CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 SEPTEMBRIE  Creştere de 4,52% pentru Biofarm

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 20 septembrie 2018

Creştere de 4,52% pentru Biofarm

Cu o apreciere de 4,52%, în raport cu moneda europeană, acţiunile producătorului de medicamente Biofarm (BIO) se situează pe prima poziţie în topul celor mai rentabile titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul 11 - 18 septembrie.

În perioada avută în vedere, cotaţia acţiunilor BIO a oscilat între o şedinţă în care preţul acţiunii a stagnat, consemnată pe data de 17 septembrie, pe fondul unui volum de 196.594 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 106.750 de unităţi şi o creştere de 3,35%, apărută pe data de 12 septembrie, în contextul unui rulaj de 981.494 de titluri.

Miercuri, 12 septembrie, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, producătorul de medicamente a anunţat că, începând din 15 noiembrie, noul director general al companiei va fi Cătălin Vicol, după ce Consiliul de Administraţie a decis revocarea din funcţia de director general interimar a Traianei Daniela Comşa.

De menţionat că performanţa titlurilor BIO iese în evidenţă şi pe fondul unei evoluţii preponderent negative a majorităţii acţiunilor listate la bursa noastră, toţi cei trei indici avuţi în vedere înregistrând scăderi, în perioda 11 - 18 septembrie.

După primele şase luni ale acestui an, Biofarm a raportat un profit net de 22,2 milioane de lei, în creştere cu circa 8% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 20,63 milioane de lei.

SIF Muntenia este acţionarul majoritar al Biofarm, deţinând 50,98% din titlurile producătorului de medicamente, în timp ce SIF Banat-Crişana şi SIF Moldova au o participaţie de 23,22%, respectiv 13,57%.

La preţul unitar de 0,348 lei/acţiune, Biofarm are o capitalizare bursieră de 342,9 milioane de lei.

Locul al doilea în topul rentabilităţilor de la BVB este ocupat de acţiunile instituţiei de credit Erste Bank Group (EBS), ale cărei titluri au înregistrat o creştere de 4,37%, în raport cu moneda euro, în intervalul 11 septembrie - 18 septembrie. În perioada analizată, titlurile grupului bancar austriac EBS au înregistrat aprecieri constante, în trend cu evoluţia pozitivă a acţiunilor EBS de pe bursa vieneză.

Acţiunile Dafora (DAFR), companie care desfăşoară activităţi de foraj şi construcţii, au consemnat un avans de 2,4%, completând astfel podiumul celor mai rentabili emitenţi de la bursa noastră.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni de la bursa noastră, cu excepţia SIF-urilor, a suferit o depreciere de 0,27%, în perioada avută în vedere.

Cele mai rentabile acţiuni din cadrul referinţei pieţei noastre de capital, în intervalul menţionat, sunt titlurile OMV Petrom (SNP), care au înregistrat o apreciere de 1,31%, în raport cu moneda euro.

Indicele BET-XT, indicele care are în componenţa sa cele cele mai lichide 25 de titluri de pe bursa noastră, a consemnat o scădere de 0,60%, în raport cu moneda euro, titlurile SNP reprezentând cea mai profitabilă investiţie şi din cadrul acestui coş de acţiuni.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a înregistrat, în perioada 11 - 18 septembrie, o depreciere de 1,78%, acţiunile SIF Transilvania (SIF3) consemnând, din nou, singura evoluţie pozitivă din cadrul indicelui financiar, cu o creştere de 0,14%.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 10 - 17 septembrie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, care au raportat o creştere de 1,32%, în raport cu moneda euro.

Pe locul al doilea în acest clasament se află OTP Euro Premium Return, cu un avans de 0,5%, în timp ce titlurile BT Euro Obligaţiuni, care s-au apreciat cu 0,16%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,25%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât, în intervalul 11 - 18 septembrie, cu 0,33%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,29%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 0,12%, în intervalul 11 - 18 septembrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 11:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 6.329 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 109,83 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizari:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb