile bastioane, cuprinse de frisoane repetate de autism şi de autoritarism, de cult cu reperabile accente fascistoide al "statului atotputernic şi atotcunoscător". Ba, deunăzi, alde Micron a declarat public că statul lui, ăla cu care a venit de acasă şi cu care s-a aşezat de vale la Elysee, nu o să se dea în lături să îi şicaneze în orice fel şi cu orice chip pe cei nevaccinaţi. Expresia fanţuzească şi prezidenţială "să-i umple de căcat". Mă rog, chestii de subţirime, ce pricepem noi ăştia, papuaşii!

Cel mai interesant şi, fie vorba între noi, şi cel mai "suspect" aspect al degringoladei specialiştilor este liniştea asurzitoare în jurul temei remediilor farmaco-terapeutice, capabile să limiteze, dacă nu să înlăture total, efectele patologice ale contractării virusului coronarian. Adică, industria asta "farma" cu armate (la propriu!) de oameni de ştiinţă înregimentaţi, cu miliarde şi miliarde la dispoziţie pentru investiţii etc., poate aduce pe piaţă în şase luni vaccinuri dintr-o generaţie absolut nouă, testate, autentificate, aprobate... tot ce vreţi, doar că nu au mai fost niciodată folosite pînă acum. Ca să vezi ce îţi e şi cu aiuriţii ăştia de savanţi care au stat cu nasul în haznaua cu dolari, dar nu le-a trecut prin bilă să îşi umple buzunarele! Mă rog, treaba lor! Acum însă, în aceiaşi doi ani, aceeaşi industrie nu poate oferi medicilor nici o soluţie cît de cît solidă pentru tratamentul antiviral covid! Măi, să fie! O fi secat inspiraţia ştiinţifică a cohortelor de cercetători, or fi plecat cu toţii în vacanţă... cine poate şti?! La disperare, mă gîndesc, dacă nu au putut şi nu au putut să facă "pastila minune", puteau să lanseze pe piaţă un "placebo". O vindeau ca medicament, deşi nu conţine decît praf de talc, de se umpleau de alte şi alte miliarde. Partea luminoasă a poveştii este că măcar unul din trei cei care luau pastila aveau mari şanse să se facă bine. Statisticile spun că efectul placebo, studiat în condiţii stricte de experiment, repetate de sute de mii de ori, este asigurat de la 14 pînă la 79 la sută din cazuri!!!! Dacă luăm media aritmetică, dăm de 45%. Eu am fost precaut şi am zis doar 33%!!! Păi, nu era mai bine?!

Vorba Doamnei Merkel, cine mai ştie în ziua de azi ce era, ce a fost sau ce va fi mai bine!