BURSA Analytics

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 IUNIE - 12 IULIE 2024 Randament de 3,69% pentru indicele BET, peste evoluţia indicelui BET-FI

A.I.
BURSA Analytics / 16 iulie

Randament de 3,69% pentru indicele BET, peste evoluţia indicelui BET-FI

Indicele BET, ce captează dinamica celor mai lichide douăzeci de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a avut o creştere de 3,69%, în intervalul 13 iunie - 12 iulie , peste aprecierea indicelui financiar BET-FI, al cărui avans a fost de 1,68%, în perioada de timp avută în vedere.

Dividendele - respectiv datele de înregistrare şi plăţile făcute de unele dintre principalele companii din prima ligă bursieră de la Bucureşti, bani care într-o anumită măsură s-au reîntors în piaţă, alături de achiziţiile constante ale fondurilor de pensii private Pilon II, sunt printre cei mai probabili factori care au susţinut creşterea preţurilor acţiunilor din BET.

În plus, BET se tranzacţionează la circa 18.550 de puncte, în vreme ce BET-FI se situează în apropierea nivelului de 60.000 de puncte, ceea ce facilitează oscilaţii procentuale mai mari pentru principalul indice al BVB, în comparaţie cu cele ale indicelui financiar.

Acţiunile Transelectrica (+31,64%, în perioada 13 iunie - 13 iulie, în raport cu moneda euro), Electrica (+13,56%), BRD-Groupe Societe Generale (+9,32%), Purcari Wineries (+6,52%), Hidroelectrica (+4,79%), Transgaz (+4,71%) şi MedLife (+3,82%), sunt printre principalele titluri ce au susţinut creşterea indicelui BET.

"Transelectrica, Electrica şi Transgaz au venituri care provin din tarife reglementate, care sunt pe un trend de creştere. În cazul Transelectrica şi Electrica există încă bani de recuperat, după ce preţul mare al energiei electrice a crescut costurile cu consumul propriu tehnologic în anii trecuţi. În aceste condiţii, rezultatele financiare s-au îmbunătăţit şi au potenţial de a se îmbunătăţi în continuare", se menţionează într-un raport al societăţii de brokeraj Prime Transaction, publicat la începutul acestei luni.

În ton cu evoluţia sectorului la nivel european, acţiunile BRD s-au înscris pe o mişcare de revenire începând cu jumătatea lunii trecute, după corecţia destul de amplă din primăvară, ce a inclus şi data ex-dividend pentru cea de-a doua plată făcută de instituţia de credit în acest an. Acţiunile Hidroelectrica schiţează o mişcare de recuperare a corecţiei ex-dividend, emitentul fiind perceput de către piaţă drept o companie defensivă solidă, de importanţă strategică pentru economia ţării noastre şi bună plătitoare de dividende. În plus, produce energie din surse regenerabile, fiind astfel unul dintre pilonii tranziţiei energetice.

În cazul indicelui BET-FI a apărut o situaţie atipică, în condiţiile în care, acţiunile Fondul Proprietatea au fost singurele care s-au depreciat (-7,2%), în perioada 13 iunie - 12 iulie. FP şi-a pierdut din importanţă după vânzarea Hidroelectrica, iar fondurile de pensii îşi diminuează deţinerile în emitent, după cum reiese din raportări.

Aages - cel mai mare randament dintre acţiunile din Piaţa Reglementată de la BVB

Acţiunile Aages se situează în topul randamentelor din Piaţa Reglementată de la BVB, din intervalul 13 iunie - 12 iulie, cu o creştere de 71,58%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se situează titlurile Comcm Constanţa, cu o apreciere de 56,36%, iar pe poziţia a treia se află acţiunile Transelectrica.

Fonduri de investiţii - randament de 12,13% pentru ETF BET Patria-Tradeville

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 11 iunie - 11 iulie, este condus de titlurile ETF Energie Patria-Tradeville cu o apreciere de 5,34%. Titlurile FDI Star Next s-au clasat pe poziţia a doua, cu o creştere de 5,16%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile BT Maxim, care au urcat cu 4,85%.

Bitcoin a avut o scădere de 12,16%, în perioada 13 iunie - 12 iulie, iar cotaţia aurului a urcat cu 3,08%. Cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a apreciat cu 0,07%, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb