Cei 20 propuşi să ne guverneze ţara

CĂTĂLIN DEACU, VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Politică / 19 decembrie 2008

Cei 20 propuşi să ne guverneze ţara

După ce şi-au împărţit frăţeşte cele 18 ministere, Alianţa PSD+PC şi PD-L şi-au nominalizat, ieri, şi propunerile pentru funcţiile de miniştrii. Cabinetul lui Emil Boc va fi format atât din nume "grele" ale celor două formaţiuni politice, ca Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, respectiv Cristian Diaconescu, Ilie Sârbu sau Marian Sârbu, cât şi din "surprize", politicieni tineri, ceruţi cu insistenţă de preşedintele Traian Băsescu. Printre aceştia precizăm fosta "blondă de la Cotroceni" Elena Udrea sau Monica Iacob Ridzi, în timp ce, în tabară PSD, de menţionat este Victor Ponta, desemnat ca ministru pentru relaţia cu Parlamentul. O mutare interesantă a avut loc la ministerele "cu bani", unde la Economie a fost nominalizat Videanu, iar la Finanţe, Pogea, fostul director general al SC "Marmosim" SA Simeria, societate patronată de Adriean Videanu. Nu avem, momentan, un ministru la Justiţie. Conform înţelegerii, acesta va fi un independent, al cărui nume rămâne o necunoscută.

Vă prezentăm în pagina 2 evoluţia politică a fiecărui nominalizat pentru funcţia de ministru.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii: Radu Berceanu (PD-L)

Radu Berceanu revine la Transporturi după ce a mai condus acest minister în perioada 2006-2007, în cadrul guvernării Tăriceanu. Radu Berceanu are o carieră politică destul de "stufoasă", ce a început în 1989-1990.

În această perioadă, Berceanu a fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene Dolj a FSN, păstrându-şi acest statut în cadrul PD (FSN), PD, PD-L de la înfiinţare (februarie 1990) şi până în prezent.

Berceanu a mai deţinut funcţia de secretar al FSN la nivel naţional în perioada martie 1991- noiembrie 1991, ulterior fiind desemnat vicepreşedinte cu probleme organizatorice al PD (FSN) la nivel naţional, în perioada noiembrie 1991 - august 1996.

Ulterior, Radu Berceanu devine primvicepreşedinte al PD (FSN) la nivel naţional, iar în perioada 1996-2000, vicepreşedinte PD cu probleme organizatorice la nivel naţional.

Ministrul Finanţelor Publice: Gheorghe Pogea (PD-L)

Gheorghe Pogea este membru al PD din anul 2000, un an mai târziu fiind ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene Hunedoara a partidului.

În anul 2004, Gheorghe Pogea a fost ales în funcţia de consilier judeţean din partea PD, drept preşedinte al Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara.

În perioada 22 august 2005 - 12 iunie 2006, Gheorghe Pogea a îndeplinit funcţia de ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniul economic (cu rang de vicepremier) în Guvernul Tăriceanu.

Nu a rezistat prea mult, fiind retras de PD din guvernarea Tăriceanu, la data de 12 iunie 2006.

Ministerul Apărării: Mihai Stănişoară (PD-L)

Mihai Stănişoară este membru al PD, unde a deţinut funcţiile de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean Mehedinţi (1997-2000), apoi pe cea de preşedinte al BPJ Mehedinţi (începând din anul 2000).

Stănişoară este ales, în 2001, secretar executiv al Biroului Permanent Naţional al PD. În anul 2003 a fost desemnat ca membru supleant în Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei "DA" PNL-PD.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale: Gabriel Sandu

(PD-L)

Nominalizat pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu are un parcurs politic destul de interesant. Acesta a deţinut funcţia de preşedintele al Uniunii Forţelor de Dreapta (UFD), filiala Prahova în 1999. Ulterior a fost ales vicepreşedinte al UFD (2000-2001) şi secretar general al UFD în perioada 2001-2003.

În 2003, Sandu devine membru supleant în Biroul Executiv al PNL, formaţiune pe care a părăsit-o în decembrie 2006. Gabriel Sandu a devenit independent, din decembrie 2006, până în februarie 2008.

Din februarie 2008 a devenit membru al PD-L.

Ministrul Turismului: Elena Udrea (PD-L)

"Blonda de la Cotroceni", după cum a fost numită de colegii săi de breaslă, Elena Udrea, este propunerea PD-L pentru portofoliul de ministru al Tursimului. Originară din Buzău, fosta consilieră a preşedintelui Traian Băsescu a intrat în politică în 2002, în rândurile PNL, formaţiune din care a demisionat în favoarea PD-L.

Ministerul Tineretului şi Sportului: Monica Iacob Ridzi (PD-L)

Monica Iacob Ridzi este membru al PD din 1997. Aceasta a ocupat funcţia de Secretar al Biroului Permanent Local al Organizaţiei de Tineret a PD - Petroşani (1998-1999), devenind ulterior vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al Organizaţiei de Tineret a PD - Hunedoara (1999-2001) şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Local al Organizaţiei de Tineret a PD - Petroşani (1999-2001).

Monica Iacob Ridzi şi-a continuat ascensiunea pe scena politică devenind consilier parlamentar în perioada 2000-2004, Preşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PD - Organizaţia de Tineret a PD, Hunedoara (2001-2006), vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei de Tineret a PD, Departamentul pentru Relaţii Internaţionale (2001-2006), consilier judetean în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara (iunie-decembrie 2004) şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PD - Hunedoara (din 2005).

În perioada decembrie 2004-noiembrie 2007 devine deputat în Parlamentul României şi, din februarie 2008 deţine funcţia de Preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PD-L.

Ministerul Culturii: Theodor Paleologu (PD-L)

Diplomat de meserie, Theodor Paleologu a ocupat postul de ambasador al României în Danemarca şi Islanda între anii 2005 şi 2008. Paleologu a renunţat la postul de ambasador pentru a se implica în mod direct în viaţa publică din ţară şi a candidat din partea PD-L în colegiul 9 Bucureşti pentru funcţia de deputat.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei: Vasile Blaga (PD-L)

Vasile Blaga, de profesie inginer mecanic, a îndeplinit funcţia de Minis-tru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu (29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007). Până în 1991, a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) Ştei, judeţul Bihor, şi vicepreşedinte al CFSN Bihor până în anul 1991, an în care a devenit preşedinte al FSN Bihor.

În urma alegerilor din 1990, Blaga a fost ales deputat de Bihor pe listele FSi N, ocupând funcţia de membru al Comisiei pentru apărare şi asigurarea ordinii publice. Din această funcţie şi-a dat demisia la 14 februarie 1992.

Membru fondator la PD în 1991, deţine funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Bihor a PD, între 1991 şi 1997. Din octombrie 1996, este ales senator de Bihor pe listele aceluiaşi partid. Între 1997 şi 2001, a ocupat şi funcţia de Secretar General al PD. În intervalul 2000-2004, Vasile Blaga lucrează ca expert parlamentar, pentru ca în 2001 să fie ales în funcţia de vicepreşedinte cu probleme organizatorice al PD şi preşedinte al PD Bucureşti.

În decembrie 2004, Traian Băsescu îl numeşte pe Blaga în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de apărare, securitate şi siguranţă naţională, respectiv şef al Departamentului Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul legislaturii 2004-2008, este ales senator de Bucureşi pe listele PD, iar din februarie 2007, devine membru al Comisiei pentru apărare, ordine ordine publică şi siguranţă naţională.

Din decembrie 2004, Vasile Blaga devine Ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu, în condiţiile în care a demisionat din cadrul Administrţiei Prezidenţiale.

Tot din 2004, este membru în Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei "DA" (PNL-PD), pentru ca, în 2005, să devină secretar general al PD. Vasile Blaga a fost înlocuit din funţie la data de 5 aprilie 2007 odată cu ieşirea PD din Guvernul Tăriceanu.

Ministerul Economiei: Adriean Videanu (PD-L)

Adriean Videanu, absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Secţia Autovehicule rutiere a fost, între 1990 şi 1992, membru PD şi deputat de Teleorman.

În intervalul 1992 - 1996, este preşedinte al Organizatiei Naţionale de Tineret a PD, iar în 1996 - 2000, Secretar al Biroului Executiv al PD.

În anul 2000 devine vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe, bănci din Camera Deputaţilor, pentru ca, în 2001, să devină vicepreşedinte PD, responsabil cu probleme de imagine, relaţii cu mass-media şi purtător de cuvânt.

În 2003 demisionează din funcţia de deputat de Teleorman şi din cea de vicepreşedinte al Comisiei de buget-finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

În acelaşi an, devine vicepreşedinte PD, responsabil cu probleme de imagine, relaţii cu mass-media şi purtător de cuvânt.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării: Ecaterina Andronescu

(PSD)

Ecaterina Andronescu a intrat în politică în 1996, când a devenit membru al PSD. Doi an mai târziu, ocupă succesiv funcţiile de membru în Consiliul Naţional PSD, membru în Biroul Executiv Central al partidului şi vicepreşedinte al Organizaţiei PSD a Municipiului Bucureşti.

Ecaterina Andronescu a mai ocupat, printre altele, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (1995 - 1996) şi pe cea de ministrul al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2000-2003.

Ministerul Sănătăţii: Ionuţ Bazac (PSD)

Ionuţ Bazac a fost desemnat director al Unităţii de Management al Proiectului Băncii Mondiale, fiind totodată şi primul care a negociat un acord cu această instituţie.

Desemnat pentru portofoliul de ministru al Sănătăţii, el a ocupat, în perioada decembrie 2000 - martie 2002, funcţia de secretar de stat pe probleme de integrare europeană, în Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, fiind ulterior numit secretar de stat responsabil cu integrarea europeană şi relaţii externe până în 2003.

În perioada august - decembrie 2004, acesta a ocupat funcţia de secretar de stat pe probleme de integrare europeană în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Administraţiei şi Internelor: Gabriel Oprea (PSD)

Gabriel Oprea a fost ales, în 2004, preşedintele PSD Ilfov. În perioada 2004-2005, Oprea devine membru al Biroului Coordonator Naţional al PSD şi din 2006, până în prezent, deţine funcţia de preşedinte al departamentului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Ministerul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri: Constantin

Niţă (PSD)

Constantin Niţă a fost, în perioada 1994 - 1997, vicepreşedintele organizaţiei municipale Braşov a PDSR. Ulterior, Niţă a ocupat în perioada 1997-2004 funcţiile de preşedinte al organizaţiei judeţene Braşov a PSD şi membru în consiliul naţional al PSD.

În perioada 1998-2004, Constantin Niţă este ales membru al Biroului Executiv al PSD. În perioada 2000 - 2003 este ales ca deputat şi secretar al Biroului permanent, iar din 2003-2004 deţine funcţia de vicepreşedinte al partidului.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Ilie Sârbu (PSD)

Ilie Sârbu, licenţiat în ştiinţe economice şi teologie, a fost, între 2001 şi 2004, Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

De asemenea, în intervalul 2000-2001, este ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În 1993, devine membru al PSD Timiş , iar în 1998, vicepreşedinte în cadrul PSD Timiş.

În 2001, devine membru al Biroului Executiv Central al PSD, iar în 2004, membru al Biroului Coordonator Central al PSD. În 2004, mai obţine funcţia de preşedinte al PSD Timiş, pentru ca în 2005 să devină vicepreşedinte PSD.

Ministerul Afacerilor Externe: Cristian Diaconescu (PSD)

Cariera politică a lui Cristian Diaconescu începe în 2002, în calitate de membru al PSD. În 2004, este ales senator şi preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, şi ulterior vicepreşedinte al PSD, din 2005.

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile - Nicolae Nemirschi (PSD)

A fost viceprimar al Constanţei în mandatul 2004-2008, ocupând aceeaşi funcţie şi după alegerile locale din iunie 2008.

Începând cu acest an este vicepreşedinte al Comitetului Naţional al Zonei Costiere şi consilier local al Municipiului Constanţa. Din 2007 este preşedinte al Zonei Metropolitane Constanţa, o asociaţie de dezvoltare intercomunitară.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale: Marian Sârbu (PSD)

Marian Sârbu, absolvent al Facultăţii de Drept, ajunge, în 1994, să ocupe funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, poziţie pe care o ocupă până în 1996, când devine deputat.

De asemenea, Marian Sârbu este, în perioada 1996 - 2000, vicepreşedinte în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

În perioada 2000 - 2003, Marian Sârbu ocupă funcţia de deputat în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar din 2003 până în 2004 este ministru delegat pentru relaţia cu partenerii sociali.

În ceea ce priveşte apartenenţa politică, Marian Sârbu este, în intervalul 1994 - 1996, membru al Biroului Executiv în cadrul PSD, iar din 1996 până în 2000, şef al departamentului politică socială din PDSR.

În perioada 2000 - 2001, Sârbu este membru al Biroului Executiv al PDSR, pentru ca, din 2001, să ocupe funcţia de membru al Birou Executiv PSD, poziţie în care se menţine până în 2004. De asemenea, din 2004 este şi membru al Biroului Coordonator din PSD.

Ministru pentru relaţia cu Parlamentul: Victor Ponta

Victor Ponta, absolvent al Facultatăţii de Drept, de profesie procuror, a fost în perioada 2001 - 2004, secretar de stat şi şef al Corpului de Control al Guvernului.

Din 2004, devine ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării aquis-ului comunitar. În ceea ce priveşte activitatea politică, în 2002 ajunge preşedintele Tineretului Social Democrat, iar anul 2003 îl consacră în funcţia de vicepreşedinte al PSD.

Vicepremier: Dan Nica (PSD)

Comitetul Executiv Naţional al PSD l-a votat pe Dan Nica pentru postul de vicepremier în Guvernul Emil Boc.

Nica, din 2006 până în prezent, ocupă funcţia de vicepreşedinte PSD, coordonator al Departamentului de Transporturi şi Comunicaţii. Anterior, la data de 21 aprilie 2005 el a fost ales vicepreşedinte PSD, preşedinte al Departamentului de Transporturi şi Comunicaţii. Alte funcţii deţinute de Dan Nica sunt cea de membru în Biroul Executiv Central al PSD (1999-2004), preşedintel al Organizaţiei Municipale a PSD Galaţi (1997-2003), prim vice preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi şi pe cea de preşedinte a acestei organizaţii, funcţie ce o deţine şi în prezent. În perioada 2004-2005, Nica este ales membru al Biroului Coordonator al PSD.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A pierdut PATRICIU a plecat si FARMACHE omul lui de la BVB

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb