"Cefin Holding" şi "Teesland" investesc circa 200 milioane euro în parcuri industriale

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 4 octombrie 2007

Grupul Cefin Holding şi fondul de investiţii britanic Teesland vor investi, printr-o societate mixtă, denumită Champ, circa 200 de milioane euro în parcuri industriale în principalele oraşe din ţară, a declarat directorul executiv al Cefin Holding, Stefano Albarosa.

"Am semnat un acord cu fondul de investiţii Teesland, unul dintre partenerii noştri de bază, alături de care vom construi, în România, în principalele oraşe, parcuri industriale de dimensiuni mici şi medii, cu suprafeţe cuprinse între 6 şi 10 hectare", a declarat Albarosa.

El a precizat că investiţia pentru 2008 în aceste parcuri s-ar putea ridica la circa 200 de milioane de euro. "Vrem să construim anul viitor între cinci şi şapte parcuri industriale, la o valoare medie de 40 milioane euro fiecare", a spus directorul executiv al Cefin Holding.

În luna aprilie, britanicii de la Fondul de Investiţii Teesland - care au cumpărat parcul industrial A1 de la Cefin Holding - au anunţat că doresc să mai investească 60-70 milioane euro într-un an de zile în dezvoltarea de spaţii logistice şi industriale în întreaga ţară.

"Planul nostru iniţial este să dublăm cel puţin investiţia pe care am realizat-o în urma tranzacţiei de 70 milioane euro pentru parcul industrial A1. Dorim să aducem ceva nou pe piaţă şi anume spaţii industriale pentru companiile mai mici care aleg să închirieze chiar şi sub 500 metri pătraţi. Vrem să cumpărăm şi să investim în continuare în România şi vom continua să colaborăm în continuare cu Cefin Holding", declara în aprilie, Mickola Wilson, director executiv al Teesland.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb